Ofensiva Vardar, văzută diferit de Alexandru Marghiloman și Ionel Brătianu
Pacea pe care bolșevicii ruși au încheiat-o cu Puterile Centrale a lăsat România fără prea multe opțiuni. Fără aliatul său rus, România a trebuit să ceară și ea pacea. Prin Tratatul de la București, semnat de România la 7 mai 1918 cu Puterile Centrale, au fost conveniți termenii păcii. Deși Parlamentul României a ratificat tratatul, Regele Ferdinand a refuzat să promulge „pacea umilitoare”.
Între timp, lucrurile au luat o nouă turnură pe Frontul de Vest. A doua bătălie de la Marna, din vara anului 1918, a fost ultima ofensivă majoră a germanilor în Primul Război Mondial. Nu a durat mult până când vestea a ajuns în România că germanii au fost în cele din urmă opriți și forțați să se retragă dincolo de Marna, că mii de soldați americani soseau în fiecare zi pe frontul francez și că austriecii se resimțeau după eșecul ofensivei Piave de pe frontul italian. Aceste evoluții au dat speranțe românilor că soarta războiului s-ar putea schimba în favoarea Antantei. Începutul sfârșitului pentru Puterile Centrale a venit la 15 septembrie, când generalul Louis Franchet d’Esperey a lansat mult așteptata ofensivă a armatei aliate pe frontul macedonean.
Lucrurile aveau să se schimbe și pentru România
Pe frontul de la Salonic, două divizii franceze și o divizie sârbă au atacat frontul Armatei a 11-a germane, compusă în mare parte din forțe bulgare. În doar două zile, liniile defensive bulgare au fost străpunse, iar armata bulgară s-a retras în grabă. La 28 septembrie, Înaltul Comandament bulgar a solicitat un armistițiu. O zi mai târziu, armistițiul a fost semnat, iar trupelor aliate li s-a permis trecerea liberă pe teritoriul Bulgariei. Trupele aliate și-au continuat înaintarea mai departe spre nord, fiind încetinite doar de drumurile și căile ferate inadecvate. În curând, Frontul românesc a fost stabilit pe Dunăre.
Vestea înfrângerii Bulgariei s-a răspândit rapid în România, dar avea să fie percepută diferit de factorii decidenți de la București și Iași. Dacă pro-germanul Alexandru Marghiloman, liderul conservator al guvernului român din acea vreme, credea că o înfrângere a Germaniei sau o dizolvare a Austro-Ungariei era de neconceput, la Iași evenimentele au fost percepute diferit. Regele Ferdinand, numeroși politicieni și lideri militari de rang înalt au realizat că turnura evenimentelor putea favoriza România dacă se acționa în spiritul evenimentelor. Regele Ferdinand i-a ordonat lui Alexandru Marghiloman să nu-și ia niciun angajament în ceea ce privește ratificarea Tratatului de la București. Pe de altă parte, Ionel Brătianu, fostul prim-ministru și cel care negociase intrarea României în război, a trimis mesaje la Paris și la Londra că Regele Ferdinand și țara pe care o conducea rămâneau loiali Antantei. Observând schimbările politico-militare, generalii români au făcut planuri de remobilizare a armatei și pregătiri pentru a reintra în luptă de partea Antantei, totul cu acordul lui Ionel Brătianu. În cele din urmă, România și-a mobilizat din nou armata și a intrat în război.
Sursa: Europecentenary
