Octombrie – noiembrie 1942: Stalingrad, inițiative românești înainte de bătălie
Printr-o postare pe pagina personală de Facebook, distinsul istoric Alesandru Duțu expune situația dificilă în care se afla Armata Română în timpul campaniei din URSS, pe Frontul de Est. Redăm mai jos notele istoricului militar.
Cu toate că erau lipsite de posibilitatea conceperii şi conducerii operaţiunilor militare, comandamentele române s-au implicat în pregătirea viitoarei bătălii, îndrumând intrarea marilor unităţi în dispozitivul de luptă stabilit de germani, în organizarea şi dirijarea transporturilor şi aprovizionărilor, precum şi în soluţionarea multor altor activităţi pregătitoare de luptă.
În încercarea de a remedia unele deficienţe ale dispozitivului de luptă, generalul Petre Dumitrescu, comandantul Armatei 3, s-a deplasat (18 septembrie 1942), la Starobelsk, unde l-a informat pe generalul Maximilian von Weichs, că frontul afectat marilor unităţi române (160 km) nu se afla pe râul Don (aşa cum fusese informat), ci mult mai la sud, sovieticii dispunând de un cap de pod larg de 70 km şi adânc de 25 km, că prin ordinele date, comandamentul german ,,nici nu cere părerea Armatei 3, nici nu urmăreşte realizarea unui dispzitiv”, ci pare preocupat ,,numai de ideea schimbării cât mai rapide a trupelor sale de pe front”.
În mod surprinzător, comandantul Grupului de armate ,,B” a afirmat că nu putea spune, în acel moment, ,,ce vor face marile unităţi române care sosesc”, precizând doar că ,,deocamdată se vor aduna în spatele frontului şi vom vedea”.
Raportul dintre trupele germane și cele române
La precizarea generalului român că mareşalul Ion Antonescu a fost de acord ca trupele române să participe la acţiunea de eliminare a capului de pod sovietic, Maximilian von Weichs a răspuns că şi el a propus acelaşi lucru, dar că nu putea trece la acţiune fără aprobarea O.K.H.-ului.
Exprimându-şi îngrijorarea, dar şi dorinţa de colaborare, comandantul Armatei 3 a concluzionat: ,
,Eu voi răspunde în viitor de apărarea acestei zone. Aş veni chiar mâine la Morozovskaia pentru a lucra cu dumneavoastră şi Armata 6 germană. Nu avem însă unde să ne instalăm. Nu ni s-a cedat până acum niciun local. Nu ni s-au pus la dispoziţie transmisiunile să mă pot lega cu marile unităţi şi să le pot comanda”.
Aceeaşi propunere de lichidare a capului de pod sovietic, cu participarea trupelor române, a făcut Petre Dumitrescu (la 20 septembrie, la Golubinca) şi generalului Friedrich Paulus, comandantul Armatei 6 germane, şi din nou lui Maximilian von Weichs (la 16 octombrie), prilej cu care generalul român a insistat asupra nevoilor materiale ale armatei, în special în ceea ce priveşte artileria grea, artileria anticar de calibru mare, artileria antiaeriană, aruncătoarele de flăcări, materiale de geniu, muniţii, carburanţi, mijloace de transport, în special auto, alimente, adică aproape majoritatea mijloacelor de luptă şi de subzistenţă necesare.
,,Cu cât se lasă ca timpul să treacă – preciza comandantul Armatei 3 române – condiţiile de succes vor fi mai grele. Prin acţiunea proiectată, desfăşurată pe un front mult mai larg, îl vom putea împiedica pe inamic să concentreze avantajos toate mijloacele sale, aşa cum procedează în prezent, pe puncte restrânse, şi să ne cauzeze pierderi disproporţionate. Va fi în acelaşi timp singurul mijloc eficace de a cunoaşte realitatea asupra adevăratelor mijlooace ale inamicului din faţa noastră”.
Decizia nu a aparţinut însă comandamentelor române, dând prilej generalului Petre Dumitrescu să concluzioneze:
,,Tragedia trăită de comandamentul nostru superior în lupta alături de germani constă tocmai în faptul că a fost clarvăzător, că a expus limpede convingerile sale, că a intervenit pe toate căile ce se puteau încadra într-o disciplină militară, dar fără să reuşească să obţină decât într-o mică măsură rezultatele dorite”.
