Era descendentul unor familii ilustre, tatăl său fiind Matei Ghica, fiul lui Grigore I Ghica, mama sa – Ruxandra Mavrocordat, fiica lui Alexandru Mavrocordat Exaporitul, fost mare dragoman al Porţii.
Rămas orfan de tată, a fost crescut şi educat de bunicul său dinspre mamă, Alexandru Mavrocordat, apreciat la Poartă pentru calităţile sale, pe care le-a folosit nu numai ca dragoman, dar şi ca sol pentru a negocia pacea de la Karlowitz din 1699.
La îndemnul bunicului său, Grigore II Ghica a învăţat greaca, latina, turca, italiana, franceza, şi româna.
Acest lucru, precum şi înaltele sale calităţi diplomatice i-au permis ca în 1716 să ocupe funcţia de mare dragoman, preluând acest post de la unchiul său Ioan Mavrocordat.
Prima venire în Moldova
După ce a îndeplinit cu succes timp de peste 10 ani funcţia de mare dragoman, Grigore Matei Ghica a fost numit domn în Moldova.
Aceasta avea loc la 26 septembrie 1726, după mazilirea lui Mihai Racoviţă, ca urmare a demersurilor în favoarea sa întreprinse de unchiul său Nicolae Mavrocordat, domn al Ţării Româneşti.
În locul lui Grigore Ghica, mare dragoman este numit fratele său mai mic Alexandru.
Este unicul caz din perioada fanariotă când, concomitent, un frate este domn în Țările Române, iar altul mare dragoman.
În mare măsură aceluiaşi fapt i se datorează şi împrejurarea că Grigore II Ghica a fost fără întrerupere domn în una din cele două ţări româneşti până în 1741, când fratele său Alexandru a fost decapitat şi dregătoria de mare dragoman a preluat-o Ioan Teodor Callimachi.
Cronica menţionează că la sosirea sa în Iaşi, în octombrie 1726, voievodului „ieşitu-i-au înainte căimăcanii cu slujitorimea şi cu orăşenii şi l-au băgat cu mare cinste оn Sfetii Nicolae (biserica – n.n.), tâmpinându-l şi arhierei cu tot clirosul bisericii. Si l-au încununat spre domnie părintele Gheorghie mitropolitul”.
A tăiat dările rele
Domnul dinainte – Mihai Racoviţă – a lăsat Moldova ruinată şi plină de datorii, pe care în cea mai mare parte nu le-a mai putut restitui.
Grigore II Ghica a încercat se redreseze situaţia economică din ţară.
A desfiinţat mai multe dări, „acele obiceiuri rele întroduse de curând, ca pescăritul, morăritul, crâşmăritul, ţigărăritul şi altele ca acestea”.
Însă nu toţi boierii erau de acord cu politica promovată de domn.
Dimitrie Racoviţă, fratele fostului domn, împreună cu ginerele său Iordache Costache, a fugit la tătari. Ei sperau că-i vor putea ridica pe aceştia împotriva noului domn şi-l vor readuce pe Mihai Racoviţă în fruntea ţării, însă fără success.
În 1729, la împlinirea a trei ani de stăpânire a tronului, Grigore II Ghica primeşte de la Poartă firman de reînnoire a domniei.
După ce a fost reconfirmat în domnie şi după ce a obţinut liniştea necesară din partea tătarilor, Grigore II Ghica desfăşoară bogată activitate ctitoricească.
Frumoasa
Dintre construcţiile din această perioadă, o impresie deosebită a lăsat asupra contemporanilor palatul domnesc de la Frumoasa, lângă Iaşi, ridicat în 1729.
Cu prilejul călătoriei sale la Iaşi, din anul 1742, călătorul grec Markos Katsaitis, scrie că a văzut la Frumoasa „un palat de desfătare”, realizat „în parte după manieră turcă, în parte după cea franceză şi este cel mai frumos edificiu din întreaga Moldovă”.
Ion Neculce, martor al evenimentelor, scrie: „Făcut-au şi turnu mare pe poartă, în curtea domnească, şi ceasornic mare, aşijdere şi 2 cişmele, fântâni aduse pre oale, cu multă cheltuială, una denaintea porţii curţii domneşti şi una denaintea feredeului (băii – n.n.)”.
Refuzul
La 3 septembrie 1730 domnul Ţării Româneşti, Nicolae Mavrocordat înceta din viaţă.
Atunci unii boieri munteni vroiau să-l ceară domn pe Grigore II Ghica, alţii pe Mihai Racoviţă, o a treia grupare – pe fiul răposatului domn, Constantin.
La Iaşi a sosit un grup de boieri munteni în frunte cu marele vistier Constantin Văcărescu ca să-i propună tronul Ţării Româneşti.
Domnul Moldovei a refuzat oferta.
În septembrie 1730, la Istanbul a izbucnit răscoala ienicerilor, condusă de Patrona Khalil şi susţinută de păturile de jos ale populaţiei.
Răsculaţii l-au mazilit pe marele vizir Ibrahim-paşa şi l-au ucis prin strangulare, apoi l-au obligat pe sultanul Ahmed al III-lea să abdice în favoarea nepotului său Mahmud I.
Drept urmare, Grigore II Ghica s-a lipsit de principalii săi susţinători: sultanul şi marele vizir.
Buţucachi
În urma schimbărilor produse la Înalta Poartă, domnul Moldovei este ameninţat cu detronarea în favoarea lui Ianaki Buţucachi.
În legătură cu acest eveniment cronica relatează:
„Atunce zorbalele (răsculaţii – n.n.) au găsit pe… anume Buţucachi, prieten al lor, şi ducându-l la veziriul cel nou l-au făcut… de l-au îmbrăcat în caftan, să fie domnu în Moldova.
Ce îmbrăcându-l, nu i-au dat ferman să-l trimită aice (în Moldova – n.n.) în grabă…
Şi s-au sculat toţi boierii de au scris la Poartă cum nu le trebuie acela domnu şi s-au gătit să fugă.
Şi fiind aice şi un turcu mare, ce venisă cu caftan şi au mărsu toţi boierii la acel turcu de i s-au rugat.
Şi spuind turcul la Ţarigrad cumu-i pofta boierilor…
Şi au tăiat atunce şi pre acel domnişor Buţucachi-vodă, nepurces încă din Ţarigrad. Şi de iznoavă au trimis altu căftan de domnie lui Grigore Vodă”.
Născut în 1695 la Constantinopol, Grigore al II-lea Ghica a fost domn al Moldovei de patru ori și de două ori al Țării Românești.
A reparat mai multe mănăstiri și a zidit mănăstirile Frumoasa și Pantelimon din București și a înființat tot acolo și un spital.
A murit în scaunul domnesc de la București la 3 septembrie 1752 și este înmormântat la mănăstirea Pantelimon.
