În urmă cu 200 de ani, pe lângă Dâmbovița, Bucureștii mai erau străbătuți de un pârâu, care era cunoscut ca Bucureștioara.
Acest pârâu izvora, potrivit lui Henri Stahl, din Balta Icoanei, traseul lui trecând prin mai multe mahalale ale Bucureştilor de odinioară. Pe locul unde azi este parcul Grădina Icoanei, pe vremuri „se afla un lac cu apă stătută şi puturoasă”.
Balta Icoanei (Lacul Icoana, după col. Popescu-Lumină) cunoscută înainte ca „lacul Bulindroiului” şi apoi „balta de la Icoană”, conform și lui George Potra, este locul de unde pornea pârâul Bucureştioara.
Într-o hartă datată 1400-1550, Bucureştioara delimita unele mahalale aflate în formare – pe de o parte Săpunari şi Scaunele de carne, pe de altă parte Scaunele de peşte, şi forma, lângă mahalaua Colţei, Lacul Cucului.
Bifurcarea
În spatele spitalului Colțea , se afla un lac mare, numit lacul Șuțului sau balta lui Carvasara, acolo Bucureștioara se bifurca.
Mai departe „Bucureştioara cobora în Podul Vergului (Călăraşi)” apoi „se strecura pe la spatele grădinii lui Banu Udrişte, o lua pe la Olteni” iar mai departe „se vărsa în Dâmboviţa lângă poarta proprietăţii unui căpitan numit Obedenaru”.
În ceea ce priveşte vărsarea în Dâmboviţa, Henri Stahl ne spune că „se vărsa în Dâmboviţa prin strada Bazaca”, despre care ştim că se întindea, cu aproximaţie, de la Piaţa Sf. Anton până în zona fostului magazin „La Vulturul de Mare cu Peştele în Ghiare”.
Intervenția lui Caragea Vodă
Din cauza gunoaielor ce se aruncau tot timpul în el, pârâul își schimba și cursul, uneori ajungând să inunde curțile oamenilor sau să le micșoreze suprafața.
Albia pârâului, oricum micuță, a fost astupată aproape de tot la începutul secolul al XIX-lea.
Nici astuparea canalului nu făcea bine, căci apa ploilor, neavând unde să se ducă, inunda curțile oamenilor.
O plângere de la 17 iulie 1814 a locuitorilor din mahalaua Scaunelor Vechi, adresată lui Vodă Caragea, cerea destuparea canalului deoarece apa ploilor le inundă curțile și casele.
În urma acelei plângeri, Caragea Vodă a dat ordin ca lucrarea să fie executată însă în timpul domniei sale aceasta nu a fost terminată, aceasta fiind abia începută din mahalaua Icoanei și până la Podul Târgului de Afară.
În timp s-au făcut mai multe așa-zise lucrări edilitare pentru controlarea și salubrizarea pârâului, însă după marele incendiu din 1847 s-au construit multe străzi și case, iar orașul și-a schimbat foarte mult fața în comparație cu ce era înainte de incendiu.
Într-un plan din 1853, al maiorului Borroczyn, pârâul nu mai apare.
La anul 1873, primăria a secat balta Icoanei, de unde izvora și pârâiașul, transformând Grădina Icoanei în ceea ce este astăzi.
O cercetare credibilă
”Acest pârâu nu prea mai exista (ca prezenţă vizibilă şi supraterană- ca să zic aşa) în a doua jumătate a sec. al 19-lea. Practic nici un plan al Bucureştilor nu prezintă cursul Bucureştioarei.
Nici măcar planul Borroczyn din 1847. Şi ar trebui să îi dăm crezare căci acel plan e deosebit de detailat.
N. Vătmanu a reconstituit cursul acestui pârâu intrat în legendă, ca pornind din balta de la Icoanei, trecea pe lângă biserica Batiştei, prin spate pe la Colţea (unde era balta Cucului) şi mahalaua Scaunelor unde se umplea de mizeriile măcelarilor, apoi traversa Calea Moşilor, se ducea prin spatele bisericii Udricani, unde se vărsa în Dâmboviţa cam pe unde e acum neterminata clădire a Bibliotecii Naţionale de pe b-dul Decebal, oarecum vis a vis de bisericuţa Bucur.
Cursul s-a colmatat înainte de 1847, iar albia probabil a fost acoperită de gunoaie, moloz, construcţii şi grădini.
Nici vorbă să mai existe acest pârâu la 1869, şi încă atât de lat precum apare în acea aquarelă.
Şi totuşi de zeci şi zeci de ani, toţi autorii , dar absolut toţi, care au reprodus această imagine au numit-o ca reprezentând Bucureştioara.
Toţi au fost derutaţi de îngustimea râului din pictură, neacceptând că acea apă ar putea fi Dâmboviţa, în condiţiile în care sunt destule elemente care identifică acel loc ca fiind Pţa Mare”, scria graficianul Radu Oltean pe blogul său, în 2008.
