Să vedem povestea nunții boierești de la Bădeni din 1881.
Primarul Mihai Stamatopol, cu eșarfa tricoloră pusă în diagonală, după rânduiala lui Vodă Cuza, dimpreună cu cucoana domniei sale alături de preacucernicul părinte Iorgu Rugescu și prezvitera Elena, însoțiți de ajutorul de primar Neculai Fedeleș și de alți amploiați ai primăriei, le-au ieșit în prag, descoperindu-și pletele și înclinându-și cu smerenie frunțile pleșuve.
În apropiere pe latura dreaptă a otoritaților comunei se afla vechilul moșiei Bădeni, jupânul Ion Onu, cu tânăra sa consoartă, arendașii moșiilor din preajmă, slujitori de seamă ai conului Balș de la Ceplenița, șoltuzii târgurilor Hârlău și Cotnari, precum și alte fețe boierești din ținut.
Prințul Alecsandru Balș (Moruzzi) a sărit sprinten din șea, cu conțășul de fildeș atârnându-i pe umărul stâng, a lăsat frâiele armăsarului în seama slujitorului ivit ca din pământ în preajma sa, pășind grăbit spre trăsura cu portierele larg deschise, oferindu-i brațul iubitei și ajutând-o să coboare pe scara cu trepte subțiri de alamă.
Soltana i-a întins zâmbitoare și grațioasă mâna cu degetele lungi și subțiri înmănușate în dantelă, arătându-se mulțimii în întreaga sa măreție. Purta o rochie frumoasă de culoarea șofranului ce cădea în falduri lungi până la pământ, tivită pe margini cu sângeap scump de zebelină. Mijlocul mlădios și subțire ca lujerul de trestie înaltă îi era strâns în talie cu o bârneață cusută cu mărgele rotunde, strălucitoare, iar pe umerii firavi de copilă, avea o contasină scurtă, fără mâneci, din blăniță albă de samur, încheiată la gât cu o spelcă mare de aur bătută în nestemate.
Pe cap purta, înclinat ușor într-o parte o tocă joasă de culoare scutelnicii, cu surgaci din pană de struț, prinsă la tâmpla dreaptă cu o broșă bogată.
De partea cealaltă a trăsurii s-a arătat cu veselie jupăneasa Maria Bălăceanu însoțită la braț de tânărul locotenent de cavalerie Dumitrie Bulat.
Purta rochie azurie și pelerină largă de brocard, iar pe cap avea o pălărie de dantelă, cu boruri largi, prinsă sub bărbie cu o eșarfă albă din mătase.
Într-o frântură de ceas, ograda primăriei s-a umplut de boieri gălăgioși și cucoane zâmbitoare, în straiele lor scumpe de sărbătoare.
Bărbații erau îmbrăcați cu fracuri de catifea și jobene de fetru, purtând în buzunarele jeletcilor ceasuri elvețiene,prinse de cheutori cu lănțuguri de aur, și răsucind necontenit între degete bastoane lucitoare de abanos cu mânere de argint ori de sidef.
Ofițerii se țineau făloși în uniformele lor militare, însoțind jupânițele pe aleea proaspăt pietruită, urmând cu pașii mărunți și vorbe de duh perechea de îndrăgostiți, cu soacrele și rudele lor de seamă.
Zăplazul primăriei era ciucure de țânci, iar drumul, cât era de mare, devenise neîncăpător de mulțimea sătenilor care priveau cu mirare la minunea ce se petrecea aievea, în dricul zilei, chiar aici, sub ochii lor.
Sursa: Ion Muscalu, „Scobinți – monografie”, Editura Danaster, 2011, via harlau625.wordpress.com
