Italianul Gaspar Graziani își face un rost în viață pe tronul Moldovei, dar Puterea îi pierde repede capul

 

Aflat des pe drumuri fără niciun căpătâi, după ce a fost slugă de câteva ori, italianul nostru s-a hotărât și el să-și facă un rost în viață și a ales tronul Moldovei, pe care l-au suit turcii la 4 februarie 1619.

Născut în 1580, Gaspar Graziani era un italian catolic originar din Bosnia-Herzegovina. Cum, necum, Gaspar învățase de mic italiana, croata, germana, engleza și turca.

Engleza o învățase, după ce fugise din calea războiului dintre habsburgi și turci, la Veneția, de la solii regelui Angliei, Iacob I, Sir Henry Wotton și Sir Dudley Carleton.

Cu Sir Paul Pindar călătorește la Constantinopol, unde ajunge mai întâi tălmaci și apoi dragoman.

Îndeplinind mai multe misiuni și legând mai multe prietenii la curtea otomană, dragomanul italian nădăjduia că va primi drept răsplată pentru activitatea sa tronul unei țări românești.

Pe 4 februarie 1619, visul i se împlinește.

Ajunge domn al Moldovei.

De la Grigore Ureche știm că încrederii pe care i-a acordat-o Înalta Poartă i-a răspuns cu o trădare de zile mari.

Se întoarce împotriva turcilor, căutându-și aliați prin țările creștine. Se dovedește un intrigant desăvârșit.

Devine de nesuportat boierimii și oamenilor de rând, care, deși azi e greu de crezut, atunci țineau cât de cât la moralitatea în politică.

Orheienii, care pe atunci își asumaseră rolul de azi al ONG-urilor, adică de apărători ai moralității publice, se răscoală, și propun chiar un înlocuitor la domnie.

Gaspar îi pune la punct și ordonă uciderea acestora. Orheienii se mai revoltaseră, tot fără succes, și împotriva lui Aron-vodă cel Cumplit, dar Gaspar i-a potolit pentru multă vreme.

Miron Costin deplânge modul lui de a conduce și faptul că era străin de țară:

„De laudă este hie la care domnŭ să hie spre partea creştinească, că aceasta ţară, căci trăieşte aşea în statul său pănă acmu, pentru ţări creştine stă pănă astădzi în rîndurile sale, însă cu înţelepciune, nu fără socoteală şi fără temeiŭ, în loc de folosul ţărîi să-i aducă perire”  și  „Ce, domniile neştiutoare rîndul tău şi lacome sintŭ pricine perirei tale”.

Noua geopolitică

Schimbându-și viziunea geostrategică, Gaspar Vodă încheie, pentru început, alianță cu Polonia, semnând tratat cu hatmanul Jolcovschi la Hotin, prin care au hotărât să scuture țara de sub jugul turcesc.

Aflându-se de cele întâmplate, sultanul nu stă pe gânduri.

Turcii, în frunte cu Skender-ber, seraskerul de Caramania (generalissim al teritoriilor de la Dunăre) și cu ajutoarele tătarilor conduși de Galga-sultan, Cantemir-bey și Aladin au intrat în țară.

Soarta s-a decis la Țuțora, lângă Iași, unde armata moldo-polonă a fost înfrântă.

Vodă nu ezitase să-i înșele și pe aliații polonezi, îndemnându-i la o campanie ce avea să coste și viața hatmanului Jolcovschi.

Le-a ascuns numărul mare al turcilor, pentru a nu fi părăsit de singurii săi aliați.

Pierderea capului

Miron Costin scrie: „Acestŭ domnŭ, Gaşpar-vodă, niceodată post n-au avut, ce pre ascunsu în tote posturile mânca carne”.

Domnitorul a fugit în toiul noptii de pe câmpul de bătaie, vrând să treacă în Transilvania.

Însă, a învins moralitatea politică a boierilor moldoveni. Hatmanul Șeptilici și boierul Goia au pus mâna pe el și i-au tăiat capul. Era 29 septembrie 1620.

Ultima luptă a polonilor cu armatele adversare s-a dat în retragere, la Movilău. A fost un dezastru.

Totuși, acest act barbar de decapitare a unui Domn este condamnat de Miron Costin în letopiseț și aspru pedepsit de domnitorul următor, Alexandru Iliaș, care poate avea și el o temere în subconștient…