Evenimentul Istoric > Articole online > România regală > Istoria gropilor din mahalalele Bucureștilor interbelic. Gropile lui Dambici și ruleta elastică
Articole online

Istoria gropilor din mahalalele Bucureștilor interbelic. Gropile lui Dambici și ruleta elastică

Cea mai celebră dintre ele este Groapa lui Ouatu, despre care Eugen Barbu, în romanul Groapa, spune că era „în câmpul întins şi pustiu al Cuţaridei, de la marginea Cartierului Griviţa”. Dar cum au apărut?

Ca să poată crea centura de verdeață prevăzută de planul de sitematizare, primăria Bucureștilor a cumpărat în anii 1930, între alte terenuri, și gropile Dambici din șoseaua Vergului.

Gropile cumpărate nu fuseseră dintotdeauna gropi. Cum se întâmpla de vreo 60 de ani, toate împrejurimile orașului fuseseră scobite de fabricanții de cărămidă, ca exploatatori de cariere, care, după ce epuizau toate posibilitățile terenului, abandonau groapa trecând în altă parte.

Unele dintre aceste gropi intraseră în anii 1930 în perimetrul orașului, ca groapa Tonolla, groapa de la Dealul Spirii a fostei fabrici de bazalt etc.

Gropi, ca a lui Dambici, puteau să adăpostească un stadion de cartier. Cum erau, însă, zeci de asemenea gropi la marginile orașului, transformându-le în stadioane, Bucureștii ar fi devenit cel mai sportiv oraș de pe glob.

Cel mai sportiv oraș

Cum nu era posibil să fie transformate toate în stadioane, s-a decis, în august 1890, pe vremea primarului Pache Protopopescu, când discutându-se cererea lui Enache Dambici de a face o fabrică de cărămidă și o carieră de nisip pe locul de mai târziu al gropii ce îi purta numele, ca să nu se dea aprobarea.

Medicul circumscripției calea Călărașilor – șoseaua Vergului, dr. Drăgulănescu, susținea:

„Locul pe care se cere să se deschidă groapa de nisip cade în secțiunea d-sale și dacă consiliul a luat hotărârea ca medicul secțiunei să vadă mai întâi localitatea, apoi în cazul acesta desigur că d-sa este acela care va fi trimis”.

„De acum chiar e contra acestei cereri, din momentul ce vede greutățile ce se întâmpină cu umplerea celorlalte gropi din secțiunea d-sale, foste tot gropi de nisip și astăzi părăsite, și care au ajuns a fi niște adevărate focare de infecțiune”.

Până la urmă, consiliul de higienă l-a delegată pe doctorul Drăgulănescu să cerceteze situația locală și să constate dacă terenul lui Enache Dambici întrunea condițiile cerute de regulamentul industriilor insalubre.

În ședința următoare, medicul raportează că:

„… a mers la fața locului și a constatat că locul pe care d. Dambici voește să facă groapa de nisip nu se află tocmai la distanță regulamentară de Capitală.

După regulamentul industriilor insalubre se știe că asemenea gropi de nisip și fabrici de cărămidă trebuie să fie la o depărtare de 1 km de orașe și 500 m depărtare de sate”.

Din măsurători, dr. Drăgulănescu stabilise că locul lui Dambici era la mai puțin de 1 km de oraș.

Însă, jupân Enache nu se lasă.

Depune o nouă cerere, însoțită de referatul unui inginer al Primăriei, Dressler, care arăta că gropa va fi la peste 1 km de oraș.

Alt inginer, Deldebbio, a constat chiar că groapa era la aproape 2 km.

Lui Drăgulănescu îi ieșiseră 860 metri.

Consiliul cere inginerilor să facă o măsurătoare mai exactă.

Ruleta inginerească de la cadastru, sau panglica cum îi spuneau medicii, elastică de parcă ar fi fost de gumă, fixează, da data asta, groapa lui Dambici la 1.086 de metri, cu puțin mai mult decât cerea afurisitul de regulament.

Iar în 1936, din cauza ruletei elastice, comuna se căznea să găsească o întrebuințare gropilor lui jupân Enache

 

Sursa: Gazeta Municipală din 2 februarie 1936.

Registration

Aici iti poti reseta parola