Iată continuarea articolului:
Aceasta energică măsură nu a fost determinată numai de obligaţia de a rëspunde pe acelaş ton vecinilor noştri de peste Dunăre, care au inchis şcoala românească din Sofia, ci de motive mai puternice.
Ne am obişnuit de mult cu atitudinea ciudată a acestor vecini, atitudine care pune în evidenţă temperamentul unui popor chemat numai de douäzeci de ani la viaţa culturală occidentală, — pentru a fi surprinşi de măsura luată de ministerul instrucţiei din Bulgaria.
Un stat în care asasinii condamnaţi de justiţia română se plimbă liberi, un stat care îngadue ca pe teritoriul său să se urzească uneltiri menite să turbure pacea balcanică, un stat care negligează datoriile de curtoasie ce trebuesc să domnească între statele vecine, nu poate avea o altă atitudine de cât aceea de a jicni ţările vecine.
Un ast fel de stat nu socoteşte ca o obligaţie de a invita pe liberatorii săi la o aniversare cu care se sărbătoreşte liberarea sa din sclavie, şi nu poate pricepe că e o datorie a lăsa să funcţioneze libere pe teritoriul său şcolile române, — mai cu seamă când ele funcţionează în limitele permise de legi — de şi statul român îngădue şcolile bulgare pe teritoriul său.
O sfidare adusă adevărului
Dar modul cum funcţionau şcolile bulgare din Dobrogea era o sfidare adusă legilor noastre şi adevărului.
În aceste şcoli, profesorii învăţau pe copii că Dobrogea aparţine Bulgariei, se învăţau cărţi cari falsificau istoria şi geografia, se propaga rebeliunea împotriva noastră.
Cu toate avertismentele date de ministerul instrucţiei, şcolile acestea urmau să funcţioneze în acest mod revoltător, aşa că închiderea lor nu este de cât o strictă aplicare a legilor.
