Motivul pentru care Lenin îl prefera pe Troțki în locul lui Stalin făcut public în 1956. Cum s-a folosit Hrușciov de testamentul acestuia
Testamentul lui Lenin, pe care soția sa, Nadejda Krupskaia, l-a vrut public, cuprindea mai multe portrete și reflecții asupra posibililor conducători ai URSS. Astfel că, despre Stalin, fostul lider afirma că ,,a concentrat în mâinile sale o putere nemăsurată și nu sunt sigur că știe să o folosească cu suficientă precauție și autoritate”, că este brutal, și că tovarășii ar trebui să îl înlăture din funcția de secretar general, în vreme ce pe Troțki îl considera un om capabil, chiar dacă își avea hibele lui, bunăoară ,,o siguranță de sine excesivă”, iar Buharin era teoreticianul prin excelență al Partidului.
Acest testament a fost făcut public abia la Congresul XX al PCUS din 1956 în vremea destalinizării hrușcioviene. Cu toate acestea, Stalin nu doar că nu a fost înlăturat, dar chiar a fost sprijinit, atât de Buharin, cât și de liderul sindicalist, Mihail Tomski, și de șeful guvernului, Aleksei Rîkov.
Singur, lipsit de sprijin, Troțki a trebuit să își recunoască înfrângerea, internaționalismul susținut de el, în buna tradiției marxist-leninistă, sintetizat în formula ,,revoluției permanent” pierzând în fața tezei apărării ,,socialismului într-o singură țară”. Ideea concentrării asupra propriului stat a câștigat mai mulți aderenți, consolidarea partidului și a aparatului de stat fiind doar premise ale reluării revoluției la scară globală.
Congresul al XIII-lea al PCUS marca, așadar, înfrângerea lui Troțki, în mai 1924, însă un an mai târziu între liderii sovietici s-au dat din nou bătălii pentru putere, astfel că Zinoviev și Kamenev au fost îndepărtați, pentru că încercaseră o alianță cu Troțki, devenit persona non-grata și expulzat din partid în 1927.
Vechea gardă era astfel îndepărtată, mai mult de jumătate din bolșevicii care fuseseră la Revoluția din Octombrie nemaifiind prezenți la această dată. Noua conducerea, în frunte cu Stalin, a căutat să își întărească controlul prin atragerea în partid a multor funcționari, birocrați și angajați ai statului, cărora le-a cumpărat docilitatea tocmai prin funcțiile oferite.
Astfel că, în 1927, anul în care se împlinea un deceniu de la Revoluția din 1917, 60% din PCUS era format din funcționărime, nu din muncitori sau țărani, clase pe care, în mod teoretic, ar fi trebuit să fie construit noul stat sovietic și pe care noua putere comunistă ar fi trebuit să le reprezinte în lupta contra fostelor clase exploatatoare burgheze.
