Greutățile prin care au trecut prizonierii români din Bulgaria în timpul Primului Război Mondial
Capturați în 1916, în timpul bătăliilor din Dobrogea și în timpul Bătăliei pentru București, acești prizonieri români au fost nevoiți să suporte un regim dur, iar aproape un sfert dintre ei au murit în detenție.
Prizonierii de război români au fost internați în lagăre precum cele de la Razgrad, Tulov, Radomir, Kirdjali sau Pirin-Planina, unde au îndurat numeroase suferințe, de la foame și frig, până la muncă forțată și lipsa asistenței medicale. Calvarul românilor din Bulgaria a fost bine documentat în rapoarte oficiale, relatări și mărturii, publicate după încheierea războiului.
Într-un raport adresat Direcției de Executare a Tratatelor din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, locotenentul în rezervă Ionescu N. Hristodor își amintește experiențele trăite:
„Am luat parte la Campania din 1916 ca locotenent de rezervă în cadrul Regimentului 2 de grăniceri. În luptele de la Turtucaia am fost luat prizonier de trupele bulgare. Mutat între lagărele Razgrad, Tulov și Kirdjali, am suferit cele mai dureroase privațiuni de hrană, apă și chiar aer, uneori. Dar suferința, care încă ne apasă greu și ne va condamna fără îndoială la o moarte prematură, a atins apogeul chiar în prima iarnă a captivității noastre, când pe lângă chinurile fizice și pagubele materiale, am avut de suferit și psihic.
În noiembrie 1916 am fost transferat din tabăra Kirdjali și dus, împreună cu un grup de aproximativ o sută de ofițeri, mai la sud, în Munții Rodopi, lângă un sat turcesc, Seremetli. Aici, cu toată opoziția noastră, constrânși de foamete și sub amenințarea cu execuția, am fost puși la muncă în munți, unde trebuia să spargem bolovani. Și, aproape dezbrăcat- doar în vestă și pantaloni, am urcat și coborât la locul rușinii noastre, unde în febra bolii, străbătut de frigul iernii, am fost obligat cu baioneta la ceafă să cobor pe versanții munților cu prelata încărcată cu bolovani de piatră smulși din munte sau să sparg cu barosul pietre de pe marginea drumului […]”.
Peste 4500 de prizonieri români au murit în timpul detenției
Printre prizonierii români din Bulgaria s-a aflat și poetul George Topârceanu, care și-a consemnat experiența într-un volum publicat după încheierea conflictului:
„Acolo, izolați în vârful muntelui, puteam să murim de foame, dar măcar aveam o climă blândă și iarbă curată sub picioare – nu era frig, nu ningea, nu era noroi până la genunchi ca în acel loc sinistru numit lagărul de la Gara Nadejda din Sofia”.
Potrivit datelor prezentate de Departamentul de Statistică al Ministerului Român al Războiului, se constată că aproximativ o cincime (22%) dintre prizonierii români, adică 4.696 (inclusiv 25 de ofițeri și 4.671 soldați), au decedat în lagărele din Bulgaria. Totuși, aceste cifre ar putea fi subestimate, deoarece mulți dintre foștii prizonieri români au murit ulterior, după întoarcerea în țară, din cauza unor boli, privațiuni sau traume suferite în timpul detenției.
