El “a ascuns faţă de partid până în 1954, faptul că socrul său Gheorghe Dumitrescu a fost cârciumar cu 16 ha. de teren şi politician al partidelor burghezo-moşiereşti.
De asemnea, a ascuns faptul că soţia sa la verificări în 1949 a fost exclusă din partid.
Năstase Marin în perioada anilor 1946-1947, în timp ce era învăţător în comuna Fălcoi, fiind în anturajul unor elemente reacţionare ca fii de chiaburi şi ofiţeri deblocaţi, este arătat că a avut manifestări ostile regimului democrat-popular.
Pe o poziție nesinceră
De asemenea, în anul 1949 în timpul definitivării reformei agrare, el a făcut greutăţi celor care aveau sarcini în acest scop.
Timp cât a fost membru de partid este caracterizat ca un element îngâmfat, orgolios, respinge criticile aduse, iar după ce a fost cercetat de organele de partid pentru faptele sale, abuzând de funcţia ce o avea ca ofiţer la Comisariatul Militar Craiova a mers în comună şi a discutat cu oamenii care au dat referinţe despre el”.
Comisia Controlului de Partid a mai stabilit că la discutarea apelului pe care l-a făcut împotriva excluderii “s-a situat pe o poziţie nesinceră şi numai când i s-au pus în faţă dovezi şi a fost confruntat a recunoscut faptele sale”.
La data excluderii din partid, Marin Năstase era maior la Comisariatul Militar Craiova. El luptase împotriva sovieticilor până la Cotul Donului, fiind decorat cu medalia “Cruciada împotriva bolşevismului”.
În 1947 se înscrisese în PSD, iar la unificare a devenit membru PMR.
Nu a dechis ușa comisiei reformei agrare
Socrul său, din comuna Cioroiu, fusese încadrat la chiaburi în 1952, iar în 1953, după ce a cedat statului, conform decretului 308, suprafaţa de 11,38 ha a fost scos din categoria chiaburi şi a rămas la foşti chiaburi.
La cercetarea sa de către organelle de partid, a declarat: “Sunt de acord că socrul meu a fost chiabur în 1952, a făcut politică liberală şi a fost primar pe timpul guvernării acestora având cârciumă.
Nu sunt de acord că am ascuns premeditat atât la înscrierea în partid cât şi la verificare că socrul meu a fost chiabur pentru faptul că el a fost făcut chiabur numai în 1952…
Sunt de acord că soţia mea a fost exclusă din partid pentru lipsă de activitate”.
În 1949, Marin Năstase, pe când locuia în conacul moşieriţei Anastasia, nu a vrut să deschidă uşa până dimineaţa comisiei de definitivare a reformei agrare.
El s-a apărat spunând organelor de partid că nu ştia cine e la uşă.
Pe 8 ianurie 1960, Comisia Controlului de Partid a menţinut excluderea sa din partid.
FOTO – Reforma agrară în judeţul Vlasca – comunismulinromania.ro