Liberul consimțământ era invocat de propagandă doar atunci când era cazul.
În presă se prezentau reușitele, dar în ședințele cu ușile închise se utiliza un limbaj direct, legat de realizarea cooperativizării indiferent de mijloace.
La Plenara C.C. al P.M.R. din 26 martie 1959, Gheorghe Gheorghiu Dej a spus:
„Chiaburii pot doar să aleagă–dau pământul la G.A.C. sau la G.A.S. Nu am făcut mai devreme așa, ca să nu speriem țărănimea, care va spune: Statul are foame de pământ”.
Într-o altă ședință din 22 iunie 1959, se analiza preluarea tuturor utilajelor agricole deținute de țăranii înstăriți.
Dej propunea:
,,Chiar dacă sunt rable, să fie încărcate la vagon și date la topit. Să le luăm, în așa fel încât să nu însemne o naționalizare, dar să nu le dăm prea mult pe ele. Să le dăm și lor ceva bani să aibă de-o țigare”.
În legătură cu strângerea recoltei, în condițiile în care țăranii refuzau să iasă la lucru în număr mare sub diferite pretexte, replica lui Dej a fost:
„Trebuie să o strângă pentru că altfel îi ia dracu!”.
Procesul de colectivizare
În 1949 procesul de colectivizare a fost lent, apoi a prins avânt în 1950, s -a relaxat în 1951 și s-a intensificat din nou în 1952.
A urmat o perioadă de relativă stagnare între 1953 și 1955, după moartea lui Stalin.
La al Doilea Congres al Partidului, din 23-28 decembrie 1955, s-a decis reluarea colectivizării.
Progresul a încetinit puțin după revoluția din Ungaria din 1956, iar la sfârșitul anului 1957 a fost lansat „asaltul final”.
În 1962 conducerea țării a declarat colectivizarea încheiată.
