Această simpatie pentru teatru a pătruns cu vremea până în cele mai îndepărtate mahalale.
Astfel, în cartierul Stelea, pasiunea pentru teatru a produs în casa popii Mihail Lungu o adevărată tragedie.
În mahalaua Stelea, popa Lungu era socotit un fruntaș al cartierului, a cărui activitate misionară izbutise să trezească sufletele creștinești ale mahalagiilor săi.
Spera s-o mărite cu un protopop
Popa era de multă vreme văduv și crescuse cu mare grijă pe unica fată ce avea, pe frumoasa Smărăndița.
Spera, cu zestrea frumușică ce adunase, să o mărite cel puțin cu un protopop.
Dar fata gândea altfel.
Pasiunea vieții ei era teatrul.
Văzuse „Amorul doctor” tradusă de Emil Florescu sau „Amopna Doktop” cum anunța afișul din 7 decembrie 1834 și, în distribuție, îl remarcase pe un elev al Societății Filarmonica, un tânăr italian de toată frumusețea care-i căzuse drag.
De câte ori numele lui era pe afiș, Smărăndița Lungu se ducea la teatru fără ca tatăl ei să știe ceva despre pasiunea fiicei.
Când popa dormea greu
În cele din urmă, frumosul italian, al cărui nume era Giuseppe Freschi, își cunoscu adoratoarea, care avea curajul să-i trimită scrisorele înflăcărate în fiecare seară.
Într-o noapte, când popa dormea greu, Smărăndița își adună într-o bocceluță micul ei bagaj și dispăru.
Fuga fetei din mahalaua Stelea cu un „comediant” italian provocă un asemenea scandal încât a fost aproape să se interzică străinilor să joace în țară.
Boierii erau însă prea mari amatori de teatru ca să accepte o asemenea măsură pentru o mică fată de popă, amorezată.
În Italia, unde fugiseră, Giuseppe se satură repede de iubita lui și o părăsi.
Spre Orașul Lumină
Singură în țară străină, Smărăndița nu se descurajă.
Auzind că la Paris va putea învăța arta dramatică plecă spre Orașul Lumină.
Acolo a devenit Esmeralda de Repay, faimoasa actriță de comedie de la mijlocul veacului în care a trăit.
Fata popii Lungu din mahalaua Stelea a murit în 1863, la Paris, în plin succes.
A fost răpusă de o boală intimă.
Mormântul ei se află în cimitirul „Pere Lachaise” și are un epitaf de Dumas, iar sub numele ei de împrumut, între paranteze, e săpat în marmură cu litere de aur „Smaranda Lungu”.
Sursa: „Ilustrațiunea română” din 3 februarie 1937
