Mai toată boierimea locuia în zonă Văcăreștilor.
În această parte a orașului și pe Calea Dudești s-a stabilit cu timpul o comunitate evreiască puternică. Nu erau însă negustori evrei înstăriți: aceia evadaseră spre cartierele centrale bogate, nu mai mergeau la sinagogă și încetaseră să mai vorbească idiș.
Isac Peltz, în „Calea Văcărești”:
„În cafeneaua din Lipscani, unde intrase de curând, întâlnea zilnic o lume pricepută în afaceri, samsari de monede şi de grâne, de case şi de moşii, de stofe şi medicamente.
Evreii aceştia nu prea locuiau în calea Văcăreşti sau în străzile cartierului. Evadaseră spre centru, spre Doamnei, spre Smârdan, spre Şelari, spre Rahovei şi chiar spre Batişte şi Polonă.
Ocupau case noi, cu grădini înconjurând ziduri curate. Aveau guvernante la copiii lor, nemţiţi şi franţuziţi. Plecau vara la Karlsbad sau la Vichy. Unii îşi instalară magazinele în plină inimă a oraşului. N-aveau nimic comun cu cei din Dudeşti.
O dată sau de două ori pe an, la sacrele sărbători ale toamnei umpleau Templul Coral, zidit şi gospodărit în chip modern, cu totul altfel decât micile lăcaşuri de rugăciuni din cartier, în care dumnezeu ia loc alăturea de evlavioşi, în banca aproape putredă de ani.
Nici idiş nu mai vorbeau, de mult. Se despărţiseră, definitiv, de calea Văcăreşti, unde mai trăia câte-o rubedenie săracă sau un cunoscut fără noroc”.
Comunitatea evreiască de pe Calea Văcărești era, din contra, destul de săracă, alcătuită din mici comercianți care dețineau prăvălii de stofe ce-și întindeau mărfurile până în stradă, băcănii cu produse firave, ce nu se puteau compara cu băcăniile de lux din centrul orașului, cârciumi stinghere cu clienți puțini și cinematografe cu afișe arse de soare și șterse de intemperii:
„Pe dreapta şi pe stânga străzii se înşiră prăvălii mici, cu femei slabe în dosul rafturilor încărcate cu mătăsuri ieşite la soare, băcănii etalându-şi în vitrină sărmanele lor „delicatese”, cârciumi cu băieţi moţăind pe scaune, un cinematograf cu un afiş aproape şters de ploi şi vreme: Pescarul misterios din Hamburg, sau Drama din fundul mărilor, ateliere de croitorie, de pălării – o firmă cu un joben uriaş pe un cap minuscul – şi alte magazine de sezon“, mai aflăm de la Isac Peltz.
Cine a fost Isac Peltz
În Revista Cultului Mozaic, Isac Peltz a relatat cum a scris romanul „Calea Văcărești”. Rude, prieteni, profesori, cunoscuţi, o pleiadă de personaje au intrat prin intermediul imaginaţiei talentatului prozator în paginile cărţii.
Ca perimetru citadin, romanul circumscrie cartierul evreiesc al capitalei, acţiunea desfăşurându-se de la începutul secolului al XX-lea până după primul război mondial.
Isac Peltz (12 februarie 1899 – 10 august 1980, Bucureşti) este un prozator, traducător şi jurnalist român de origine evreu.
Fost membru al Uniunii Scriitorilor din România.
Este fiul Esrei (născută Rotenberg), lenjereasă, şi al lui Nathan Peltz, meseriaş.
Într-un interviu acordat lui Matei Alexandrescu în 1933, Peltz declara: „Sunt autodidact. N-am diplome. N-am şcoală. Am doar şcoala vieţii şi diavolul scrisului, din copilărie. La etatea de 12 ani, când începusem să-mi câştig existenţa (biet slujbaş într-un birou comercial), jertfeam nopţile hârtiei.”
A debutat în revista „Îndrumarea” (1915) cu articolul Menirea noastră, susţinând intrarea României în războiul pentru reîntregire.
În 1921 s-a căsătorit cu o funcţionară, cu care a avut două fiice, Lia Peltz, profesoară, şi Tia Peltz, pictoriţă.
După colaborări intense și o anumită faimă, în interbelic, Isac Peltz scrie în 1946 „Israel însângerat”, apoi, din motive obscure este închis, pentru un așa zis colaboraționism cu regimul lui Antonescu ( a scris la publicația poliției).
Moare la 10 august 1980.
