Online

Evreii sub Matei Basarab și Vasile Lupu

 Cătălin Pena
Evreii sub Matei Basarab și Vasile Lupu

Pe 22 iunie 1886 lua ființă la București Societatea Istorică Iuliu Barasch care avea principal scop să realizeze „istoria străbunilor noștri (a evreilor – n.red.) în această țară”.

Iuliu Barasch era prezentat de președintele societății ca un „mare bărbat de știință, un eminent scriitor român, care și-a câștigat merite prin serviciile ause Țării și Iudaismului român, și care cel întâi a purtat trecutul Evreilor din țară și a scris un prețios studiu istorico-cultural cu privire la ei”.

 

În 1887, Societatea ajunsese la 85 de membri, dintre care un creștin, și-și publica Anuarul pe 1887, din care am extras următorul text:

 

Codicele religioase ale lui Matei Basarab și Vasile Lupu din prima jumătate a veacului al XVII-lea, care erau făcute după modelul celor grecești, erau foarte dure cu evreii din Țările Române.

 

Ambele codice interziceau căsătoria între evrei și creștini, ceea ce e valabil și în perioada noastră, vizitarea sinagogilor, serbarea cu evrei Sâmbăta sau oricărei sărbători evreiești, ținerea posturilor lor, să participi și să mănânci resturile de la praznicele lor, nicicum azimele lor de Paști. Mai mult se poruncea: „Aluaturile sau azimele ovreilor să fie scuipate, nici de a mânca împreună cu dânșii, iară ce se va spurca măcar de mâna ovreilor (se va atinnge de ei), ori vin, ori unt sau altceva dintre acestea, nu se cade creștinul să le guste, ci să vie preotul să le sfințească și după aceia să se guste”.

 

Încălcarea acestor dispoziții atrăgea mătănii, pocăință sau anatemă. Preotul își pierdea harul pentru orice încălcare a acestor dispoziții sau putea fi anatemizat.

 

Codicele lui Matei Basarab mai oprea sub anatemă întrebuințarea medicului evreu și îmbăierea împreună cu ei, pe când Codicele lui Vasile Lupu prevedea: „Oricea va zice vraciul (doctorul), vom crede pentru rană, măcar de nu s-ar giura sau de ar fi vraciul și jidov sau de altă lege, atunci vom crede mai mult”.

 

După Codicele lui Matei Basarab creștinul care trecea la iudaism și se întorcea iar la creștinism trebuie să aibă pocăință nouă ani și apoi să primească prescura lui în biserică și apoi să mai fie pocăință și în al zecelea an „să se precestuiască cu sfânta priceștenie”.

 

După Codicele din ambele Principate, evreul ce trecea la creștinism era socotit ca nou născut, așa că pentru greșelile ce le-ar fi făcut înainte nu va fi judecat deloc sau va fi judecat „mai puțin”, va fi considerat curățat de toate păcatele și „nicio spurcăciune n-au lăsat întrânsul, drept aceia ia preoția neaperat” de o voește.

 

Se înțelege că preoțimea de rând și poporimea analfabetă sau prea puțin citeață chiar în vremurile noastre, mai ales în trecut, trec din partele îndeobște peste aceste prescripțiuni medievale. Cele însă cu un cacarcter legal, cum cele despre căsătorie, mărturie etc. își avură desigur puterea și autoritatea lor deplină.

Inapoi la articole
Citește în continuare pe EVZ Istoric