În urmă cu un secol, rușii și polonezii s-au luptat pentru Ucraina!
Invazia rusă din Ucraina din 2022 nu numai că a șocat lumea, dar a evocat și ecouri istorice ale unui alt conflict desfășurat pe același teren în urmă cu un secol. Conflictul dintre proaspăta Republică Polonă și recent proclamata Republică Socialistă Federativă Sovietică Rusă, Războiul polono-sovietic din 1918-20 a contestat teritorii disputate ale fostelor imperii ale Austro-Ungariei și Rusiei țariste. Semnarea la 11 noiembrie 1918 a armistițiului care a pus capăt în mod oficial Primului Război Mondial a anulat, de asemenea, Tratatul de la Brest-Litovsk impus Rusiei de către Puterile Centrale în martie. Vladimir Lenin a ordonat imediat forțelor Armatei Roșii să se îndrepte spre vest pentru a recupera teritoriile părăsite de germani și cedate de Rusia în conformitate cu termenii Tratatului de la Brest-Litovsk. Lenin a considerat Polonia, proaspăt restaurată după mai mult de un secol de împărțire austriacă, prusacă și rusă, ca fiind doar un canal prin care Armata Roșie ar putea intra în Europa de Vest și ar putea promova revoluții comuniste. Între timp, oficialii polonezi s-au grăbit să restabilească granițele națiunii de dinaintea împărțirii.
De ce a fost implicată și Ucraina?
În 1918, Ucraina a devenit independentă, după prăbușirea Imperiului Austro-Ungar și a Imperiului Rus. Cu toate acestea, noii lideri ucraineni nu au reușit să mențină stabilitatea în țară, iar conflicte interne și cu statele vecine au izbucnit rapid.
În timpul Războiului polono-sovietic, Polonia și Uniunea Sovietică s-au luptat pentru controlul asupra teritoriilor ucrainene. Pe de o parte, Polonia a încercat să-și extindă teritoriul în Ucraina de vest, în timp ce Uniunea Sovietică a dorea să-și extindă influența în Ucraina de est.
„Miracolul de pe Vistula”
În 1919, în timp ce Armata Roșie era preocupată de războiul civil rus, șeful statului polonez Józef Pilsudski a trimis trupe spre est pentru a cuceri cea mai mare parte a Lituaniei, Belarusului și a Ucrainei de vest. Între timp, în estul Ucrainei, trupele Armatei Roșii au înaintat și au respins forțele Republicii Populare Ucrainene, obligând-o pe aceasta din urmă să încheie o alianță cu Polonia în aprilie 1920. În acea lună, Pilsudski, hotărât că acțiunea militară era cea mai bună modalitate de a asigura granițele favorabile, de aceea a lansat Ofensiva Kievului, iar la 7 mai forțele poloneze și forțele ucrainene aliate au capturat orașul vital cu același nume. Sovieticii au răspuns cu contraatacuri reușite care i-au împins pe polonezi înapoi spre Varșovia.
Înaintarea neîncetată a trupelor sovietice a motivat în cele din urmă puterile occidentale, care au trimis cu întârziere ajutoare militare, consilieri și voluntari în Polonia. Printre aceștia din urmă se numărau piloți americani de origine poloneză din Escadrila Kosciuszko (Escadrila a 7-a aeriană), formată din veterani din Primul Război Mondial dornici să plătească datoria națiunii lor față de colonelul Tadeusz Kosciuszko, inginer militar polonez și erou al Revoluției americane, care îi poartă numele. Înfrângerea Poloniei părea sigură, dar în august, Bătălia de la Varșovia (cunoscută și sub numele de „Miracolul de pe Vistula”) a adus o victorie poloneză neașteptată și decisivă. Rușii avansaseră cu mai multe armate mari, slab coordonate, pe care polonezii – sfătuiți de ofițeri francezi capabili precum generalul Maxime Weygand și tânărul căpitan Charles de Gaulle – au reușit să le disperseze succesiv. În urma unui contraatac polonez spre est, rușii au cerut pacea, iar războiul s-a încheiat cu o încetare a focului la 18 octombrie.
După mai bine de un secol de dominație din partea Austriei, Prusiei și Rusiei, trupele poloneze au luptat pentru a restabili granițele națiunii lor.
Polonezii au fost nemulțumiți de rezultatele negocierilor pentru pace
Semnată la 18 martie 1921, Pacea de la Riga a demarcat granița pe care Polonia și Rusia Sovietică o vor împărți în perioada interbelică. Termenii acesteia au împărțit Ucraina și Belarus între cele două țări, administrația lui Lenin stabilind republicile sovietice respective în zonele sale de control. Desfășurate în principal de către adversarii lui Pilsudski și împotriva voinței acestuia, negocierile de pace s-au încheiat cu recunoașterea oficială a celor două republici sovietice, care au devenit părți la tratat. Rezultatul dezamăgitor a împiedicat formarea Intermarium – o federație de state condusă de polonezi, pe care Pilsudski o preconiza, dorind să facă legătura între Marea Baltică, Marea Neagră și Marea Adriatică.
