Evenimentul Istoric > Articole online > Geneza României > Mihai Viteazul descris la 1601 drept Ahile al Carpaților
Articole online

Mihai Viteazul descris la 1601 drept Ahile al Carpaților

În prefața alcătuită de preotul profesor se menționeză și mai cunoscutul poem „Vitejiile prea piosului și prea viteazului Mihai Voievod”, scris de un fidel vistiernic al domnitorului martir, Stavrinos Grecul, pe când era închis în cetatea Bistriței, după asasinarea lui Mihai.

În poem, autorul grec îl aseamănă pe Mihai cu legendarul erou al antichității Ahile și ne spune cu talent, că „umbla ca un fulger” în bătălii și că „a sa moarte s-au întâmplat din uneltire”.

Emoționantul poem istoric, „scris printre zăbrele, la lumină de stele”, a fost tipărit la Veneția, în 1638, de Neofit Ieromonahul pe cheltuiala lui Panos Pepanos. Cum nu există în variantă cursivă online ne-am gândit ca la pomenirea viitorului sfânt din calendarele bisericești să redăm pentru cititorii Evenimentului Istoric câteva fragmente epice, după traducerea lui Gheorghe Tomozei, apărută în 1975 la Editura Eminescu.

Gheorghe Tomozei ne face o introducere asupra poemului, din care spicuim: “Poema debutează cu tăierea turcilor la Bucureşti şi continuă cu dejucarea planului de înlocuire în scaun a lui Mihai cu un Bogdan sin Iancul, cu o luptă la Rusciucul de azi în care Mustafa paşa e înfrînt şi cu preparativele lui Sinan paşa de supunere a Valahiei. Episodul Călugăreni, căruia i se consacră un savuros capitol narând căderea în glod şi smârc a teribilului paşă, aduce în scenă pe Bator- crai (Sigismund Bathory), cu care destinul lui Mihai s-a însoţit întru dezastru.

Stavrinos, atît de pătimaş ispitit să ignore proporţiile (nu doar cele numerice), e bucuros să-1 imagineze pe sultanul turc înfricoşat, dar şi umil în faţa lui Mihai (pe care-1 dăruie cu bogate plocoane) şi vorbeşte despre pământuri pe care spada Viteazului le mântuie de asupritorii „ca porcii” de parcă ar vorbi despre îndepărtata-i Helladă îngenuncheată şi nutrind visuri de libertate.

(…) Explicînd toate actele eroului, el îi socoteşte vinovaţi de abrupta lui moarte nu numai pe „Basta Giorgiu”, ori pe „Bator-crai”, ori pe „boierii din Erdelia” (Ardeal), ci se consideră îndreptăţit să acuze „pizma întreit blestemată” şi „Moartea”, invocând soarele şi luna să se înfioare şi să bocească năruirea faimei Viteazului. Şi munţii sunt chemaţi să-1 plângă, şi chiar fiarele pădurii, pe cel socotit a fi „stâlpul creştinilor”.”, conchide Gheorghe Tomozei, „noul Ahile”, în viziunea lui Stavrinos Vistiernicul.

Iată doar câteva extrase In Memoriam Marele Român:

NARAŢIUNE PREAFRUMOASĂ despre MIHAIL VOIEVODCum domni în Ţara Românească, cum tăie pe turcii ce se asediaseră aci, cum săvârşi multe isprăvi vitejeşti şi cum în urmă de pizmă fu ucis fără luptă.”Poveste neuitată-n veci şi cu frumoase rime, 
mi-am pus in cuget s-o incep, să scriu cu străvezime 
Istoria a lui Mihai, în toate minunatul, 
războaiele să i le scriu, să-1 laud pe bărbatul 
ce unguri şi tătari şi turci şi moldovani şi şleahtici 
i-a frînt, la Turda pînă când străpuns fu de sălbatici 
şi tristul lui sfârşit ce-avu, cu sârg şi milostenii 
am să vi-1 spun spre a-1 jeli, voi prieteni şi rudenii... 
Aici sunt stihuri ce-1 privesc pe Mihai, lăudatul, 
nebiruit până când trupul lui, de cap scurtatul, 
rămase în pustietate, de sânge pustiit, 
răpus de fier înciudat şi batjocorit. 
Lăudat fie-i numele! Pierzării, cine a dat 
fălosul trunchi al gloriosului bărbat 
ce-n Turchia 
şi-a purtat vitejia, 
el cu sabia şi cu calul 
Moldavia o au făcut-o a lui şi Ardealul  
îndrăcită pismă au făcut să salte 
din ţeasta lui, toate cugetele înalte, 
durerile rostogolind prin vreme, 
cum se urmează în stihurile acestei poeme. 
(...)Cum porni Mihai asupra ungurilor şi pornind lupta îi birui cu Bator Andrei craiul unguresc”

În zori 
se iviră prin trecători 
moldovanii şi cu cazacii, 
drepţi ca aracii, 
pe sub nuci 
viteji haiduci, 
şi catanele 
cu iataganele. 
La mijloc de alai 
venea însuşi Mihai, 
domnul cel tînăr 
cu şoim pe umăr 
şi-nsemnat cu frunză de laur, 
şi-nainte-i mergeau trei cruci de aur, 
iară-n urmă-i mergea doamna Stanca 
de se pleca în calea ei creanga. 
Ungurii, 
tulburii, 
cu inimile căzând din piepturi, 
până să pună mâna pe sceptruri 
se văzurăm ţărână 
ca oile cînd vin lupii la stână 
şi când începu lupta gloatelor, 
încleştatelor, 
unguroaice o droaie 
rămaseră văduvoaie. 
Când s-a-ntunecat 
ungurii porniră la iad, 
lăsând în urmă sângele cel mult 
vărsat în tumult. 
Dar cum aş putea oare 
în stih a-1 înălţare 
pe Velisarie cel nou 
alergând printre cete ca un erou, 
leu împăloşat 
şi mîniat, 
tăind pe câţi se nimeri 
cu sabia a-i pipăi ? 
Mult sînge se vărsă atunci 
de paloşele cele lungi 
şi multă ruşine 
fu în ungurime. 
Noaptea din luptă s-au tras 
şi-n pribegie au mas. 
(...)
Cum se întîmplă moartea lui Mihai Voievod  din pizmă 

Și i-i puse gînd rău să-1 omoare, 
dar cum să-l împingă-n pierzare, 
când însuşi Chezarul îl îndrăgea? 
Căută pricină pentru fapta cea rea 
căci pizma lucra-n el cumplit, 
ca un cuţit 
ce taie 
în măruntaie. Avea-vom zile bune ziceau cei ce voiau a-1 răpune — 
dacă el va schimba căciula de blană 
cu strălucită coroană ?" Să-mbrace valahul haina 
celor viteji şi faima ? 
Noi să punem osul 
şi el să culeagă folosul ? 
Curge-n lume veste 
de viteaz ce este 
şi-avem a plânge 
de nu-1 vom seca de sînge. 
Să plece ostaşii repede, 
viaţa să-i lepede, 
să-1 zdruncine 
fără prioine, 
capul să i-1 încovoaie 
şi-apoi să-1 taie !" 
Porunci aceasta 
Georgiu Basta. 
Mihai nu credea defel 
că-şi va găsi moartea de la el. 
Sculându-se, dimineaţa, din pat, 
pe-un copil de casă-a chemat : Pune şaua pe cal că acum 
purcedem la drum, 
am gând 
să merg la Bălgrad curând 
să văd cum se rânduiesc 
trebile-n palatul domnesc". 
Domnul vorba nici că sfârşea 
şi văzu un călăreţ spre el cum gonea. 
A întrebat vătaful de copii : Doamne, ce-o fi ?" Fac paradă de oaste, 
noi să ne vedem de grijile noastre." 
Şi mai văzură şi câţiva pedeştrii, 
dar domnul nu gândea la primejdii, 
credea că vin 
cu cuget senin, 
dar ei, blestemaţi de trei ori, 
nu veneau într-ajutor, 
veneau dimineaţa 
să-i ridice viaţa, 
veneau de departe 
cu solie de moarte. 
Sculat în picioare 
domnul în cale le-apare 
şi le zice: „Fiţi bineveniţi, 
ostaşi vestiţi !" 
Iar ei îşi trag săbiile din teci 
şi sar asupră-i ca nişte berbeci 
scăpaţi din târle 
şi-n inima lui despică gârle, 
unul îl pătrunde cu suliţa 
şi altul cu sabia capul i-1 ia, 
capul cu căciulă din blană de lup, 
şi căzu frumosul lui trup 
ca un copac 
prăvălit în veac. 
A fost ţărînă 
până s-apuce sabia iuţea lui mînă. 
Capul dat de-a rostogol 
şi trupuşorul de cămaşă gol 
tăvălit în sânge, acestea le izbuti 
înverşunata pizmă ce-l pieri, 
astfel s-au petrecut 
în lut 
ou-ntunecat obraz
Mihai cel Viteaz!
(...)
Tuturor să vă vie 
de la Sfîntul Duh bucurie, 
Mărire Tatălui, Fiului, Sfîntului Duh 
şi făcătorului şi plăsmuitorului din văzduh 
Dumnezeu, nevăzutul 
lucrurilor toate-nceputul.”
Versiunea PDF poate fi găsită la Archive.org
Versiunea originală a manuscrisului la Universitatea din Creta

 

 

Pagini: 1 2

Registration

Aici iti poti reseta parola