Un fapt deosebit, care a însuflețit viața tihnită a așezării rurale de pe malul Bahluiului s-a petrecut într-o zi târzie de toamnă a anului 1881, înainte de Lăsata Secului, când la primăria comunei Bădeni a avut loc căsătoria oficială a prințului Alecsandru P. Balș (Moruzzi) cu domnișoara Soltana Bălăceanu de la Paris (Francia).
Pe la ceasul doisprezece de zi, hudițele satului au fost cuprinse de zarva alaiului de nuntă cu huruit de roți, pocnituri de bici și tropot de copite, însoțit de colbul drumului, de larma copiilor și harmalaia câinilor stârniți din culcușurile lor.
În fruntea convoiului de trăsuri boierești acoperite, cu tăbliile aurite și zugrăvite de subțire cu hrebul familiei, cu alămuri strălucitoare și cai înhamați rusești, pășeau la pas mărunt un stol de oșteni din cavalerie, în ținuta lor de gală, cu tunicele roșii, găietane și pantaloni cu vipușcă sângerie.
Pe cap purtau chivarele de postav puse a fudulie, pe sprânceană, sprijinind mâna stângă pe straja sabiei de paradă ce bătea crupa calului bine hrănit și țesălat.
Mirele
Domnișorul Alexandru Balș, stăpânul de atunci al moșiei Scobinți, înalt și bine legat, cu strai bogat, cu tunica vișinie de brocart, înflorată cu fir subțire de aur și brandemburguri de mătase, cu galoanele grele de aur pe umeri și sabie scumpă la brâu, își purta cu fală armăsarul negru ca mura coaptă în dreapta trăsurii iubitei sale.
Aprig și nărăvaș, bidiviul pășea fornăind nestăpânit, cu grumazul cabrat, rozându-și spumgând zabala, gata să pornească la galop, dar mirele îl stăpânea bărbătește, privind galeș, cu ochi languroși la chipul îngeresc cu zulufii arămii și ochii de smarald ce îi zâmbeau cu dinți mărunți și gura de fragă, de partea cealaltă a ferăstruici cu horbotă subțire de mătase.
