Evenimentul Istoric > Articole online > Caleidoscop > Mircea Geoană: „Națiunea noastră a știut să găsească resurse nebănuite de reinventare și curaj politic”. Proiectul național ambițios al oficialului NATO
Articole online

Mircea Geoană: „Națiunea noastră a știut să găsească resurse nebănuite de reinventare și curaj politic”. Proiectul național ambițios al oficialului NATO

Mircea Geoană

Mircea Geoană: „Națiunea noastră a știut să găsească resurse nebănuite de reinventare și curaj politic”. Proiectul național ambițios al oficialului NATO

Astăzi, cu ocazia celei de a XIII-a ediții a Conferinței internaționale privind ”Viitorul Europei”, conferință susținută în perioada 27 – 28 octombrie la Banca Națională a României, la inițiativa Facultății de Relații Economice Internaționale de la ASE, Mircea Geoană și-a continuat discursul plin de optimism cu privire la șansa României de a deveni „kilometrul zero al schimbărilor, borna de la care se măsoară fiecare pas”. Potrivit acestuia, chiar dacă România parcurge cea mai bună perioadă din întreaga noastră istorie, cu un PIB mai mare de patru ori decât în 1989, țara se confruntă cu un cataclism demografic, această situație fiind denumită de acesta drept un „paradox românesc”:

„Din punct de vedere al ciclului economic, România parcurge cea mai bună perioadă din întreaga noastră istorie. Avem azi un PIB mai mare de patru ori decât în 1989. Și, totuși, asistăm la un cataclism demografic, cu o populație la nivelul anilor ’60. Pe o suprafață cat a Marii Britanii, vom ajunge să fim țara cu cea mai mică densitate a populației din Europa. Prin NATO și UE, suntem mai protejați de riscuri de securitate din exterior decât oricând altcândva în istoria zbuciumată a națiunii. Și totuși, suntem mai vulnerabili intern decât oricând altcândva în istorie. În primul rând, iluzia că prin integrarea euroatlantică am atins “sfârșitul istoriei” pentru România și că, prin efectul de tracțiune și difuzie de idei, instituții, norme, capital și tehnologie, vom fi propulsați către nucleul dur al Europei. In al doilea rând, am ignorat specificul cultural si nevoile particulare de dezvoltare ale României. Nepriceperea, timiditatea sau neputința intelectuală și politică de a veni cu o contra-propunere coerentă au anulat capacitatea de negociere și influențare a deciziilor care ne priveau. În al treilea rând, nu am reușit niciodată să rezolvăm cu adevărat marea problemă a României moderne: decalajul cronic de dezvoltare între urbanul mare și restul țării. Astăzi, primele 12 mari orașe contribuie cu aproape 80% la formarea PIB, iar restul țării… restul”, a declarat Mircea Geoană.

„Adevărata noastră misiune de-abia acum începe!”

Întrebat cum poate fi depășit acest complex național, Mircea Geoană a spus că mizează pe capacitatea națiunii de a găsi resurse nebănuite de reinventare și curaj politic, iar dacă acest lucru nu este suficient, „spaima unui viitor incert” poate deveni catalizatorul de noi energii politice, economice și intelectuale: 

„În momente de acest gen de-a lungul istoriei, națiunea noastră a știut să găsească resurse nebănuite de reinventare și curaj politic. Iar dacă precedentul istoric nu va mai funcționa, poate spaima de un viitor tot mai incert poate constitui catalizatorul de noi energii politice, economice și intelectuale in Romania, în regiune și în Europa. Tot așa cum, fără lideri si idei convingătoare, aceeași spaima și nemulțumirea crescândă și justificată a populației față de deteriorarea nivelului de trai și efectul cumulativ al crizelor economice și sociale succesive vor genera tracțiune sporită pentru soluțiile politice radicale. Aceeași frustrare și teama de necunoscut pot constitui însă și baza de susținere pentru un radicalism pozitiv și sănătos. Susținerea cu tărie și prospețime a Ideii Naționale este obligația fiecărei generații și a fiecăruia dintre noi. Esența Ideii Naționale este neschimbată de la punerea temeliilor statului român modern: evadarea de la periferia Europei și construcția unei Românii care își pune potențialul în valoare, se auto-depășește și recuperează decalajul istoric, care ne separa de familia națiunilor dezvoltate, prospere, puternice și influente ale Europei. Un Nou Proiect National ambițios, credibil și sustenabil în timp trebuie să-și propună câteva obiective strategice, asumate politic și în societate și urmărite apoi dincolo de ciclurile politice”, a adăugat Secretarul General Adjunct al NATO.

Potrivit acestuia, România trebuie să atingă cinci mari obiective strategice în viitorul apropiat: 

1: Să ne punem pe deplin în valoare relevanța și locația strategică.”

2: Regândirea și transformarea rolului și capacității statului de a-și exercita funcțiunile esențiale.”

3: Un nou model economic și un contract social împrospătat, având inovarea ca principal motor al dezvoltării.”

4: Repopularea României.”

5: Reclădirea reputației României în ochii propriilor cetățeni și ai lumii.”

 

 

 

Registration

Aici iti poti reseta parola