Prepostvari (1540-1597) a fost un viteaz renumit în serviciul Habsburgilor secolului al XVI-lea. El a participat la campania din 1561 care l-a adus pe Despot-Vodă pe tronul Moldovei. El a rămas lângă Despot-Vodă în Suceava, dar când situația Domnului s-a înrăutățit, l-a trimis pe maghiar după ajutor. În lipsa acestuia, Despot și-a pierdut viața, omorât de răsculați.
Prepostvari a cutreierat Moldova și Muntenia, iar într-o scrisoare din 3 martie 1594 către arhiducele Matiaș (fratele împăratului Rudolf) spunea: „Stările Moldovei și Munteniei le cunosc aproape tot așa de bine ca și împrejurimile Vienei, deoarece am umblat în amândouă țările, ba chiar și dincolo de Dunăre în împărărția turcească din dreptul Munteniei și Moldovei”.
Ca strateg și voinic doritor să surpe puterea turcească mai scrie: „Voievozii Moldovei și Munteniei ar fi în stare să ardă împărăția turcească și s-o jefuiască până la Adrianopol, ba chiar și dincolo de acest oraș. Astfel s-ar putea tăia drumul Constantinopolului, silind astfel pe Sinan-Pașa să alerge către casă”. Un program strategic de a cărui realizare s-a și apucat, nu peste mult timp, Mihai Viteazul.
Doar cu cinci săptămâni înainte, Prepostvari îi scria lui Aron-Vodă, îndemnându-l cu pilda cea bună și nemuritoare a lui Ștefan-Vodă, „înaintașul lui evlavios din bătrâni”, ca în marele război ce s-a încins între creștini (imperiali) și turci să se dea și el de partea creștinilor; „Deși suntem necunoscuți Măriei Tale, totuși aflând vitejia Măriei Tale și inima cea bună a Măriei Tale, pe care o arăți creștinătății, slujim buni-bucuroși și Măriei Tale. Boierii și principii Moldovei mă știu bine și știu cine sunt eu. Împăratul turcilor nu se știe din ce gând a pornit război contra noastră. Până acum însă n-a avut niciun noroc. Vitejii lui bătrâni din Divan au căzut cu toții: bei, zaimi au căzut. În trei sătpămâni am cucerit 11 fortărețe. Dacă Dumnezeu nu ne-ar fi orit drumul, recuceream și mai multe. Măria Ta acum ți-ai putea trece la nemurire faima Măriei Tale de viteaz, rămânându-ți pe vecie același renume bun ca al înaintașului Măriei Tale, evlaviosul Ștefan-Vodă de odinioară, a cărui slavă de viteaz mai trăiește și acum și nici nu se va șterge slava lui cât va ființa lumea”.
Sursa: A. Bitay, Din „Soarta faimei” lui Ștefan cel Mare (o apreciere maghiară din 1593)
