Germanii au transformat Palatul Cercului Militar Național în închisoare în timpul Primului Război Mondial
La sfârșitul secolului al XIX-lea, într-un moment în care capitala României se moderniza într-un ritm accelerat, s-a născut ideea construirii unui sediu pentru instituția centrală de cultură a armatei române. Au fost ani de discuții aprinse și planuri abandonate, dar în cele din urmă, în 1911 a început construcția Palatului Cercului Militar Național. Cu toate acestea, nu a fost finalizat înainte ca România să intre în Primul Război Mondial, în 1916, iar în timpul ocupației germane, Palatul a fost transformat în închisoare.
De la întocmirea primelor planuri și până la inaugurarea clădirii au trecut aproape trei decenii și jumătate. Terenul de la intersecția Bulevardului Victoriei cu Bulevardul Regina Elisabeta, pe care urma să fie construit palatul, a fost achiziționat în 1897-1898, însă lipsa fondurilor a întârziat începerea construcției. Lucrările au început în 1911, la inițiativa lui Nicolae Filipescu, ministrul de război. Palatul a fost proiectat de arhitecții Dimitrie Maimarolu, Victor G. Stephănescu și Ernest Doneaud. Construcția era aproape finalizată în primăvara anului 1916, dar intrarea României în Primul Război Mondial, în vara aceluiași an, a împiedicat finalizarea ei. Dezastrul militar al Campaniei României din 1916 a dus la ocuparea Bucureștiului de către trupele Puterilor Centrale. O parte din Cercul Militar Național a fost evacuat la Iași, împreună cu principalele instituții ale țării, Casa Regală, Guvernul, Parlamentul, Banca Națională etc.
„Palatul, rămas neterminat, a fost într-un fel „inaugurat” de inamic, autoritățile de ocupație folosindu-l fie ca închisoare pentru militarii români și pentru notabilitățile orașului, fie ca principal post de santinelă și de securitate. Pentru bucureșteni, prezența forțelor adversarului în edificiul care se dorea a fi Palatul Cercului Militar a însemnat, timp de doi ani, expresia ocupației străine a capitalei și a țării”.
Bucureștiul a fost ocupat de trupele germane la 6 decembrie 1916, primarul Emil Petrescu semnând capitularea orașului
Multe clădiri publice și private au fost preluate. De exemplu, cartierul general al armatei germane conduse de August von Mackensen a fost instalat la Palatul Hotel Athénée. Clădirea Ministerului Justiției a devenit sediul administrației militare. Sediul Ministerului Lucrărilor Publice (astăzi Primăria Municipiului București) a devenit sediul Guvernului Imperial al orașului București.
Palatul Cercului Militar din București, o clădire impresionantă, dar neterminată, nu a scăpat de atenția comandamentului german, fiind transformat în închisoare pentru prizonierii români și ruși. În același timp, palatul a devenit sediul corpului central de gardă al comandamentului armatei germane. Istoricul Virgiliu N. Drăghiceanu, martor ocular la aceste evenimente, a descris situația astfel: „Prizonierii noștri sunt duși la Cercul Militar. Se cerșesc pe la ferestre din cauza mizeriei în care sunt lăsați, dorm pe ciment. Ei sunt obiectul vizitei și curiozității tuturor supușilor Puterilor Centrale, care privesc, cu satisfacție, prin gratii, spectacolul zdrobirii României”.
Sute de prizonieri în Palatul Cercului Militar
Potrivit mărturiei liderului conservator Alexandru Marghiloman, un susținător al alianței cu Puterile Centrale, în Palatul Cercului Militar se aflau aproximativ 700-800 de prizonieri, precum și câțiva ofițeri: „Mă grăbesc acolo [la Cercul Militar] la ora patru, primind vestea că nimeni nu va avea grijă de bieții noștri soldați. Paznicul mă lasă să intru, iar șeful de post, primul, îmi spune că trebuie trimisă o masă caldă pentru acești oameni. Primăria a fost anunțată că este responsabilă de îngrijirea lor și se gândea – ca să zic așa – să organizeze ceva mâine. Deocamdată, acești bieți nenorociți sunt în arest de 36 de ore. Am trimis niște ceai, iar la prânz toată lumea a putut lua o masă numai datorită Crucii Roșii.” Ulterior, o parte dintre deținuții de la Cercul Militar au fost mutați în lagărul de la Săveni (județul Ialomița).
Desfășurat timp de șase luni la Cercul Militar, în cea mai mare sală, actualmente Sala de Marmură, Aurel Gavrilescu descrie că: „au fost construite aproximativ 80 de celule de lemn, așezate una lângă alta, în formă de cerc, pentru a fi mai ușor de păzit. În fiecare dintre ele abia dacă exista spațiu suficient pentru un pat și o măsuță”. Aurel Gavrilescu notează, că între pereții celulelor alcătuite din scânduri de brad, se pusese rumeguș pentru izolare.
În acest palat au fost închiși nu numai militari, ci și alte personalități ale vremii: deputatul Paraschiv Noica și fratele său, Andrei; Vasile Stroescu; Virgiliu N. Dărăscu, avocat, publicist, proprietar al ziarului „Universul”; Vasile Derussi, secretar la Banca Națională a României și avocatul Mauriciu Leautey.
În urma semnării Tratatului de Pace cu Puterile Centrale la București (7 mai 1918), închisoarea de la Palatul Cercului Militar a fost închisă, dar corpul de gardă german a rămas.
Cercul Militar și-a reluat activitatea după război, dar dificultățile financiare au făcut ca finalizarea clădirii să fie amânată. În cele din urmă, Palatul Cercului Militar Național a fost inaugurat oficial la 4 februarie 1923, în prezența regelui Ferdinand și a reginei Maria. În perioada interbelică, Palatul Cercului Militar Național a devenit un punct de reper cultural al Capitalei României.
Sursa: Europecentenary.eu
