În prefața alcătuită de preotul profesor se menționeză și mai cunoscutul poem „Vitejiile prea piosului și prea viteazului Mihai Voievod”, scris de un fidel vistiernic al domnitorului martir, Stavrinos Grecul, pe când era închis în cetatea Bistriței, după asasinarea lui Mihai.
În poem, autorul grec îl aseamănă pe Mihai cu legendarul erou al antichității Ahile și ne spune cu talent, că „umbla ca un fulger” în bătălii și că „a sa moarte s-au întâmplat din uneltire”.
Emoționantul poem istoric, „scris printre zăbrele, la lumină de stele”, a fost tipărit la Veneția, în 1638, de Neofit Ieromonahul pe cheltuiala lui Panos Pepanos. Cum nu există în variantă cursivă online ne-am gândit ca la pomenirea viitorului sfânt din calendarele bisericești să redăm pentru cititorii Evenimentului Istoric câteva fragmente epice, după traducerea lui Gheorghe Tomozei, apărută în 1975 la Editura Eminescu.
Gheorghe Tomozei ne face o introducere asupra poemului, din care spicuim: “Poema debutează cu tăierea turcilor la Bucureşti şi continuă cu dejucarea planului de înlocuire în scaun a lui Mihai cu un Bogdan sin Iancul, cu o luptă la Rusciucul de azi în care Mustafa paşa e înfrînt şi cu preparativele lui Sinan paşa de supunere a Valahiei. Episodul Călugăreni, căruia i se consacră un savuros capitol narând căderea în glod şi smârc a teribilului paşă, aduce în scenă pe Bator- crai (Sigismund Bathory), cu care destinul lui Mihai s-a însoţit întru dezastru.
Stavrinos, atît de pătimaş ispitit să ignore proporţiile (nu doar cele numerice), e bucuros să-1 imagineze pe sultanul turc înfricoşat, dar şi umil în faţa lui Mihai (pe care-1 dăruie cu bogate plocoane) şi vorbeşte despre pământuri pe care spada Viteazului le mântuie de asupritorii „ca porcii” de parcă ar vorbi despre îndepărtata-i Helladă îngenuncheată şi nutrind visuri de libertate.
(…) Explicînd toate actele eroului, el îi socoteşte vinovaţi de abrupta lui moarte nu numai pe „Basta Giorgiu”, ori pe „Bator-crai”, ori pe „boierii din Erdelia” (Ardeal), ci se consideră îndreptăţit să acuze „pizma întreit blestemată” şi „Moartea”, invocând soarele şi luna să se înfioare şi să bocească năruirea faimei Viteazului. Şi munţii sunt chemaţi să-1 plângă, şi chiar fiarele pădurii, pe cel socotit a fi „stâlpul creştinilor”.”, conchide Gheorghe Tomozei, „noul Ahile”, în viziunea lui Stavrinos Vistiernicul.
Iată doar câteva extrase In Memoriam Marele Român:
NARAŢIUNE PREAFRUMOASĂ despre MIHAIL VOIEVOD
“Cum domni în Ţara Românească, cum tăie pe turcii ce se asediaseră aci, cum săvârşi multe isprăvi vitejeşti şi cum în urmă de pizmă fu ucis fără luptă.”
„Poveste neuitată-n veci şi cu frumoase rime,
mi-am pus in cuget s-o incep, să scriu cu străvezime
Istoria a lui Mihai, în toate minunatul,
războaiele să i le scriu, să-1 laud pe bărbatul
ce unguri şi tătari şi turci şi moldovani şi şleahtici
i-a frînt, la Turda pînă când străpuns fu de sălbatici
şi tristul lui sfârşit ce-avu, cu sârg şi milostenii
am să vi-1 spun spre a-1 jeli, voi prieteni şi rudenii...
Aici sunt stihuri ce-1 privesc pe Mihai, lăudatul,
nebiruit până când trupul lui, de cap scurtatul,
rămase în pustietate, de sânge pustiit,
răpus de fier înciudat şi batjocorit.
Lăudat fie-i numele! Pierzării, cine a dat
fălosul trunchi al gloriosului bărbat
ce-n Turchia
şi-a purtat vitejia,
el cu sabia şi cu calul
Moldavia o au făcut-o a lui şi Ardealul
îndrăcită pismă au făcut să salte
din ţeasta lui, toate cugetele înalte,
durerile rostogolind prin vreme,
cum se urmează în stihurile acestei poeme.
(...)
“Cum porni Mihai asupra ungurilor şi pornind lupta îi birui cu Bator Andrei craiul unguresc”
În zori
se iviră prin trecători
moldovanii şi cu cazacii,
drepţi ca aracii,
pe sub nuci
viteji haiduci,
şi catanele
cu iataganele.
La mijloc de alai
venea însuşi Mihai,
domnul cel tînăr
cu şoim pe umăr
şi-nsemnat cu frunză de laur,
şi-nainte-i mergeau trei cruci de aur,
iară-n urmă-i mergea doamna Stanca
de se pleca în calea ei creanga.
Ungurii,
tulburii,
cu inimile căzând din piepturi,
până să pună mâna pe sceptruri
se văzurăm ţărână
ca oile cînd vin lupii la stână
şi când începu lupta gloatelor,
încleştatelor,
unguroaice o droaie
rămaseră văduvoaie.
Când s-a-ntunecat
ungurii porniră la iad,
lăsând în urmă sângele cel mult
vărsat în tumult.
Dar cum aş putea oare
în stih a-1 înălţare
pe Velisarie cel nou
alergând printre cete ca un erou,
leu împăloşat
şi mîniat,
tăind pe câţi se nimeri
cu sabia a-i pipăi ?
Mult sînge se vărsă atunci
de paloşele cele lungi
şi multă ruşine
fu în ungurime.
Noaptea din luptă s-au tras
şi-n pribegie au mas.
(...)
Cum se întîmplă moartea lui Mihai Voievod din pizmă
Și i-i puse gînd rău să-1 omoare,
dar cum să-l împingă-n pierzare,
când însuşi Chezarul îl îndrăgea?
Căută pricină pentru fapta cea rea
căci pizma lucra-n el cumplit,
ca un cuţit
ce taie
în măruntaie.
„Avea-vom zile bune
— ziceau cei ce voiau a-1 răpune —
dacă el va schimba căciula de blană
cu strălucită coroană ?"
„Să-mbrace valahul haina
celor viteji şi faima ?
Noi să punem osul
şi el să culeagă folosul ?
Curge-n lume veste
de viteaz ce este
şi-avem a plânge
de nu-1 vom seca de sînge.
Să plece ostaşii repede,
viaţa să-i lepede,
să-1 zdruncine
fără prioine,
capul să i-1 încovoaie
şi-apoi să-1 taie !"
Porunci aceasta
Georgiu Basta.
Mihai nu credea defel
că-şi va găsi moartea de la el.
Sculându-se, dimineaţa, din pat,
pe-un copil de casă-a chemat :
„Pune şaua pe cal că acum
purcedem la drum,
am gând
să merg la Bălgrad curând
să văd cum se rânduiesc
trebile-n palatul domnesc".
Domnul vorba nici că sfârşea
şi văzu un călăreţ spre el cum gonea.
A întrebat vătaful de copii :
„Doamne, ce-o fi ?"
„Fac paradă de oaste,
noi să ne vedem de grijile noastre."
Şi mai văzură şi câţiva pedeştrii,
dar domnul nu gândea la primejdii,
credea că vin
cu cuget senin,
dar ei, blestemaţi de trei ori,
nu veneau într-ajutor,
veneau dimineaţa
să-i ridice viaţa,
veneau de departe
cu solie de moarte.
Sculat în picioare
domnul în cale le-apare
şi le zice: „Fiţi bineveniţi,
ostaşi vestiţi !"
Iar ei îşi trag săbiile din teci
şi sar asupră-i ca nişte berbeci
scăpaţi din târle
şi-n inima lui despică gârle,
unul îl pătrunde cu suliţa
şi altul cu sabia capul i-1 ia,
capul cu căciulă din blană de lup,
şi căzu frumosul lui trup
ca un copac
prăvălit în veac.
A fost ţărînă
până s-apuce sabia iuţea lui mînă.
Capul dat de-a rostogol
şi trupuşorul de cămaşă gol
tăvălit în sânge, acestea le izbuti
înverşunata pizmă ce-l pieri,
astfel s-au petrecut
în lut
ou-ntunecat obraz
Mihai cel Viteaz!
(...)
Tuturor să vă vie
de la Sfîntul Duh bucurie,
Mărire Tatălui, Fiului, Sfîntului Duh
şi făcătorului şi plăsmuitorului din văzduh
Dumnezeu, nevăzutul
lucrurilor toate-nceputul.”
Versiunea PDF poate fi găsită la Archive.org
Versiunea originală a manuscrisului la Universitatea din Creta