Evenimentul Istoric > Articole online > Istoria universală > Elisabeta, nepoata lui Basarab I, trecută la catolicism și înmormântată la Oradea
Articole online

Elisabeta, nepoata lui Basarab I, trecută la catolicism și înmormântată la Oradea

posada

Elisabeta, nepoata lui Basarab I, trecută la catolicism și înmormântată la Oradea

Cert este că au existat numeroase schimburi și contacte între munteni și transilvănenii de peste munți sau ungurii din Ungaria medievală. În special elita și aristocrația cunoștea bine potențialul fiecăreia dintre părți. Basarab I, renumitul întemeietor a Țării Românești, a cărui origine cumană a fost un subiect de acerbă dispută istorică în rândul câtorva mari istorici contemporani, a reușit să-și obțină neatârnarea pe calea armelor învingându-l pe Carol Robert de Anjou la Posada în anul 1330. Sursele menționează și sprijinul tătar primit de Basarab I.

Nicolae Alexandru, fiul lui Basarab I, a oscilat în politica sa externă între catolicism și ortodoxie și a încercat să aibă relații bune și avantajoase reciproc cu Regatul Ungariei. De altfel eforturile sale de a se apropia de catolicism au fost remarcate și apreciate de Papa Clement al VI-lea, deși erau considerate nesigure de reprezentanții Regatului Ungariei. Deosebit de important și mai puțin cunoscut este faptul că una dintre fiicele lui Nicolae Alexandru a fost căsătorită cu Palatinul Ungariei, renumitul Ladislau de Oppeln. Elisabeta a trecut la catolicism și a trăit sub protecția soțului său potrivit surselor în orașul de tip episcopal medieval de la Oradea. Astfel viața nepoatei lui Basarab I este legată de succesul politicii externe a tatălui său, Nicolae Alexandru.

În cele din urmă decesul Elisabetei este consemnat în anul 1367 la Oradea, oraș care a devenit unul dintre cele mai renumite locuri de pelerinaj din Europa și din lumea catolică medievală. La Oradea au fost înmormântate în epoca medievală nu mai puțin de șapte capete încoronate.

Elisabeta a reprezentat cu siguranță simbolul și zălogul bunelor relații ungaro-muntene într-o perioadă suficient de agitată și incertă la nivel european. Prin intermediul acestei alianțe erau consolidate speranțele într-o normalitate și cooperare ungaro-munteană. În contemporaneitate sunt mai puțin cunoscute detaliile acestui mariaj de succes al Elisabetei, dar durata căsniciei sugerează trăinicie și constanță și este de presupus ca ea să fi fost ajutată de câțiva însoțitori în orașul de pe Crișul Repede.

Registration

Aici iti poti reseta parola