A intrat în diplomație în 1909. A demisionat din serviciul diplomatic după numirea generalului Ion Antonescu ca prim ministru.
După război a fost profesor de estetică la două universități din Statele Unite ale Americii.
Este cunoscut îndeosebi pentru lucrările sale privitoare la numărul de aur și proporțiile ideale în artă și în natură.
În imagine, stema sa în armorialul Ordinului Dannebrog. Pe pieptul acvilei Ghikuleștilor se poate observa stema Moldovei.
Convertirea la catolicism
În septembrie 1891 Matila Ghyka pleacă la Paris cu mama sa, fiind înscris ca intern la școala Sainte Anne din Saint Ouen (o suburbie a Parisului) a ordinului catolic Saint François de Sales, scoală de nivel liceal, cu condiția strictă ca el să nu fie convertit la catolicism.
După un an, Maria Ghika afla că fiul ei trecuse la catolicism. Deși mama sa se instalase la Paris, fiind intern, Matila o vedea de obicei doar în zilele de duminică.
În 1895 se decide să urmeze o carieră de ofițer de marină și se înscrie la Colegiul Maritim din insula Jersey din Insulele Anglo-Normande.
Colegiul era organizat de călugării iezuiți, care fuseseră obligați să părăsească teritoriul Franței în urma noii legi din 1880 privitoare la laicizarea învățământului francez.
Deși situată pe un teritoriu sub administrația coroanei britanice, școala era specializată în pregătirea candidaților pentru o carieră în marina militară franceză.
Astfel, pe lângă faptul că școala își urma programa de învățământ pentru examenul de bacalaureat, ea punea accentul pe cursuri adâncite de matematică, disciplină esențială pentru admiterea în Școala Navală.
În 1897, Matila Ghyka este admis, la limita de vârstă, ca elev-aspirant la Școala Navală Franceză din Brest, institutie de rang universitar, transcrisă uneori ca Academia Navală.
Cariera de ofițer de marină
În 1899 Matila Ghyka termină Școala Navală și se angajează în marina franceză cu gradul de aspirant, primul grad de ofițer în marina militară, fiind repartizat pe fregata Iphigénie, o fregată cu pânze, dotată și cu un motor auxiliar.
Ion Lahovari, ministrul Afacerilor Externe al României și un prieten al familiei Ghyka, l-a convins să se întoarcă în țară și să se înroleze în marina militară română.
La 1 octombrie 1900, Matila Ghyka se prezintă la Constanța, fiind repartizat pe crucișătorul „Elisabeta”, singurul crucișător al marinei române.
În memoriile sale, Ghyka se plânge de inactivitatea marinei, crucișătorul stând în cea mai mare parte a timpului ancorat la chei.
În 1904 Matila Ghyka se hotărăște să-și continue studiile și obține un concediu în acest scop.
El pleacă din nou la Paris înscriindu-se la „École supérieure d’électricité” – Supélec (Școala superioară de electricitate).
Cu principele Ferdinand
La întoarcerea în țară, Matila Ghyka s-a prezentat la Ministerul de Război, unde generalul Iacob N. Lahovari (Jacques Lahovary), care era ministru interimar la acest minister, l-a numit profesor de torpile și de electricitate la școala de ofițeri de marină de la Constanța.
În anul următor, principele moștenitor Ferdinand și principesa Maria au decis să facă o croazieră pe Marea Neagră.
În acest scop, vasul de linie Regele Carol al Serviciului Maritim Român a fost echipat ca yacht regal.
Matila Ghyka și colegul său locotenentul Dan Zaharia au fost numiți aghiotanți ai principelui Ferdinand, fiind însărcinați să-l însoțească în croazieră. În cursul călătoriei yachtul s-a oprit la Ialta, unde principele Ferdinand și principesa Maria l-au vizitat pe Marele Duce Aleksei Aleksandrovici.
La întoarcerea din croazieră, comandorul Petre Demetriade, directorul Marinei din Ministerul de Război, l-a numit pe Matila Ghyka șef al Serviciului tehnic al marinei, nou înființat.
În diplomație
Matila Ghyka este numit, în 1909, atașat de legație la Legația Română din Berlin, ulterior se înscrie la concursul pentru atașat de legație, respectiv secretar III, la acesta din urmă, clasându-se al doilea.
În iulie 1916, aflând că intrarea în război a României este iminentă, Matila Ghyka a solicitat la București să fie concentrat, deși, pe baza statutul lui său diplomatic, era scutit de serviciul militar activ.
Prezentându-se la București, a primit însărcinarea de ofițer de legătură între armata română și escadra rusă staționată în portul Constanța, comandată de amiralul de Veraillon.
În iunie 1917, Matila Ghyka a fost numit atașat naval la Londra, post nou înființat.
După semnarea Tratatului de Pace de la București legația română de la Londra s-a aflat într-o situație dificilă, încercând să convingă aliații că România avea intenția de a reintra în război, de îndată ce circumstanțele o vor permite.
După încheierea armistițiului la 11 noiembrie 1918 legația română din Londra și-a reluat funcțiunile obișnuite.
Căsătoria
La 27 noiembrie 1918, Matila Ghyka s-a însurat cu Eileen O’Conor, fiica fostului ambasador al Regatului Unit la Constantinopol și la Sankt Petersburg Sir Nicholas Roderick O’Conor.
Ceremonia religioasă a avut loc la catedrala catolică The Church of the Immaculate Mary, cunoscută sub numele de Brompton Oratory din Londra, acolo unde s-au căsătorit și alte celebrități, precum Stéphane Mallarmé, Edward Elgar sau Alfred Hitchcock.
Familia Ghyka a avut doi copii: Maureen Rose Fearga Ghyka (3 august 1920 – 25 august 1979) și Roderick Ghyka (21 decembrie 1923 – august 1978).
În 1924 a fost numit consilier de legație la Varșovia, dar după un an a cerut punerea în disponibilitate și s-a instalat la Paris unde a locuit câțiva ani.
În cercul scriitorilor francezi
În timpul șederii la Paris a intrat în cercul scriitorilor francezi, întreținând relații de prietenie cu Paul Valéry, Léon-Paul Fargue, Marcel Proust, Antoine de Saint-Exupéry, Laurent de Sercey, André Beucler, Lucien Fabre, Louise Leveque de Vilmorin și alții.
Tot în această perioadă a început să scrie lucrările sale de estetică, publicând în 1927, la Paris, prima sa lucrare Esthetique des proportions dans la nature et les arts (Estetica proporțiilor în natură și în artă).
În 1931, după urcarea pe tron a regelui Carol al II-lea, Matila Ghyka a fost numit ministru plenipotențiar al României la Stockholm.
Noul său post implica, pe lângă reprezentanța în Suedia, și acoperirea relațiilor diplomatice cu Finlanda, Norvegia, Olanda și Danemarca unde România nu avea legații.
Numărul de aur
În același timp și-a continuat scrierile în domeniul esteticii, dezvoltând-și ideile în diferite lucrări, cea mai importantă fiind „Numărul de aur – Rituri și ritmuri pitagorice în dezvoltarea civilizațiilor occidentale” publicată în 1931 cu o prefață de Paul Valéry.
În 1933 a ieșit de sub tipar singurul său roman, Pluie d’Etoiles (Ploaie de stele), care, deși nu a avut succesul internațional pe care l-au avut lucrările sale de estetică, a cunoscut mai multe ediții în Marea Britanie și cronici favorabile.
Comitetul Național Român
După preluarea puterii de Ion Antonescu, Matila Ghyka demisionează și el din cadrele ministerului, „la a doua plecare a regelui Carol al II-lea”.
Împreună cu un grup redus de diplomați ai legației de la Londra se formează un Comitet Național Român, organizat la Londra, (unde Matila Ghyka era unul dintre vicepreședinți, după 1940), care nu a reușit însă să atingă statutul guvernelor în exil ale țărilor ocupate de puterile axei.
În 1945, i s-a oferit lui Matila Ghyka posibilitatea să predea Estetica, Semantica și Filosofia științelor la University of Southern California ( Universitatea Californiei de Sud), Los Angeles.La terminarea acestui contract, în 1947 a fost numit profesor de estetică, de istoria artelor și de artă a Extremului Orient, la Mary Washington College din Fredericksburg, Virginia, Departamentul de Arte Frumoase
Colaborarea cu Salvador Dalí
Matila Ghyka l-a cunoscut pe Salvador Dalí în 1947, la Los Angeles, la un dineu dat de Helen Wills, fosta campioană de tennis de la Wimbledon, a cărei fotografie o utilizase pentru ilustrarea volumului său, Le Nombre d’Or.
Pictorul s-a arătat interesat de teoriile estetice ale lui Matila Ghyka și au urmat o serie de întâlniri la reședința lui Dalí de la Monterey.
În biblioteca personală a lui Dalí se păstrează două din volumele de estetică publicate de Ghyka.
Dintr-o scrisoare a lui Matila Ghyka, păstrată în biblioteca lui Dali, rezultă că volumele îi fuseseră date pictorului cu puțin timp după ce se cunoscuseră în California.
Ambele volume conțin numeroase adnotații făcute de Dalí.
Dalí nu avea cunoștințele necesare pentru a înțelege întreg substratul matematic al teoriilor lui Ghyka.
De aceea, cei doi au colaborat pentru definitivarea unora dintre tablourile la care Dalí lucra în acea vreme.
Dintre acestea, este de menționat „Leda atomica”, pentru care Ghyka a calculat proporțiile pentagonului în care este înscrisă figura principală a tabloului.
Un alt tablou bazat pe teoriile lui Matila Ghyka este „Madona de la Port Lligat”, realizat și el în 1949.
Tabloul respectă o construcție geometrică precisă, figura Madonei fiind încadrată într-un triunghi așezat peste dreptunghiul format de tabernacul, proporțiile formelor geometrice respectând teoriile estetice ale lui Ghyka.
În 1955, Dalí a pictat Cina cea de Taină, o evocare a tabloului lui Leonardo Da Vinci având aceeași temă.
Proporțiile generale ale tabloului respectă regulile „secțiunii de aur”, așa cum au fost definite de Matila Ghyka.
Tratatul lui Salvador Dalí „50 de secrete ale artizanatului magic” (50 Secrets of Magic Craftsmanship) conține, în ultima parte, un rezumat al lucrărilor lui Ghyka.
Necrologul scris de Eliade
În 1950, în vârstă de aproape 70 de ani, s-a retras în Europa, trăind pentru mai mulți ani la Chapelizod, o mică localitate la vest de Dublin, Irlanda.
În necrologul pe care l-a publicat în 1965, Mircea Eliade menționează că, la vârsta de 75 de ani, lui Matila Ghyka îi fusese dat să cunoască viața unui student sărac, trăind din expediente, adică acceptând orice fel de muncă – intelectuală sau manuală – ca să-și poată ține zilele.
„Nu știu cine poartă răspunderea acestei nevrednicii strigătoare la cer: autorul neuitatului Le Nombre d’Or să fie silit, la bătrânețe, să facă pachete la Bon Marché (pachete cu hârtie colorată, căci era săptămâna Crăciunului…!). Sunt sigur însă că el, Matila Ghyka, nu s-a plâns niciodată. Nimănui!” — Mircea Eliade, Împotriva deznădejdii.
Soția sa, Eileen, a murit la 10 februarie 1963.
Doi ani mai târziu, în ziua de 14 iulie 1965 la Londra, a murit și Matila Ghyka.
Soții Ghyka sunt înmormântați în cimitirul Gunnersbury din Londra, mormântul fiind restaurat prin grija istoricului de artă Dr. Radu Varia,
