Procedeul producerii acestui tip de vin prin metoda numită champenoise este folosit, în prezent, în numeroase ţări viticole, dar denumirea de origine nu poate fi folosită în aceste cazuri.
Meritul obţinerii şampaniei îi revine călugărului benedictin Dom Pierre Perignon (1638-1715), chelarul mânăstirii Hautvillers de lângă Reims.
Pe la anul 1700, după mai multe experimente, acesta a folosit struguri din soiul Pinot noir, pe care i-a supus unei metode de vinificare aparte.
A făcut vinul să refermenteze, pentru a doua oară, a adăugat zahăr şi fermenţi în sticle ermetic închise şi rezistente la presiune, lăsând un gol de aer suficient pentru ca procesele chimice să acţioneze la interior.
După ce a obţinut şampania, i-a chemat la el pe ceilalţi călugări, spunându-le „Veniţi repede, gust din stele!”.
Tehnica folosită pentru obţinerea şampaniei este destul de laborioasă, cuprinzând câteva etape: pregătirea vinului de bază, astfel încât să devină un mediu fermentabil, umplerea sticlelor cu acest vin, fermentarea sa în butelii, eliminarea din sticle a depozitului de drojdii format în urma fermentării, printr-o operaţiune minuţioasă denumită degorjare, urmată de dopuirea definitivă, vinul rămânând astfel încărcat în dioxid de carbon, ce-şi arată prezenţa la contactul cu aerul, prin acea perlare specifică la turnarea în pahar.
Calitatea ei se apreciază şi după fineţea bulelor şi durata de perlare. Trebuie menţionat faptul că sticla în care se comercializează şampania obţinută prin metoda champenoise este chiar cea în care vinul a fermentat.
În prezent, şampania este produsă de mai multe case de vinuri, printre care se numără: Moet&Chandon, Mercier, Haidsieck, Pommery, Taittinger, Veuve Clicquot, Mumm, Gauthier şi Henri Goutorbe.
O atenţie deosebită trebuie acordată debuşonării sticlelor cu vin spumant. Pentru a se evita expulzarea rapidă a dopului şi a unei părţi din conţinutul sticlei, aceasta nu se va agita înainte de a fi destupată.
Se îndepărtează staniolul care acoperă dopul şi, prin învârtire, se slăbeşte şi se detaşează coşuleţul de sârmă, cu mâna dreaptă.
Cu mâna stângă se prinde dopul, iar cu dreapta se ţine sticla în poziţie uşor înclinată, pentru a diminua presiunea dioxidului de carbon din interior.
Se scoate dopul, lăsând să iasă presiunea din sticlă uşor, progresiv, fără zgomot.
În cazul în care are loc o expulzare rapidă a dopului, aceasta are drept consecinţă modificarea senzaţiei gustative pe care o va lăsa spumantul.
Cu un şervet curat se şterge gâtul sticlei în partea superioară.
Forma paharului trebuie să fie adecvată categoriei vinului.
Pentru vinurile spumante, sunt indicate paharele de tip flute, cu secţiunea conică şi capacitatea de 150-175 ml.
Pentru spumantele dulci se mai recomandă paharele în formă de cupă, dar în cazul primelor, perlarea are lor pe o înălţime apreciabilă a vinului, prin urmare cele în formă de cupă sunt mai puţin corespunzătoare din acest punct de vedere.
Dealurile, casele şi beciurile din domeniul viticol din Champagne, Franţa, au fost înscrise pe lista Patrimoniului Cultural Mondial UNESCO în anul 2015.
