Gandhi al României – Prof. Grigore Forțu ajunge la închisoarea Văcărești

 

O mişcare cetăţenească, un om curajos, cu opinii ferme - o greşeală de tactică juridică şi iată-l pe Mahatma Gandhi al României, a cărui personalitate o descriem mai jos, își începea jurnalistul Sandu Vornea articolul cu titlul „Gandhi al României. Prof. Gr. Forțu”, publicat în revista „Realitatea ilustrată” din 2 februarie 1933:

„Dela Bufet, mai mergi încă o bucată bună de drum, pe strada Barbu Delavrancea, până ce ajungi în dosul Palatului Princiar, unde străjuesc gardieni cu puşca la umăr.

Ceva mai departe, peste drum, vecină cu Palatul Princiar, se află locuinţa domnului prof. Grigore Forţu, — Mahatma Gandhi al României.

Ninge îmbelşugat şi strada este complet troienită. O pârtie abia acum se schiţează; la No. 53, de pe strada Barbu Delavrancea unde locueşte d. Forţu, ne oprim.

E una din acele case moderne, construite în ultimul timp în serie, care formează decorul parcurilor de locuinţe practice, cum este Parcul Delavrancea.

Pe aproape, trece şoseaua Kiselef, plină de sgomotul copiilor, cari se dau cu sania.

În dreptul Hipodromului, o veselie exhuberantă îţi atrage atenţia. Publicul s’a strâns acolo şi ovaţionează pe mici sportivi, cari reuşesc să-şi atârne sania de spatele automobilelor, şi să facă astfel virajul, cu mare viteză.

Sunetul clopoţeilor dela săniile boereşti, vibrează cristalin, in timp ce fulgii mari de zăpadă, cari cad deşi, caută parcă să vătuiască, să înăbuşe toate sgomotele.

În dreptul casei domnului Forţu mai sunt vreo două persoane, care aşteaptă să intre. În curte, se înalţă câţiva pini cu mantii de zăpadă. E o casă cu trei etaje, cu câteva ferestre luminate.

Auzisem că profesorul este încă bolnav şi că doctorii îi interzic să primească vizite (…)

Figura lui nu este propriu zis o figură impresionantă, cum au uneori luptătorii pe terenul social. Nu este câtuş de puţin un Mussolini. Dar, degajă ceva ce nu se poate defini, fiindcă nu vorbeşte raţiunii, ci sufletului.

Observi mai întâi la el fruntea mare şi boltită. Părul lung e dat pe spate, într’o rânduială relativă.

Sub ochi, cearcănele, cari sunt ca nişte urme ale sbuciumării acestui om, formează un fel de mici pungi, din cauza cărora ochii par mici. Ochi blânzi şi totuş iscoditori.

Privirea distilată din aceste pupile umede, are ceva aproape melancolic. Sub mustaţa mică, în colţul buzelor se schiţează vag uneori, un surâs, ce nu aduce nici o lumină veselă pe figură.

Vorbeşte grav, vorbeşte foare frumos.

Poate că şi aceasta este una din cauzele care explică de ce a putut vrăji atâta lume. De îndată ce începe să-ţi vorbească, înţelegi că ai în faţă un intelectual cu o reală cultură, cu o exprimare bine şlefuită, un om al cărţii, un idealist.