Marea revoltă a polonezilor împotriva trupelor germane la Poznan, după încheierea Primului Război Mondial
La începutul Primului Război Mondial, aproape trei sferturi din Polonia se afla sub controlul Rusiei, iar restul țării era condus de Germania și de Austria-Ungaria. Prin urmare, la începutul războiului dintre Rusia și Puterile Centrale, polonezii au luptat pentru ambele părți. Odată cu căderea Imperiului Rus în martie 1917, bolșevicii au recunoscut dreptul la autonomie al Poloniei controlate de ruși, iar la Paris a fost înființat un guvern provizoriu. Cu toate acestea, până la sfârșitul aceluiași an, Germania deținea controlul total al țării.
După înfrângerea Puterilor Centrale, drumul spre statutul de stat polonez părea să se limpezească. O republică poloneză a fost declarată la scurt timp după armistițiu, dar granițele noului stat nu fuseseră încă stabilite prin Tratatul de la Versailles. Germania nu dorea să cedeze niciun teritoriu în urma înfrângerii și încă mai considera că o mare parte din țară, inclusiv Poznan și zonele înconjurătoare, erau proprietatea sa.
Este posibil ca un discurs incendiar al cunoscutului pianist și politician polonez Ignacy Paderewski și reacțiile ulterioare ale armatei germane de ocupație să fi declanșat începutul revoltei de la 27 decembrie 1918. Până la 15 ianuarie, rebelii au reușit să preia controlul orașului, profitând de starea de slăbiciune a armatei germane, care, ca și întreaga națiune germană, era demoralizată de înfrângere și distrasă de conflictul intern în creștere. La 16 februarie, ca parte a armistițiului germano-aliat, Franța a forțat recunoașterea germană a armatei poloneze ca forță aliată. Înaltul comandament de la Poznan s-a supus ulterior autorității noului guvern polonez, cu sediul la Varșovia.
