Tatăl lui Alexandre Dumas, pe nume Thomas-Alexandre Davy de La Pailleterie, s-a născut în afara căsătoriei marchizului La Pailleterie şi Marie Cessette Dumas, o sclavă neagră din Santo Domingo.
A fost un simplu soldat care a preluat numele Dumas în 1786.
Ulterior, a devenit general în armata lui Napoleon.
Familia a avut de suferit după moartea generalului Dumas în 1806, iar tânărul Alexandre Dumas a plecat la Paris pentru a încerca să-şi câştige existenţa ca avocat.
A reuşit să obţină un post la curtea ducelui d’Orléans, viitorul rege Ludovic-Filip, dar banii câştigaţi i-a folosit să facă teatru. A realizat şi câteva piese „Henri III et sa Cour” (1829), „Napoléon Bonaparte” (1831) şi „Antony” (1831).
Deşi a continuat să scrie piese de teatru, Dumas-tatăl şi-a îndreptat apoi atenţia asupra romanului istoric.
Considerentele privind probabilitatea sau acurateţea istorică au fost în general ignorate, iar psihologia personajelor a fost rudimentară. Principalul interes al lui Dumas a fost crearea unei poveşti captivante pe un fundal colorat al istoriei, de obicei în secolul al XVI-lea sau al XVII-lea.
Cele mai cunoscute dintre lucrările sale sunt „Les Trois Mousquetaires” (publicat în 1844, interpretat în 1845; „Cei trei muschetari”); „Vingt ans apres” (1845; „Douăzeci de ani după”); „Le Comte de Monte Cristo” (1844-45; „Contele de Monte Cristo”); „Dix ans plus tard ou le Vicomte de Bragelonne” (1848-50; „Zece ani mai târziu; sau, Vicomte de Bragelonne”); şi „La Tulipe noire” (1850; „Laleaua neagră”).
Manuscrisul neterminat al romanului, „Le Chevalier de Sainte-Hermine” („Ultimul Cavaler”), a fost descoperit în Biblioteca Naţională din Paris la sfârşitul anilor 1980 şi publicat pentru prima dată în 2005, potrivit britannica.com.
A murit la 5 decembrie 1870, la Puys, lângă Dieppe. Se născuse pe 24 iulie 1802, la Villes-Cotteręts, Aisne, Franţa.
A fost tatăl dramaturgului şi romancierului Alexandre Dumas, numit Dumas fiul.
Sursa: Agerpres
