Această femeie este egoistă și manipulatoare, cinică, un prădător sexual, adesea ticălos, și întotdeauna supraviețuitoare.
Inteligentă și înțeleaptă a fost prezentantă în filme precum Gone with the Wind, Fatal Attraction, Double Indemnity și Basic Instinct și apare în pop-ficțiune ca Poison Ivy în Batman, Mystique în X-Men și Inara în Firefly.
Arhetipul femme fatale, găsit în literatură și artă, prezintă femei seducătoare și misterioase ale căror farmece îi prind pe iubiți și îi duc în situații compromițătoare, periculoase și adesea mortale.
Folclorul și miturile din aproape toate culturile vechi sunt înțesate cu arhetipul femme fatale, care apare la niveluri fundamentale în cosmologiile, religiile, filozofiile antice, în miturile creației, în paginile cărților sfinte antice și în poveștile cu zâne.
În această din urmă ipostază, ea este deseori mama vitregă malefică, de exemplu, în Hansel și Gretel și Cenușăreasa.
Din punct de vedere istoric, această femeie se regăsește în Salome, Elena din Troia, Lesbia, Visha Kanyas, Sirens, Lilith, Mohini, Scylla, Medea, Isabella Franței, Hedda Gabler din Kristiania (acum Oslo), Marie Antoinette din Austria și, cea mai faimoaă, Lucrezia Borgia.
Ea domină legendele arturiene ca Morgan le Fay, este o sirenă a Odiseei și joacă rolul Lady Macbeth – un personaj shakespearian care l-a manipulat pe soțul ei să comită o crimă pentru a-și spori puterea.
În vremurile antice, Cleopatra conducea torța seducției feminine.
Shakespeare a scris, de asemenea, povestea uneia dintre cele mai mari seducătoarecare a trăit vreodată, Cleopatra, despre care a spunea: „Vârsta nu o poate ofili, nici obiceiul învechit / varietatea ei infinită.
Regina Cleopatra: femeia fatală a vechiului Egipt
Cleopatra s-a născut în 69 î.Hr. din faraonul Ptolemeu al XII-lea și a fost ultimul faraon al Egiptului, deoarece „legăturile” ei au lăsat Romei controlul Egiptului, după moartea sa.
Cleopatra a avut doi iubiți celebri: Iulius Cezar și Marc Antoniu – ambii romani incredibil de puternici.
Dar ambiția și seducția ispititoarei, care au sporit mai întâi prestigiul imperiului ei, vor duce ulterior la prăbușirea ei și a Egiptului.
În 1866, Jean León Gérome a pictat-o Cleopatra cu Iulius Cezar (foto), o piesă alegorică bazată pe codurile seducției uneia dintre cele mai ispititoare femei din istorie.
Puterile unei femei fatale
Cele mai vechi povești vorbesc despre puterile femeii fatale de a-și hipnotiza victimele cu vrăji și poțiuni magice. Această femeie a luat adesea forma reginei-zâne seducătoare.
Astăzi este, de cele mai multe, ori înfățișată o seducătoare semi-mitică, o vrăjitoare, un vampir sau un demon care deține un control sexual supranatural asupra bărbaților.
În realitate, arta seducției din întreaga lume era mai apropiată de practica „minciunilor elegante” și „constrângerii”, mai degrabă decât de puterile mistice.
Un truc obișnuit a fost de a se victimiza, cerând ajutor, activând astfel ego-ul unui bărbat.
Una dintre cele mai frecvente trăsături ale femeii fatale a fost „promiscuitatea” și „„respingerea maternității”.
Această trăsătură specială a fost văzută ca una dintre calitățile ei cele mai amenințătoare.
Acest tip de femeie era o figură obișnuită în Evul Mediu european – evidențierea pericolelor sexualității feminine neînfrânate.
Figura biblică a Evei, vrăjitoarea Morgan le Fay și Regina nopții din Flautul magic al lui Mozart reflectă prezența ei în timpul Iluminismului. În acest moment, a fost reînviată o întreagă perspectivă gnostică asupra sexualității feminine, în care Adam și Eva erau legațo de conceptele orientale ale energiei sexuale kundalini, flux descris în Tantra.
Sursa AICI
