Ion Diaconescu a crescut cu respect pentru Partidul Țărănesc înființat de Mihalache, pe care îl cunoștea bine din familie și, în 1936, la 19 ani, a devenit membru.
În aceeași perioadă a plecat la București, unde a studiat la Universitatea Politehnica, facultatea de electromecanică, absolvită în 1942.
Arestarea
După aceea, a lucrat în Ministerul Economiei Naționale pe un post de referent tehnic. Începând cu 1944, a fost ales în Biroul Central al organizației de tineret a PNȚ.
În anul 1947, Diaconescu a fost concediat din postul său de la Ministerul Economiei, din cauza activității sale politice. După înscenarea de la Tămădău, liderii partidului au fost arestați, iar Diaconescu, ca lider al grupării de tineret, era și el urmărit.
Citește și Din amintirile unui sfânt al temnițelor comuniste. Motocicleta fabricată de Securitate
În seara de 1 decembrie 1947, a fost arestat din garsoniera în care locuia în București, de către Siguranță din ordinele guvernului comunist, în baza unui mandat preștampilat și completat ad-hoc.
În 1948 a fost condamnat la 15 ani de închisoare și confiscarea averii. Inițial încarcerat la Jilava, Diaconescu a fost ulterior transferat la Aiud în 1949. Acolo a fost supus unui regim dur de înfometare și alte abuzuri.
După temniță
Revenit în București în 1964, a avut dificultăți în a-și găsi de lucru. În cele din urmă, a fost angajat la întreprinderea Ascensorul.
A continuat să se întâlnească clandestin cu alți țărăniști, în principal cu Corneliu Coposu.
Una din întâlnirile sale din 1974 a fost descoperită de Securitate, care l-a urmărit timp de 25 de ani, alcătuind un stufos dosar de urmărire pe care Diaconescu l-a citit după revoluția din 1989.
Citește și Antiaeriana din Bucureștia devine moșia cumnatului lui Ceaușescu
A ieșit la pensie în 1980, sperând în continuare că regimul totalitar se va schimba.
După 1989
În timp ce revoluția română din 1989 ducea la răsturnarea regimului totalitar al lui Nicolae Ceaușescu, Diaconescu a semnat împreună cu Coposu și cu alți lideri apelul din 22 decembrie 1989 pentru reînființarea Partidului Național Țărănesc. Acesta a fuzionat rapid cu un alt nucleu, formând Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat.
La 10 ianuarie 1990, liderii partidului s-au întâlnit cu reprezentanții eșalonului secund al Partidului Comunist, grupați în Consiliul Frontului Salvării Naționale (CFSN), un organ care preluase puterea după căderea lui Ceaușescu.
Citește și Ion Diaconescu refuză din temnițele comuniste să colaboreze cu Securitatea
Cu această ocazie, Diaconescu l-a cunoscut pe Ion Iliescu, cel care avea să-i fie adversar politic.
Președinte PNȚCD
Corneliu Coposu, președintele PNȚCD, a murit în 1995, iar Diaconescu i-a luat locul în funcția de președinte al partidului.
În 1996, candidatul prezidențial al Convenției Democrate, Emil Constantinescu, a fost ales președinte și a format o alianță cu Partidul Democrat (ramura reformistă a FSN) condus de Petre Roman, cu social-democrații conduși de Sergiu Cunescu și cu UDMR.
Ion Diaconescu, reales ca deputat din partea PNȚCD, a fost pentru patru ani președinte al Camerei Deputaților.
Deși nu a reușit toate schimbările pe care și le-a propus, partidul condus de Ion Diaconescu a reușit să promoveze unele reforme, cum ar fi accelerarea privatizării și retrocedarea proprietăților funciare confiscate de comuniști, începerea procesului de analiză a arhivelor Securității, precum și o fermă orientare spre Occident în politica externă.
În 1998, Diaconescu a publicat la editura Nemira primul său volum de memorii, intitulat „Temnița – destinul generației noastre”.
Retragerea
Din cauza crizei economice inerente tranziției spre economia de piață, și din cauza atacurilor opoziției conservatoare și naționaliste, PNȚCD nu a mai intrat în Parlament la alegerile din 2000.
Diaconescu s-a retras din funcția de președinte al partidului și din orice altă funcție oficială.S
-a internat în spitalul Fundeni din București în septembrie 2011 pentru tulburări de ritm cardiac; starea lui a fost inițial stabilizată, dar pe parcursul primelor zile din octombrie ea s-a înrăutățit, iar Diaconescu a murit în ziua de 11 octombrie 2011, la 94 de ani.
A fost înmormântat la cimitirul Bellu din București, cu onoruri militare, după ce a fost decorat post mortem cu Ordinul Național «Steaua României» în grad de Ofițer.
