Ziarele publicau știrea că Jacob Gangsburg, ultima mândrie a literaturii sovietice, ale cărui piese de teatru și romane povesteau numai despre mașini uriașe, tractoare, eroismul tinerilor comuniști, autorul despre care crititcii sovietici spuneau că e demnul urmaș al marelui Maxim Gorki, fusese condamnat la doi ani de muncă silnică.
Tribunalul a dovedit că Gangsburg n-a scris un singur rând din toată opera care-i făcea gloria.
Nu erau ale lui nici piesele de teatru care preamăreau pe Frunză, generalul roșu, pe Djerjinski, fondatorul GPU; nici romanele considerate ca marea epopee a comunismului.
Antrepriza
Tribunalul a constatat că Gangsburg luase în antrepriză pe un scriitor bătrân, Lubitsch Kosurow, romancier burghez, care se bucurase de oarece succes în vremurile țariste și care, de la izbucnirea revoluției, n-a mai putut publica nimic.
Lubitsch Kosurow, atunci în vârstă de 63 de ani, trăia în cea mai cumplită mizerie, într-un bordei imund din împrejurimile Moscovei.
Gangsburg îl amenința zilnic că-l va denunța poliției secrete și bietul Kosurow era silit de aceste amenințări să-i făurească Gloria.
Pentru primul roman de success, Kosurow a primit de la Gansburg câteva ruble ca avans, iar după apariția cărții o sticlă de votcă.
Dar Gangsburg era tot mai copleșit de comenzi oficiale, deci trebuia să producă tot mai mult.
Mergea la Kosurow și-i spunea:
- Îmi trebuie un nou roman, dar am nevoie de el repede. Vezi de-l scrie iute!
Îl grăbea mereu, amenințându-l cu poliția.
Dovada
Bătrânul burghez se punea din nou pe lucru, dar nu izbutea să termine destul de repede ca să poată mulțumi graba lui Gangsburg.
Așa se face că în una din zile, disperat, Kosurow a introdus într-un roman vreo sută de pagini dintr-o lucrare veche de a lui, pe care o credea de mult uitată.
Nu se știe cum, poliția sovietică a aflat și astfel a ieșit la iveală toată șmecheria.
Tribunalul a hotărât ca toate drepturile fostului romancier să treacă la autorul real și astfel acesta ieșise din sărăcie, iar dacă mai avea zile putea face o carieră strălucitoare în Rusia Sovietică, deoarece își adaptase perfect stilul la ce voiau liderii partidului.
