„Martorul tăcut al comunismului”. Telefonul de birou al lui Petru Groza prezent în istoria României postbelice
Telefonul a fost folosit de principalul lider comunist al României, Petru Groza, între anii 1952 și 1958, când era președinte al Marii Adunări Naționale, care, potrivit Constituției, era „organul suprem al puterii de stat al Republicii Populare Române”. Acest telefon a fost „martorul” conversațiilor pe care „cel mai simpatic burghez din Europa” (cum îl numea Stalin pe Groza) le-a avut în calitate de șef al instituției care adopta legile României în perioada de apogeu a sovietizării țării și a rezistenței anticomuniste.
Fiu de preot, Petru Groza (1884 – 1958) a fost proprietar de terenuri, bancher, avocat și politician. În perioada interbelică a fost deputat în Parlament și ministru (în guvernele conduse de Alexandru Averescu, în 1921 și 1926-1927). În 1933 a fondat partidul politic Frontul Plugarilor, care a colaborat cu comuniștii. În martie 1945 a fost impus de Uniunea Sovietică în fruntea primului guvern comunist din istoria României. Cel supranumit „burghezul roșu” a rămas în funcție până în 1952, când a devenit președinte al Marii Adunări Naționale.
Înființarea guvernului condus de Petru Groza a fost un prim pas foarte important în comunizarea României
În acel moment, România era o monarhie, iar Regele Mihai I a încercat să se opună acestui proces. Suveranul a cerut demisia premierului Groza și, în urma refuzului acestuia (fapt fără precedent în istoria României), a declanșat o „grevă regală” (21 august 1945 – 7 ianuarie 1946), încetând să semneze documentele emise de guvern sau să aibă contacte cu miniștrii acestuia. În ianuarie 1946, odată ce în guvern au fost incluși miniștri aparținând partidelor democratice, „greva regală” a luat sfârșit.
Petru Groza împărțind titluri de proprietate după reforma agrară din 1945
Următorul moment decisiv pe drumul constant spre instaurarea completă a comunismului în România au fost alegerile parlamentare din noiembrie 1946. Rezultatul alegerilor a fost falsificat în mod grosolan, conform devizei lui Stalin: „Nu contează cine votează, contează cine numără voturile”. Astfel, Blocul Partidelor Democrate (care includea, printre alte formațiuni politice, Partidul Comunist Român și Frontul Plugarilor) a obținut peste 68% din voturi, comuniștii obținând acum controlul absolut al noului Parlament unicameral al României.
În perioada următoare, comuniștii români au făcut o prioritate din distrugerea elitei intelectuale și economice, precum și a opoziției politice, reprezentată de partidele istorice – Partidul Național Liberal și Partidul Național Țărănesc.
Liderii acestora au fost arestați și întemnițați, mulți dintre ei pierzându-și viața din cauza condițiilor mizere de viață și a tratamentelor inumane la care erau supuși. Victoria completă a comuniștilor a fost înregistrată la sfârșitul anului 1947, când, la 30 decembrie, Regele Mihai a fost forțat să abdice și să părăsească țara.
Actul de abdicare a Regelui Mihai I (1947)
Telefonul de birou care a aparținut lui Petru Groza este montat pe o bază din lemn cu înveliș din lemn de nuc. Are, printre altele, marcaje pentru „conexiuni interne”, „oraș”, „linie locală” și ” mențineți legătura”. În stânga și în dreapta discului telefonului se află două compartimente pentru notițe, care au gravată pe capac stema Partidului Comunist.
