Era o lucrare scrisă, şi profesorul examinator renunţă să-l mai asculte la oral. A obţinut burse, dar n’a uzat de ele. A ocupat catedre la Galaţi şi în ultimii opt ani la Bucureşti, la liceele Matei Basarab, Sfântu Sava şi Lazăr.
Din salariul său, întreţine o familie grea…
„Eu știu ce e foamea și suferința”
După cum arm arătat, de mic copil, s’a isbit de mari greutăţi.
Acest om, care a muncit enorm în viaţa sa, a trăit în mari privaţiuni.
- „Când eram copil, povesteşte ades soţiei sale, au fost timpuri, când nu aveam ce să mănânc. Deaceea, cu ştiu ceste foamea şi ce este suferinţa….”.
Se poate explica astfel motivele intime, care l-au condus pe acest intelectual, să iasă din atmosfera studiilor sale şi să coboare în arena luptelor sociale şi politice.
A început lupta mai întâi pe chestiunea salariilor corpului didactic, care a dus apoi la înfiinţarea Blocului Cetăţenesc.
Din viaţa sa de până acum, reese că Forţu este un spirit generos. Mama sa, o femee bătrână, trăeşte încă. Are deasemeni o soră văduvă de răsboi cu patru copii, pe care o ajută din salariu său, mereu redus.
Un om care a respectat oricând individualitatea aproapelui. Cu soţia sa a dus totdeauna o viaţă dc perfectă armonie.
A impus în casă, faţă de servitori, punctul său de vedere, şi anume, că „servitorul este şi el un om, are drepturi egale cu toţi ceilalţi oameni. E un om liber de actele lui şi de judecata lui”.
Nu e de mirare deci, că femeea de serviciu, când a aflat că stăpânul său este închis la Văcăreşti, a plâns şi a manifes tat o durere deosebită; înnaintea faptul că domnul Forţu fusese „dus la închisoare”, lua proporţii de mare catastrofă.
Domnul Forţu este deci un om blând şi bun; a dovedit însă şi o forţă de caracter, o hotărîre pe care oamenii slabi nu o au. Şi, deobiceiu un om blând este şi un om oarecum slab.
Forţu nu face nici o concesie, în privinţa ideilor sale, nici chiar faţă de cei care-i sunt mai apropiaţi.
În timpul grevei foamei soţia sa îi spuse:
„Nu te gândeşti ce viaţă grea ar fi pentru noi, ce răspundere ai faţă de familia ta?”
Profesorul Forţu a răspuns :
— Veţi munci cu toţii.
— Bine, dar sunt unii membri ai familiei, pe care tu îi în treţii, şi cari nu mai au vârsta când pot munci.
— Da… vor trebui poate să cerşească. îmi este imposibil să sacrific ceva din ideile mele.
Profesorul a ascuns însă până acum, cu un fel de pudoare, starea sa materială.
