„Oricea va zice vraciul (doctorul), vom crede pentru rană, măcar de nu s-ar giura sau de ar fi vraciul și jidov sau de altă lege, atunci vom crede mai mult”.
După Codicele lui Matei Basarab creștinul care trecea la iudaism și se întorcea iar la creștinism trebuie să aibă pocăință nouă ani și apoi să primească prescura lui în biserică și apoi să mai fie pocăință și în al zecelea an „să se precestuiască cu sfânta priceștenie”.
După Codicele din ambele Principate, evreul ce trecea la creștinism era socotit ca nou născut, așa că pentru greșelile ce le-ar fi făcut înainte nu va fi judecat deloc sau va fi judecat „mai puțin”, va fi considerat curățat de toate păcatele și „nicio spurcăciune n-au lăsat întrânsul, drept aceia ia preoția neaperat” de o voește.
Se înțelege că preoțimea de rând și poporimea analfabetă sau prea puțin citeață chiar în vremurile noastre, mai ales în trecut, trec din partele îndeobște peste aceste prescripțiuni medievale.
Cele însă cu un cacarcter legal, cum cele despre căsătorie, mărturie etc. își avură desigur puterea și autoritatea lor deplină.
