Condiția soldatului roman: Istoriile lui Polybios
Furtul, colportarea minciunii sau onania erau considerate abateri de la norma consacrată și deci erau pedepsite prin aprigele lovituri de ciomag, însă faptele care îl împovărau de rușine pe soldatul roman priveau curajul în luptă sau în apărarea unui post, capacitatea de a primi cu demnitatea și onoare moartea iminentă doar pentru preamărirea patriei. Exemplele date de Polybios subliniază gradul de îndoctrinare al soldatului roman. În cazul în care o componentă mai însemnată a armatei dezamăgea prin poltronism, tribunul se asigura că toți cei asupra cărora căzuse rușinea vor fi pedepsiți. Astfel, întregul manipul era decimat, adică a 10-a parte din contingent primea pedeapsa ciomegelor, în vreme ce restul soldaților urmau să fie umiliți prin obligația de a mânca orz în loc de grâu și de a cantona în afara taberei. Necesitatea de a inocula fără oprire spiritul belicos în vinele romanilor reiese mai ales din premierea și elogierea tinerilor care, nu atât în timpul luptei sau asediului, ci în situații spontane, neprevăzute, se dovedesc a fi temerari și gata să ucidă sau cel puțin să schingiuiască. Cultul războinicului salvator e nu numai sugerat, ci chiar impus de romani, cu de-a sila atunci când conjunctura o impune. Polybios afirmă că soldatul roman care salvează un cetățean sau un aliat se va bucura de faimă și respect în interiorul armatei, dar și după încheierea serviciului militar, cea mai de seamă prețuire urmând să i-o acorde cel pe care-l ferise de moarte. Soldații romani își achita din propria lor soldă echipamentul și hrana.
Disciplina soldatului roman e relevată de Polybios și prin modul în care e ridicată tabăra pentru ca armata să-și continue marșul
Soldații trebuie să respecte operațiile aferente fiecăruia din cele trei semnale: să ridice corturile și să pună bagajele laolaltă, să pună bagajele pe animalele de povară și, la al treilea semnal, să se pună în mișcare. Ordinea în care mărșăluiește armata surprinde eficacitatea: extraordinarii constituiau avangarda. Conform lui Polybios, acest corp al armatei e singurul care-și schimbă poziția când se așteaptă un atac al ariergărzii. După extraordinari, aripa dreaptă a aliaților vine la rând, animalele de povară ale acestor două corpuri ocupând poziția următoare. Legiunea întâia vine la rând, urmată de cea de-a doua și de bagajele și animalele de povară ale aliaților care, spune Polybios, se află în ariergardă. Cavalerii au rol fie de a proteja corpul lângă care au fost repartizați, fie de a supraveghea flancurile. Avangarda e condusă prin rotație. Când terenul pe care mărșăluiește armate e necunoscut, structura e modificată, armata înaintând pe trei coloane paralele formate din hastati, princeps și triari.
Această structură are rol de a spori mobilitatea, precum și de a proteja animalele și merindele. Polybios vorbește și despre alegerea taberei, sarcină aparținând exclusiv tribunului și centurionilor desemnați. Prima lor grijă, după ce au examinat terenul, este de a găsi locul strategic unde se poziționeze cortul generalului, pe care-l vor semnale cu un drapel alb, precum și latura pe care vor fi ridicate corturile legiunilor. Corturile tribunilor sunt foarte aproape poziționate de cel al generalului. Așezarea taberei se face cu o precizie matematică, structura fiecărei tabere fiind de fapt mereu aceeași. Alături de drapelul roșu înfipt lângă cortul generalului, alte trei drapele de culoare albă sunt înfipte strategic, pentru a facilitata orientarea în interiorul taberei.
