GrossAktion Warsaw, operațiunea criminală a naziștilor care a dus la moartea a 300.000 de evrei
Toți evreii din Varșovia trebuiau să se mute în zona ghetoului până la 15 noiembrie 1940. Ghetoul a fost izolat la acea dată. În total, 113.000 de polonezi au fost forțați să se mute în „partea ariană” și au fost înlocuiți de 138.000 de evrei din alte districte ale capitalei.
Ghetoul a atins cel mai mare număr de locuitori în aprilie 1941
Între zidurile sale trăiau 395.000 de persoane de origine evreiască, 50.000 de persoane relocate din partea de vest a districtului Varșovia, 3.000 din partea de est a acestuia, precum și 4.000 de evrei din Germania (toți relocați în primele luni ale anului 1941). În total, erau aproximativ 460.000 de locuitori. Dintre aceștia, 85.000 erau copii cu vârsta de până în 14 ani.
Condițiile de viață în ghetou erau foarte dificile. Densitatea populației era foarte mare, fiind 146.000 de persoane pe kilometru pătrat, ceea ce însemna în medie 8-10 persoane per cameră. Evreilor din alte districte din Varșovia, precum și celor din alte orașe li se permitea să aducă cu ei doar strictul necesar – de obicei obiecte personale și lenjerie de pat. Acest lucru a însemnat o sărăcie iminentă și un mare dezavantaj social în comparație cu locuitorii originari din districtul de dinainte de război al ghetoului. Dar, în general, doar un procent foarte mic din populația ghetoului avea un loc de muncă regulat sau orice altă sursă de venit. Comerțul stradal a devenit o necesitate pentru mulți și orice obiect putea fi supus schimbului.
Administrația germană a limitat în mod deliberat aprovizionarea cu alimente, provocând foamete în ghetouri. Astfel, contrabanda cu alimente, în principal de către copii, din „partea ariană” a fost singura opțiune de aprovizionare a ghetoului. Malnutriția, suprapopularea și lipsa de asistență medicală au adus un alt factor mortal în viața de zi cu zi a locuitorilor ghetoului – tifosul.
„Evreii care părăseau zona rezervată lor fără permisiune erau pasibili de pedeapsa cu moartea”
Așa suna un anunț oficial german lipit pe zidurile ghetoului:
„Aceeași pedeapsă îi așteaptă pe toți cei care oferă cu bună știință adăpost evreilor.”
La 21 iulie 1942, naziștii au început ceea ce este cunoscut sub numele de „Gross-Aktion Warsaw”, operațiunea de deportare în masă a evreilor din ghetoul din Varșovia în lagărul de exterminare Treblinka, la 80 km nord-est. Până la 21 septembrie, aproximativ 300.000 de locuitori ai ghetoului din Varșovia au murit în camerele de gazare din lagăr. În octombrie 1942, germanii au efectuat un nou recensământ al populației – în ghetou mai rămăseseră doar 35.639 de persoane, aproximativ 10% din numărul înregistrat în luna iulie a aceluiași an. Cei rămași erau în mare parte evrei angajați în diverse companii administrate de germani, cărora li s-a permis să rămână și să sprijine efortul de război german prin munca lor. De fapt, numărul locuitorilor rămași era mult mai mare; alți 30.000 de evrei trăiau în ghetou fără a fi declarați.
La 19 aprilie 1943, supraviețuitorii populației evreiești din Varșovia s-au ridicat pentru a duce o ultimă bătălie împotriva naziștilor. Trupele naziste, conduse de SS-Gruppenführer Jürgen Stroop, au distrus sistematic cartierul evreiesc și au eradicat orice formă de rezistență. Dintre evreii rămași în Varșovia, 56.065 au fost uciși în luptă, asasinați sau deportați în lagărele morții. La mijlocul lunii mai a anului 1943, ghetoul din Varșovia a încetat să mai fie utilizat.
