ÎI întreb cum se simte, după greva foamei şi-mi răspunde că acum îi este mai bine. Şi adaogă:
— Mai bine muriam…
Schiţez un gest. L-a prins:
„Văd c’ai început un gest de surprindere… Da, ar fi fost mai bine să fi murit, fiindcă astfel ar fi triumfat cauza”
În ce priveşte impresiile sale din închisoare, ne spune :
„La închisoare am fost foarte bine tratat. Directorul este un om de treabă, care — în măsura permisă de regulament m’a tratat în chip civilizat. Acolo, toţi aveau de altfel privirile îndreptate asupra mea”…
— „Da, se amestecă un vizitator în vorbă — foarte multe priviri sunt azi îndreptate asupra d-voastră”.
Profesorul Forțu ne lasă să înţelegem, că acolo unde a venit în contact cu personalul instituţiilor de stat, acest personal îi arăta, în măsura în care le permitea situaţia lor de funcţionari publici, toată simpatia.
Îl întreb ce senzaţii a avut, şi ce l-a determinat să facă o grevă a foamei, care-ar fi putut să-i fie fatală.
„Uneori şi ăsta e un mijloc, ca să faci pe oameni să înţeleagă”, răspunde cu zâmbetul său, care nu e vesel, profesorul.
Fiu de muncitor
Biografia profesorului Forţu este foarte interesantă. Profesorul s’a născut la Bârlad, în anul 1881, şi are astăzi 52 de ani.
Procesiune spre casa profesorului Forțu
Căsuţa în care s’a născut era foarte modestă. Tatăl său, un om care muncia din greu, avea o mică brutărie. Acolo a înţeles ce este munca. Şi-a făcut studiile liceale la Bârlad. A fost un elev eminent. A urmat apoi facultatea de filosofie şi litere, dând examenul de capacitate, după un vechi regulament, care cerea patru specialităţi. Şi-a ales cariera de profesor, fiindcă putea să ocupe o catedră şi să-şi câştige traiul mai curând, decât în alte cariere.
În adevăr, încă de tânăr a avut nevoi grele, fiindcă trebuia să-şi întreţină singur familia. Toată viaţa sa a fost o luptă cu aceste nevoi materiale, în timp ce spiritul său se înălţa în sfere mult mai idealiste.
Un om al cărţii. La un examen de licenţă, domnul professor Rădulescu-Motru clasifică o lucrare a sa cu „magna cum laude”.
