Evenimentul Istoric > Articole online > Povestea doctorului care a dat numele Institutului Naţional de Boli Infecţioase
Articole online

Povestea doctorului care a dat numele Institutului Naţional de Boli Infecţioase

Profesor doctor Matei Balş, întemeietorul şcolii moderne româneşti de bacteriologie clinică, s-a născut la 6 ianuarie 1905. De numele său se leagă descoperirea nitrofuranului, o armă redutabilă împotriva febrei tifoide, care la jumătatea secolului XX afecta soldaţii care luptau pe front şi populaţia din zonele de conflict militar, potrivit site-ului federatiasanitas.ro.

Matei Balş a fost profesor universitar, şef de catedră la Clinica a II-a de boli infecţioase şi decan al Facultăţii pentru Perfecţionare şi Specializare a Institutului Medico-Farmaceutic din Bucureşti, personalitate de referinţă a şcolii moderne româneşti de bacteriologie clinică şi pionier al erei „antibioticoterapiei”.

A publicat peste 350 de lucrări ştiinţifice în ţară şi 35 în străinătate, dintre care unele au fost considerate cărţi „eveniment”, de mare utilitate şi actualitate şi astăzi, precum: „Introducere în studiul patologiei infecţioase” (1958), „Antibioticele” (1966), „Terapia infecţiei” (1975), „Laboratorul clinic în infecţii” (1982).

„Povestea celui al cărui nume stă astăzi pe frontispiciul unităţii spitaliceşti, Matei Balş, începe în 1941, odată cu preluarea de către acesta a conducerii ‘secţiei de contagioşi adulţi’. Principala preocupare a profesorului Balş a fost lupta pentru diagnosticul şi terapia etiologică a infecţiei”, scrie site-ul www.mateibals.ro.

La conducerea „Colentina”

Profesorul Matei Balş a venit la conducerea Spitalului „Colentina” în 1941, predecesorii lui fiind medicul primar Calistrat Grozovici (care a condus „secţia contagioşi Colentina” în perioada 1900-1919) şi doctorul Theodor Mironescu (a condus secţia de contagioşi în perioada 1919-1941), precizează site-ul www.mateibals.ro. El a fost la conducerea instituţiei până în 1975, anul oficial al pensionării şi, implicit, al renunţării la coordonarea unităţii medicale la conducerea căreia s-a aflat aproape 35 de ani.

În ultimii 10 ani de viaţă, Matei Balş a petrecut câteva luni pe an în Elveţia, la copiii şi nepoţii lui. La Geneva, frecventa bibliotecile Spitalului Cantonal şi ale Facultăţii de Medicină, precum şi Biblioteca Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) şi ţinea legătura cu diferiţi conducători pe probleme de sănătate ai acestei organizaţii. Din ceea ce citea la diferite biblioteci, precum şi din conversaţiile avute cu mulţi specialişti, prof. dr. Balş alegea subiecte actuale pentru o serie de conferinţe pe care le ţinea, la întoarcerea în ţară, la diferite spitale sau instituţii: Spitalul „Cantacuzino”, Societatea de Chirurgie, Spitalul „Filaret”, Institutul „Cantacuzino”, Spitalul Militar Central, Spitalul „Izolarea” din Iaşi, Catedra de Microbiologie din Iaşi, conform site-ului www.crisana.ro.

Decorat cu Crucea Regina Maria

A fost membru al Societăţii Regale de Medicină Tropicală şi Igienă din Londra, membru al Societăţii de Patologie Clinică din Berlin, membru titular al Academiei de Medicină a Republicii Socialiste România şi laureat al Premiului de Stat clasa I (1950) pentru descoperirea nitrofuranului şi aplicarea lui în febra tifoidă. A fost decorat cu Crucea Regina Maria (1942) şi Medalia Muncii clasa I (1966), iar în 1973 a primit titlul de „medic emerit”. A murit la 19 aprilie 1989, la Geneva, potrivit site-ului federatiasanitas.ro.

Institutul care îi poartă numele a fost înfiinţat în 1999, sub denumirea Institutul de Boli Infecţioase „Prof. Dr. Matei Balş” – un moment important ce a asigurat continuitatea prestigioasei „Şcoli de Boli Infecţioase de la Spitalul Colentina”. Din iulie 2007, denumirea s-a schimbat în Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Prof. Dr. Matei Balş”, fiind prima unitate sanitară de stat certificată ISO 9001/2000 pentru calitatea serviciilor oferite, precizează site-ul www.mateibals.ro.

 

Sursa: Agerpres

Registration

Aici iti poti reseta parola