Medicul român care a învățat de la dr. Ion Cantacuzino și a căpătat notorietate mondială

 

A făcut parte din misiunea trimisă în Bulgaria pentru studiul epidemiei de holeră, iar un an mai târziu, în 1913, a participat la campania de combatere a holerei apărută în armata română prin vaccinarea antiholerică în plin mediu epidemic.

În anii Primului Război Mondial a condus diferite formaţii sanitare, fiind unul dintre colaboratorii de bază ai dr. Ion Cantacuzino.

Microbiolog şi epidemiolog, profesor de igienă, boli infecţioase şi bacteriologie, Mihai Ciucă s-a remarcat, între altele, prin participarea la campania de combatere a holerei (în 1913), ca principal îndrumător al campaniei de eradicare a malariei în România, precum şi prin îndrumarea acţiunii de eradicare a paludismului în România.

Asistent la catedra dr. Ion Cantacuzino

S-a născut la 18 august 1883, în localitatea Săveni, judeţul Botoşani. Şi-a făcut studiile liceale la Iaşi, apoi a urmat cursurile Facultăţii de Medicină din Bucureşti.

În 1907 devine doctor în medicină, teza sa de doctorat având tema „Influenţa hipotermiei şi hipertermiei asupra infecţiilor experimentale”.

A fost preparator (1904-1912), asistent (1912-1921) în Laboratorul de Medicină Experimentală de pe lângă catedra dr. Cantacuzino şi medic în Serviciul de Boli Contagioase de la Spitalul Militar din Bucureşti.

În timpul retragerii în Moldova (1916-1917, în timpul Primului Război Mondial) a fost şef al spitalelor de contagioşi nr. 1 şi 2, apoi director al Laboratorului pentru Prepararea Serurilor şi Vaccinurilor (1918-1919). După un stagiu la Institutul „Pasteur” din Bruxelles, a fost şef de secţie la Institutul de Seruri şi Vaccinuri din Bucureşti (1921-1922), profesor de igienă şi boli infecţioase la Facultatea de Medicină, apoi, între 1934-1962, profesor de bacteriologie la Facultatea de Medicină din Bucureşti.

Malaria

A organizat cursuri de malariologie la Hamburg, Paris, Roma şi Singapore. În 1947 a făcut parte din comitetul de experţi ai Comisiei interimare de paludism a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

Între 1948-1961, în calitate de preşedinte al Comitetului de Epidemiologie şi al Comisiei de Malarie de pe lângă Ministerul Sănătăţii, a fost principalul îndrumător al campaniei de eradicare a malariei din România. Notorietatea mondială a dobândit-o mai ales prin activitatea sa ştiinţifică şi organizatorică de malariolog, care a culminat cu îndrumarea acţiunii de eradicare a paludismului în România.

De asemenea, numele său rămâne legat de realizarea primelor vaccinuri antiholerice, de biologia bacteriofagului, de tratamentul prin impaludare al sifilisului nervos şi de organizarea primului centru de malarioterapie din România.

Ofiţer al Legiunii de Onoare

A lăsat numeroase lucrări şi studii, apărute în ţară şi în străinătate, precum: „Tratamentul malariei” (1925), „Epidemiologia şi profilaxia poliomielitei” (1927), „L’immunité dans le paludisme” (1936), „Malarioterapia ca element de bază pentru studiul ştiinţific al infecţiunii malarice” (1940) ş.a.

Personalitate marcantă a şcolii medicale româneşti, Mihai Ciucă a fost membru al Societăţii de Medicină Tropicală din Bruxelles, al Societăţii de Patologie Exotică din Paris, al Societăţii Regale de Medicină şi Igienă Tropicală din Londra, al Academiei Elveţiene de Medicină, al Societăţii Internaţionale de Microbiologie. I-a fost decernat titlul de Doctor Honoris Causa al Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Nancy, a fost laureat al Premiului Fundaţiei „Darling”, decernat de experţi ai OMS, iar în 1913 a devenit Ofiţer al Legiunii de Onoare.

A fost membru corespondent (25 mai 1936), apoi membru titular (24 mai 1938) şi membru titular onorific (12 august 1948) al Academiei Române.

A murit la 20 februarie 1969, la Bucureşti.