Cumnatul lui Ceaușescu, „teroristul” pieței din Prelungirea Ghencea, colț cu Antiaeriana

 

După cutremurul din 1977, când în blocul Continental i-a murit o nepoată, fata sorei sale Marioara, Nicolae Ceaușescu a găsit prilejul să-și pună amprenta definitiv asupra Bucureștiului.

Marioara, care ajunsese din picoliță șef de secție la Elecromagnetica pe baza relațiilor de familie, a fost căsătorită cu ospătarul Nicu Agachi. După demolările dictate ca să facă loc construcțiilor megalomanice ale lui Ceaușescu, au fost construite la repezeală blocuri la marginile orașului, dar străzile erau vai mama lor.

 

În zona Prelungirea Rahova-Mărgeanului-Antiaeriană străduțele erau pavate cu bolovani, ca și cu un secol înainte, cu excepția uneia, strada Moș Adam, care era asfaltată și foarte bine îngrijită. Explicația era simplă, acolo stătea familia Agachi. Dacă celelalte case erau mici și prin curte cu dependințe ca la țară, a familiei Agachi era cu etaj, iar curtea dădea în strada paralelă. Era înconjurată de un zid de doi metri. Peste drum, pe Moș Adam, Nicu Agachi avea o mică fermă. Pensionat, el stătea toată ziua în piața de la intersecția Antiaeriană-Prelungirea Ghencea, unde se comporta ca un adevărat patron. Nimic nu se mișca în materie de desfacere și aprovizionare fără aprobarea lui, iar aprobarea nu se dădea pe gratis.

 

Fostul fruntaș țărănist Ion Diaconescu povestește în cartea sa „După temniță” un episod semnificativ pentru acele vremuri, începutul anilor 1980:

 

Într-o dimineață, trecând prin piață, am aflat că la alimentara de aici, bine cunoscută mie, va veni în cursul zilei o cantitate apreciabilă de pui și, în mare viteză, coada prinsese contur. Nu am mai stat o clipă pe gânduri, m-am aliniat imediat și eu într-o poziție foarte convenabilă, sub o sută de candidați (…) În sfârșit, pe la orele 4.00-5.00 după amiază, confirmând toate așteptările noastre, și-a făcut apariția o mașină mare cu puii așteptați. Mașina a tras la intrarea în alimentară, unde era coada. În acel moment Nicu Agachi, care de obicei stătea pe un fotoliu la bufetul de vis-a-vis, vine la alimentară și discută ceva cu gestionarul de aici.

 

După aceea iese cu pas hotărât, se îndreaptă către șoferul mașinii cu pui și cu un gest de comandant de armată îi ordonă să tragă mașina la bufet, iar acesta se supune fără să crâcnească. Mă așteptam ca sutele de oameni de la coadă care văzuseră scena să protesteze și să se opună la această manevră, dar ca niște animale înfometate s-au repezit toți într-o goană nebună, trântind tot în cale, să ocupe locul mai bun în noua coadă de la bufet.

 

Eu am capitulat, mi s-a părut degradant la vârsta mea să mă aliniez și eu la acest cros de circa o sută de metri, cât era de la alimentară la bufet (…)

 

În fond care fusese șmecheria? Puii veniseră cu factură pentru alimentară și cu preț de alimentară. Distribuiți la bufet, ei se vindeau cu regim de restaurant cu cca. 50% mai scumpi, deci dintr-un foc se realiza o hoție de cca. 50.000 lei calculați pe loc de noi cei păgubiți (…)

 

Plecând scârbit de toate aceste hoții, am trecut prin fața bufetului și l-am văzut pe Nicu Agachi stând ca un patron în mijlocul bufetului, satisfăcut de lovitura dată. Am intrat înauntru și m-am adresat respectivului pe un ton potolit, spunându-i că am stat de azi dimineață la coadă și, prin mutarea aceasta fără niciun rost a locului de distribuție s-a făcut această harababură și dezorganizare a cozii. La care Agachi mi-a răspuns cu un ton răstit că nu-l privește pe el problema. Eu am reluat discuția și i-am spus-o direct „cum nu te privește, dumneata ai dat ordin șoferului să aducă puii aici la bufet!”. Atunci, furios, cu un ton direct amenințător a început să țipe la mine: cum îmi permit să-i cer lui socoteală pentru ce a făcut, să ies imediat afară. Cred că dacă mai insistam mă și lovea, s-ar fi făcut mare tărăboi și aici unde eram, pe terenul lui, aș fi putut fi arestat ca un huligan care a atacat pe cumnatul tovarășului Ceaușescu. Am părăsit bufetul și de atunci m-am ferit să mai trec pe strada Moș Adam, mă gândeam să nu mă întâlnesc cu Nicu Agachi care poate îmi reținuse figura”.

 

Între 21 decembrie 1968 și 13 martie 1969, Nicu Agachi a ocupat funcția de ministru adjunct al industriei metalurgice, la 13 martie 1969 a fost numit ministrul industriei metalurgice. A mai fost în acest post în perioada 30 martie 1979 – 29 martie 1980. La 7 februarie 1986, Neculai Agachi a fost numit în funcția de prim-vicepreședinte al Consiliului Central de Control Muncitoresc al Activității Economice și Sociale, funcție pe care a ocupat-o până la 12 octombrie 1988. S-a sinucis la spitalul Fundeni în 1991.

 

FOTO: Maria și Nicu Agachi