Proiectul de Uniune franco-britanică, discutat deja la Paris și la Londra de organisme private, a fost lansat la 14 iunie la Londra, la sugestia lui Jean Monnet, care conducea Comisia franco-britanică de coordonare a achizițiilor împreună cu adjunctul lui, Rene Plevean, de partea franceză și, de partea engleză, de lordul halifax și Vansittart.
Cabinetul britanic a deliberat în zilele de 15 și 16 iunie pe marginea acestui proiect. Generalul de Gaulle, sosit la Londra pe 16 iunie, l-a aprobat. El i-a telefonat lui Paul Reynaud (foto) la ora 16.30, tranmițându-i textul: „Reacția mea a fost, la început, favorabilă”, a spus Churchill, „dar am fost puțin surprins să văd oameni din toate partidele, politicieni serioși, experimentați, angajându-se cu atâta pasiune într-o imensă acțiune ale cărei complicații și consecințe nu fuseseră deloc cântărite. Nu m-am încăpățînat, ci, din contră, am cedat acestui val generos care ducea voința de acțiune dezinteresată la un asemenea grad de curaj”.
Textul fusese redactat de englezi: „În acest moment atât de grav din istoria lumii moderne, guvernele Regatului Unit și Republicii Franceze s-au declarat indisolubil unite și deplin hotărâte să apere în comun justiția și libertatea împotriva aservirii la un sistem care reduce umanitatea la condiția de roboți sau de sclavi”.
Nu vor mai fi două state, ci o singură Uniune franco-britanică. Vor fi create organisme comune de apărare, politică externă, finanțe și probleme economice. Cetățenii francezi vor avea imediat și cetățenie britanică și invers. Cele două țări vor suporta în comun reparațiile pagubelor de război. Pe toată durata războiului nu va exista decât un cabinet de război de care vor depinde toate forțele militare. Cele două parlamente vor fuziona. „Uniunea își va consacra întreaga energie împotriva dușmanului, acolo unde are loc bătălia. Și astfel vom învinge”.
La Bordeaux, în timpul ședinței Consiliului de Miniștri, care a durat de la orele 17 la 20, Paul Reynaud a demisionat din funcția de premier, așa că proiectul Uniunii franco-britanice nu s-a mai discutat. Reynaud știa că mareșalul Petain va fi succesorul său și că acesta va cere imediat Germaniei armistițiul.
Petain și-a constituit guvernul la ora 22, iar la 23.30 un scurt Consiliu de Miniștri a decis cererea armistițului.
Sursa: Jean-Baptiste Duroselle, Istoria relațiilor internaționale 1919-1947
