Fantoma sumbră care bântuie toată creația lui Walt Disney

 

Se poate imagina o lume mai veselă decât cea a desenelor animate a lui Walt Disney? Și totuși, în spatele exploziei de optimism, se ascunde o umbră întunecată.

Născut pe 5 decembrie 1901, Walter Elias Disney a fost unul dintre cei cinci copii ai lui Elias și Flora Call Disney. A copilărit la Chicago și Marceline, statul Missouri, unde a arătat de timpuriu un excepționat talent pentru desen.

După ce lucrează timp de un an de zile în Franța, ca angajat al Crucii Roșii, Disney se întoarce în Statele Unite, lucrând ca desenator pentru diverse publicații și agenții de publicitate. Începe să experimenteze animația pe celuloid.

Primul său studio dă faliment, însă, împreună cu ajutorul fratelui său, Roy, deschide la Hollywood Disney Brothers’ Studio. Scurt metrajul animat Steamboat Willie îl lansează în lumina reflectoarelor pe șoricelul Mickey, a cărui voce inconfundabilă îi aparține lui Walt însuși.

În 1937, Albă ca Zăpada și cei Șapte Pitici reprezintă marele moment de cotitură al carierei sale. Este primul său lung metraj animat. Mulți (inclusiv fratele său, Roy) au încercat să-l oprească pe Walt să-și pună în practică această inițiativă, considerată de-a dreptul nebunească pentru acea epocă.

Dar Albă ca Zăpada a fost un succes colosal imediat. A avut o rețetă nemaivăzută de 1,5 milioane de dolari în Statele Unite și 8 milioane în toată lumea. Potrivit Vintage News, ajustată cu inflația, rețeta ar echivala astăzi cu 909 milioane de dolari, ceea ce plasează Albă ca Zăpada în primele zece succese de casă din istoria cinematografiei.

Institutul American de Film l-a clasat în primele cele mai valoroase 100 de filme americane din toate timpurile. Alții au mers și mai departe. Serghei Eisenstein a spus că Albă ca Zăpada este cel mai bun film realizat vreodată.

Din banii câștigați, Walt și Roy le-au cumpărat părinților Elias și Flora o casă la North Hollywood, cu ocazia aniversării a 50 de ani de căsătorie.

La scurt timp, Flora s-a plâns de un miros straniu emanat de cuptor.Walt trimite o echipă de reparatori la părinții săi acasă, dar se pare că aceștia nu reușesc să remedieze cum trebuie defecțiunea.

„Cuptorul a avut o scurgere de gaze și mama lui a murit”, avea să declare în 2014 pentru revista Glamour Don Hahn, producător executiv al unor celebre filme Disney precum Maleficent, Regele Leu sau Frumoasa și Bestia. „Menajera a venit a doua zi de dimineață și i-a scos pe mama și tatăl lui din casă, târându-i pe peluza din fața casei.”

Duși de urgență la spital, tatăl a supraviețuit, dar mama nu. Flora Disney a murit în 26 noiembrie 1938, la vârsta de 70 de ani. Trăise în casa cea nouă, cumpărată de fiii săi, doar o lună de zile.

Walt a rămas marcat pentru toată viața. „Nu dorea să vorbească (despre tragicul eveniment) cu nimeni”, a spus Hahn. „Nu dorea să vorbească pentru că se simțea personal responsabil pentru că avusese un succes atât de mare încât a spus «Haideți să vă cumpăr o casă».”

Walt și-a luat o zi liberă de la studiouri pentru a participa la înmormântarea mamei sale. Apoi s-a aruncat ca un nebun în muncă pentru a uita.

Criticii au remarcat că majoritatea filmelor sale au drept personaje copii fără mamă. Albă ca Zăpada nu intră în această categorie, fiind realizat înainte de tragedie, însă lista cu filme despre orfani post-Flora este lungă, de la Cenușăreasa și Frumoasa Adormită, la Bambi și Pinocchio. Tema orfanului obidit a fost preluată ca o moștenire de studiourile Disney și după moartea lui Walt: Nemo, Frumoasa și Bestia, Ariel sau Frozen (Elsa și Anna).

Într-un articol din publicața The Atlantic din 2004, Sarah Boxman citează lucrarea How To Read Donald Duck (Cum să-l înțelegem pe rățoiul Donald) din 1975 a sociologilor Ariel Dorfman și Armand Mattelart: „În loc să prezinte vreo figură maternă reală, Disney înfățișează doar «o femeie captivă și fundamental frivolă», căreia îi lipsește orice legătură cu «ciclul natural al vieții».”

Această caracteristică a creației Disney este pusă de critici tocmai pe seama sfârșitului prematur al mamei sale, de care el s-a simțit vinovat până la sfârșitul zilelor sale.

Parteneri