Funeralii lui Caesar: Istoria lui Dio Cassius
Dio Cassius a devenit senator roman după moartea tatălui său, fost guvernator al Dalmației sub Marcus Aurelius. A deținut funcția de consul de două ori. Opera sa este alcătuită din 80 de cărți, dintre care doar cărțile 36-60 s-au conservat. Istoria lui Dio Cassius începea cu sosirea lui Aeneas în Italia și se încheia cu propriul său consulat. Perioada acoperită însă de cărțile care ne-au parvenit acoperă perioada 69 a. Chr – 46 p. Chr. Istoria sa romană e povestită din perspectiva unui senator care a acceptat sistemul imperial din secolele II – III.
Istoria lui Dio Cassius surprinde și desfășurarea evenimentelor imediate de după asasinarea lui Caesar. Cei mai mulți se bucurau de eliminarea dictatorului, unii chiar vedeau necesară umilirea cadavrului fostului mare om de stat. Descoperirea testamentului lui Caesar și citirea lui în public a provocat însă o răsturna de situație și un vârtej de sentimente și reacții anti-senatoriale. Din testamentul tatălui adoptiv al lui Octavian reiese că tocmai ucigașii lui, precum Antonius sau Decimus Brutus, urmau să fie moștenitorii legali ai averii și, totodată, tutorii viitorului Augustus, că fiecare cetățean urma să primească suma de 30 sau de 75 de drahme și că lăsase Romei grădinile sale poziționate de-a lungul fluviului Tibru. Antonius, ne spune Dio Cassius, stârni mai abitir furia poporului prin aducerea în mijlocul forului a trupului neînsuflețit al lui Caesar. Cuvântarea, deși catalogată de Dio Cassius drept „extraordinar de frumoasă”, nu a reușit să stăvilească furia mulțimii, senatorii ucigași și cei părtași căzând victime mâniei publice. Conform lui Dio Cassius, se iscă o ceartă între adoratorii lui Caesar, unii dorind să-l transporte în edificiul unde fusese asasinat, în vreme ce alții doreau să fie incinerat pe Capitoliu.
În ziua funeraliilor lui Caesar, decretate a fi publice, patul funerar a fost întors din drumul către Capitoliu la sugestia preoților care au interzis înhumarea fostului dictator în loculul unde zeii își aveau templele. În cele din urmă, trupul lui Caesar a fost incinerat în for, cu toate că legislația interzicea incinerarea în oraș. Augustus a ridicat în cinstea tatăl său adoptiv un templu, cel al Divinului Iulius. La cristalizarea ascendenței divine a lui Iulius Caesar a contribuit plenar și apariția unei comete în vremea desfășurării funeraliilor.
După Caesar, toți marii oameni de stat onorabili au fost comemorați. Cei demni de a fi reținuți erau arși pe un rug special amenajat, porumbeii zburând deasupra trupului arzând. Apoi, în fiecare an urmau să fie comemorați în fața busturilor unde preoții făceau libații, onorurile postume conținând și urări aduse împăratului curent.
