Maria Fărcășanu din Rucăr, jefuită, ucisă și aruncată, în Austria, din expresul de Paris

 

Într-un mic orășel din Austria s-a judecat procesul unei crime petrecută cu un an înainte – procesul acesta a fost urmărit în țară la noi cu o neîntreruptă atenție, deoarece victima era o româncă, doamna Maria Fărcășanu, frumoasă după fotografiile publicate, elegantă după blana de vulpe argintie pe care o purta în noaptea crimei, când străbătea Austria într-un tren international, scria Geo Bogza în „Realitatea ilustrată” din 11 noiembrie 1936.

„Din cele trei personagii principale, care au participat la ea, singur Strasser s-a aflat în fața juraților, dar și aici, ca și în fața judecătorului de instrucție, tăcerile lui îndelungi, la anumite întrebări în legătură cu crima, o lasă pe aceasta nedefinită în contururi și tot ce s-a petrecut atunci în tren plutește într-o nebuloasă”, constata Geo Bogza.

S-a găsit pe linia ferată trupul neînsufleţit

Revista „Ilustraţiunea Română” explica mult mai clar ce se întâmplase în expresul de Paris:

Se cunosc împrejurările acestei stranii drame, care a costat viaţa unei doamne din înalta societate bucureşteană, ce pleca singură la Paris, cu o sumă respectabilă de bani asupra ei.

În Austria, în vagonul expressului în care se urcase de la Bucureşti, s-au arătat câteva siluete suspecte.
După câteva ore, conductorul vagonului a găsit compartimentul, în care se afla d-na Maria Fărcăşanu, gol.

Bagajele răscolite dovedeau, că acolo s-a întâmplat ceva neobişnuit. Dându-se alarma, s-a găsit pe linia ferată trupul neînsufleţit al doamnei Maria Fărcaşu, care fusese ucisă şi jefuită de tot ce avea asupra ei.
După cercetări îndelungate, cari au dat mult de lucru poliţiilor din Austria, Franţa şi România, s-a ajuns la prinderea criminalului, care este un student, anume Strasser.

În odioasa lui faptă, Strasser a avut de complice pe românul Teodorescu care nu a putut fi capturat şi a fost judecat în lipsă.

Procesul a avut dezbateri pasionante.

Au apărut martori din Berlin, Zürich, Viena. Din România nu a fost nici unul. Singurul „martor” din România… era vagonul c.f.r. 30468, în care s-a săvârşit odiosul asasinat şi care a fost adus la Loeben, pentru a se proceda la o reconstituire în faţa tribunalului şi a juraţilor.

Acest „martor” mut a fost în măsură să impresioneze foarte mult pe juraţi. E un vagon Pullman, foarte elegant.

Iată şi compartimentul în care călătorea Maria Fărcăşanu în timp ce Strasser şi Teodorescu se aflau la pândă, plănuind oribila lor faptă…

Iată canapeaua, pe care se afla nefericita femeie în momentul dramei şi fereastra prin care a fost aruncată pe terasamentul liniei ferate. Ora precisă a crimei – mărturisită de Strasser – e 1,42, în noaptea 26-27 septembrie 1935.

Criminalul Strasser e un individ mic, blond, şters cu trăsături regulate. Pare mai curând un conţopist de mică administraţie provincială decât un fioros criminal, aşa cum este în realitate.

Un argument în plus împotriva celebrei teorii a lui Lombroso! E îmbrăcat într’o vestă tiroleză, are cămaşă proaspăt spălată, fără cravată, palton verzui!

Între paznicii lui, fiecare de 1.80 m. înălţime, pare un copil plăpând, între părinţii săi.

„Martorul principal”, vagonul c.f.r. 30468 are patru compartimente de clasa II şi trei de a III-a.

Judecătorii au avut convingerea că doamna Fărcăşanu se afla în momentul în care a fost aruncată pe fereastră, aşezată pe canapea, lângă mescioara de scris.

Fiorosul criminal posedă o cultură destul de frumoasă, aşa că a vorbit aproape două ore, ţinând o adevărată conferinţă. Criminalul, cu un cinism extraordinar, s-a apărat în timpul procesului, făcând o largă teorie a decăderii morale, în generaţia postbelică.

Aceasta în loc să constituie o apărare, a fost un nou cap de acuzare pentru procuror, care a putut dovedi că un om cu cultura lui Strasser, care poate face asemenea îngrozitoare crime, trebuie smuls din rândurile societăţii, deoarece e un element mai periculos decât un criminal de rând.

Pedeapsa cu moarte, pronunţată de juriul dela Loeben, a fost primită cu deplină satisfacţie de toată lumea. Pedeapsa capitală a rămas definitivă, prin respingerea cererii de graţie, înaintată preşedintelui republicei austriace.

Maria Fărcăşanu (1885 -1935)

Despre cine a fost Maria Fărcășanu aflăm mai multe de pe site-ul confluente.org:

Fiică a lui Nicolae Poţincu, a făcut şcoala primară la Rucăr şi a fost una dintre femeile care a dus faima Rucărului în ţară şi peste hotare.

A fost ucisă la Viena, la mijlocul anilor 30 într-o întâmplare nefericită, asupra căreia planează încă un neînţeles mister.

În ziarul „Dimineaţa” din 24 octombrie 1935, marele istoric Nicolae Iorga scria despre acest incident şi despre personalitatea ei într-un articol intitulat „O rucăreancă” :

„O crimă odioasă a făcut ca societatea românească să piardă o femeie de o mare valoare şi care va fi cu greu înlocuită în tot ce aducea aşa de preţios ca ştiinţă, gust şi bunătate …

Maria Poţincu, măritată Fărcăşanu, era şi ca profesoară a unei şcoli libere pe care o întemeiase şi altceva … Era o rucăreancă.

De acolo de unde se cos cele mai frumoase flori, venise ea… Nu ştiu dacă se va păstra şcoala…

Ministerul de Instrucţie ar face bine dând unei şcoli din Rucăr, legată special de minunea ţesăturii româneşti, numele acestei bune şi vrednice femei, al cărei chip ar trebui s-o amintească urmaşilor ei în satul de naştere.

Prin şcolile pe care le-a organizat şi condus, prin expoziţiile pe care le-a deschis, Maria Fărcăşanu a ridicat pe culmi arta nostră naţională”.

Școala de artă românească

A organizat expoziţii personale la Paris, Viena, New-York, Cairo, ducând în străinătate cusăturile şi ţesăturile noastre inspirate din vechi izvoade.

Opera ei capitală rămâne şcoala de artă românească pe care a fondat-o în 1920 şi a condus-o timp de 15 ani în str. Vasile Conta din Bucureşti.

După bacalaureat a urmat o specializare în străinătate. A format în ţară multe serii de propagandiste ale artei noastre naţionale.

Asociată cu alte românce a deschis la Athene Palace primul magazin de artizanat din ţară.

Pentru activitatea ei neobosită în slujba artei româneşti a fost de mai multe ori decorată şi distinsă cu medalii şi ordine.

Prin decretul 8405/1926 Ministerul Instrucţiunii Publice îi conferă medalia „Răsplata muncii pentru construcţii şcolare” clasa I în care se menţiona, că i se dă această decoraţie „drept răsplată pentru serviciile aduse învăţământului”.