MI5 a dus o luptă de zeci de ani pentru a demonstra dacă un diplomat neozeelandez a fost spion KGB
O controversă care s-a întins pe parcursul a mai bine de șapte decenii pentru a stabili dacă un diplomat și academician născut în Noua Zeelandă și educat la Cambridge a fost un spion sovietic de top a fost alimentată de publicarea dosarului său de la MI5.
Desmond Patrick Costello a fost numit de către istoricul oficial al MI5, Christopher Andrew, în 1999, în Arhivele Mitrokhin, ca fiind unul dintre cei mai importanți spioni ai KGB în anii 1950, când a fost un diplomat neozeelandez de frunte la Paris.
Dar s-a susținut de mult timp că „Paddy” Costello, așa cum era cunoscut, a fost victima unei „campanii ascunse” a MI5 britanic. O biografie recentă a lui Sir James McNeish, The Sixth Man, a prezentat cazul ca fiind un neozeelandez talentat care a fost atacat de o generație de vânători de spioni.
Dosarele MI5 publicate anii trecuți la Arhivele Naționale din Kew nu oferă un răspuns concludent, dar arată că MI5 a fost la un moment dat implicat într-o luptă de zece ani cu guvernul neozeelandez pentru a stabili dacă Costello ar trebui să fie demis din funcția de diplomat. În timpul acestei lupte, serviciile de securitate au fost nevoite să recunoască faptul că dosarul lor împotriva lui Costello era „subțire”.
Dr. Richard Dunley afirmă pe un blog al Arhivelor Naționale că dosarele publicate arată că acesta a intrat pentru prima dată în atenția MI5 atunci când s-a mutat în Marea Britanie pentru a studia cu o bursă la Universitatea Cambridge la mijlocul anilor 1930, când se înființa rețeaua de spionaj din Cambridge.
Dar, după cum notează Dunley, Costello – spre deosebire de Kim Philby sau Guy Burgess – și-a exprimat deschis comunismul nou descoperit și a dezvoltat legături cu figuri importante din partid, inclusiv cu James Klugmann.
A devenit profesor de limbi clasice și moderne la University College of the South West, Exeter, dar a fost forțat să demisioneze din cauza opiniilor sale comuniste deschise în 1940, când un student al colegiului a fost condamnat în temeiul Legii privind secretele oficiale, deși Costello nu a fost implicat direct.
S-a înrolat în armată și a servit ca ofițer de informații și traducător pentru forțele neozeelandeze din Africa de Nord și Italia, înainte de a fi numit de guvernul neozeelandez în 1944 ca al doilea secretar al legației sale de la Moscova.
Costello i-ar fi spus premierului neo-zeelandez că este „un pic de stânga”, doar pentru a i se răspunde: „Ei bine, nu ne va face rău să avem unul sau doi comuniști la Moscova”.
Dar, în timp ce Departamentul de Afaceri Externe al Noii Zeelande era foarte mulțumit de recrutul său, descriindu-l ca fiind „unul dintre cei mai buni oameni pe care îi are guvernul neozeelandez”, ofițerii MI5 erau îngroziți de faptul că un om pe care îl suspectau că are legături cu KGB avea acum acces la informații oficiale confidențiale.
Un protest al serviciilor de securitate la Înaltul Comisariat al Noii Zeelande și la Biroul Dominions din Londra a adus doar răspunsul că Costello nu era considerat un risc. Sir Eric Machtig, de la Biroul Dominions, a declarat că dovezile au indicat doar „o formă familiară de comunism infantil prin care majoritatea oamenilor au trecut”.
Dosarul îl arată pe Roger Hollis, șeful MI5, susținând în 1944:
„Poate credeți că dosarul împotriva lui Costello însuși este unul subțire și cred că ar trebui să adaug că avem informații din surse complet sigure, dar foarte secrete, că anumiți lideri ai partidului comunist erau la curent cu plecarea lui Costello din această țară în luna iulie a anului trecut”.
Costello și-a continuat cariera în serviciul diplomatic al Noii Zeelande, iar în 1950 a fost promovat ca prim secretar la legația din Paris
Dunley spune că acest lucru a dus la o bătălie de patru ani între MI5 și autoritățile neozeelandeze pentru a stabili dacă ar trebui să fie îndepărtat.
Numirea sa în postul de la Paris a fost cea care a dus, de asemenea, la afirmațiile lui Andrew potrivit cărora ar fi fost unul dintre cei mai importanți spioni sovietici din acea perioadă și la afirmațiile false ulterioare potrivit cărora ar fi furnizat pașapoarte neozeelandeze spionilor Peter și Helen Kroger.
Deși autoritățile neozeelandeze au apărat integritatea diplomatului lor, până în 1955, britanicii – cărora li s-au alăturat și americanii – au precizat clar că angajarea sa continuă punea în pericol disponibilitatea lor de a împărtăși informații. A fost forțat să plece și s-a întors în Marea Britanie, unde a preluat catedra de studii slavice la Universitatea din Manchester. Acolo, împreună cu soția sa Bella, a primit un flux constant de oaspeți sovietici. Dunley spune că dosarul arată că, deși politica și legăturile sale cu anumite părți ale guvernului sovietic erau clare, MI5 s-a străduit să dovedească orice implicare în activitatea serviciilor secrete rusești.
Cu toate acestea, în decembrie 1960, dosarul arată că serviciul de securitate a identificat-o pe Bella ca fiind un agent al serviciilor de informații rusești, datorită rolului ei într-o operațiune de spionaj care avea ca scop obținerea de certificate de deces ale unor copii britanici decedați de mult timp, pentru a crea identități false pentru agenții ruși. „Pare foarte probabil ca ambii Costello să fie agenți sovietici, rolul lui Costello putând fi acela de observator de talente”, notează dosarul MI5.
Dunley spune că MI5 „a simțit în cele din urmă că și-a găsit omul” în iunie 1963, când Costello, aflat pe atunci sub supraveghere atentă, a fost văzut întâlnindu-se cu doi ofițeri de informații sovietici cunoscuți. O altă întâlnire a avut loc în noiembrie 1963, dar detaliile întâlnirilor sunt vagi și au existat îndoieli cu privire la identitatea presupușilor spioni ruși. Dosarul se încheie cu puțin timp înainte de moartea lui Costello în 1964, fără a face mai multă lumină asupra presupusei sale legături sovietice. Fiul său, Mick Costello, a devenit totuși o figură importantă în cadrul Partidului Comunist din Marea Britanie.
Dunley spune că, în cea mai mare parte a vieții lui Costello, MI5 a fost în contradictoriu cu privire la faptul că acesta era un agent sovietic sau pur și simplu un intelectual activ din punct de vedere politic: „Dezbaterea a continuat în aer liber de la moartea sa, iar documentele publicate recent vor oferi o nouă perspectivă fascinantă asupra acestui om, dar este puțin probabil ca acestea să satisfacă în totalitate oricare dintre părți. Această poveste pare a fi una care mai are de parcurs”.
