Ion Antonescu l-a convins pe Hitler să investească masiv în pregătirea Armatei Române pentru Al Doilea Război Mondial
Cu toate acestea, Hitler nu era încă dispus să facă un astfel de pas. Astfel, toate solicitările românești au fost respinse, Hitler comunicându-i lui Carol că România și-a atras singură problemele prin politica sa precedentă în favoarea aliaților.
Hitler a îndemnat guvernul român să-și rezolve problemele cu Ungaria pe cale pașnică. După ce acesta le-a cerut să ajungă la o soluție pașnică, România și Ungaria i-au cerut lui Hitler și lui Benito Mussolini să acționeze ca arbitri în disputa lor privind Transilvania. Spre marea nemulțumire a României, Hitler și Mussolini au încercat totuși să rezolve diferendul, însă în favoarea Ungariei. La 30 august 1940, Germania, Italia, Ungaria și România au semnat „nefastul act” de la Viena. În conformitate cu termenii acestui acord, România a trebuit să cedeze aproximativ jumătate din Transilvania Ungariei.
Odată cu ascensiunea la putere a lui Antonescu, relațiile dintre Germania și România s-au îmbunătățit considerabil. Antonescu a debutat prin a promova o colaborare mai strânsă cu Germania. De asemenea, a reluat solicitarea asistenței militare germane, în ideea ca germanii să antreneze și să reorganizeze armata română. De data aceasta, Hitler a fost de acord și, la 19 septembrie 1940, a decis să trimită o misiune militară în România.
Îmbunătățirea relațiilor avea să culmineze la 23 noiembrie 1940, odată cu aderarea României la Pactul Tripartit
Baza era reprezentată de misiunea militară germană, comandată de generalul de armată Erik Hansen, care era și atașat militar la București. Hansen a comandat misiunea armatei germane (Deutsches Heeres Mission in Rümanien, sau DHM) în România.
Următorul element important a fost misiunea aviației germane (Deutsches Luftwaffe Mission in Rümanien, sau DLM), comandată de generalul-locotenent Wilhelm Speidel. Ultima parte a sarcinii militare a fost reprezentată de misiunea navală germană, condusă de amiralul W. Tillesen.
Hitler a stabilit lanțurile de comandă pentru elementele misiunii militare germane în directiva sa din 10 octombrie 1940. Fiecare misiune de serviciu și-a trasat lanțul administrativ de comandă până la cartierul general corespunzător din Germania. Hansen, în calitate de șef al misiunii militare, urma să decidă aswupra problemelor de interes comun. Chestiunile politice urmau să fie încredințate ministrului german din România, care se ocupa de interesele de politică externă ale Germaniei pe teritoriul țării noastre.
Misiunea aviației germane din România (DLM) a avut două obiective principale:
- Primul a fost crearea unei apărări aeriene în jurul regiunii petroliere vitale a României din vecinătatea Ploieștiului și a portului Constanța de la Marea Neagră. De asemenea, era implicată și reglementarea spațiului aerian deasupra zonelor apărate.
- Cel de-al doilea obiectiv a fost reprezentat de modernizarea forțelor aeriene românești.
Speidel și personalul său au reușit să folosească atât proceduri românești, cât și germane pentru a face din Ploiești una dintre cele mai bine apărate ținte împotriva atacurilor aeriene. Acest lucru avea să se dovedească de neprețuit în participarea inițială a României la Operațiunea Barbarossa. Între sfârșitul lunii iunie și mijlocul lunii octombrie 1941, Ploiești și Constanța au fost atacate de 91 de ori de către avioanele sovietice. Condusă de eforturile Jagd Geschwader 52 al Luftwaffe, apărarea combinată româno-germană a doborât aproximativ 81 de avioane sovietice.
Mai multe divizii de infanterie au fost introduse în cursul anului 1941, pe măsură ce planurile germane pentru invazia Greciei, mai întâi, și a Uniunii Sovietice, mai târziu, prindeau contur.
Ca și DLM (forța aviatică), DHM (forța militară) avea două misiuni
În afară de sarcina de instruire, unitățile germane trebuiau să ajute forțele românești în consolidarea apărării împotriva unei posibile invazii sovietice, deși simpla prezență a unităților germane în România a acționat ca o garanție împotriva unor noi incursiuni sovietice. A doua misiune era de a antrena armata română până la un nivel cât mai apropiat de standardele germane. Aceste unități urmau să joace un rol în invazia Uniunii Sovietice. Hitler a menționat clar acest lucru în discursul său din 5 decembrie 1940 adresat șefilor Wehrmacht-ului. Atât Finlanda, cât și România sunt menționate ca posibili aliați în executarea Operațiunii Barbarossa în prima directivă oficială a lui Hitler pe această temă, emisă la 18 decembrie 1940.
Capacitatea DHM de a-și îndeplini misiunea de instruire a fost îngreunată de mai mulți factori care nu se aflau sub controlul său. Primul a fost un cutremur care a lovit România în noaptea de 9-10 noiembrie 1940. Soldații germani din Divizia a 13-a de infanterie motorizată s-au aflat în poziția neobișnuită de a acorda asistență umanitară autorităților civile române. Al doilea factor care a perturbat activitatea DHM a fost tensiunea dintre guvernul Antonescu și contribuția României la fascism, Garda de Fier. În ianuarie 1941, Antonescu a decis că nu mai era posibilă cooperarea între guvernul său și liderul Gărzii de Fier, Horia Sima. La rândul său, deși avea mai multe afinități din punct de vedere ideologic cu Garda de Fier, Hitler a decis că Antonescu era un aliat de încredere pe care se putea baza mai mult. Rezultatul a fost suprimarea Gărzii de Fier de către armata română, în unele cazuri cu sprijinul german. Horia Sima și unii dintre principalii săi adepți au fugit în Germania, unde li s-a oferit un adăpost sigur.
Eforturile DHM au fost perturbate și de invazia germană în Iugoslavia și Grecia
Înaltul Comandament german îi indicase deja lui Antonescu că aproximativ 500.000 de soldați germani prevăzuți pentru invazia Greciei vor trece prin România. În timp ce trupele se vor afla sub comanda tactică a feldmareșalului Wilhelm List, comandantul Armatei a XII-a, va fi subordonat șefului DHM în ceea ce privește pregătirea și desfășurarea trecerii Armatei a XII-a.
În calitate de șef al DHM, Hansen urma să informeze cartierul general românesc cu privire la progresul armatei. Deoarece exista un număr mare de trupe germane care traversau teritoriul românesc, DHM trebuia să negocieze un acord privind statutul forțelor cu guvernul român. Trupele germane au fost instruite să nu cumpere prea multe bunuri de la români, în special articole din mediul rural, deoarece acest lucru ar fi slăbit economia românească. România plătea deja pentru cele două unități de instrucție inițială care urmau să efectueze pregătirea armatei sale pentru DHM. Soldaților germani li s-a comunicat să arate o imagine cât mai prietenoasă față de români și să ajute poporul român atunci când circumstanțele o cereau. În cele din urmă, instruirea armatei române de către DHM a fost întârziată de iarna grea din 1940-1941, în special în Moldova.
