La 5 ani după ce Nicolae Ceauşescu preluase puterea în România, Elena Ceauşescu a adulmecat că soţul ei începuse aibă o pondere din ce în ce mai însemnată în străinătate şi aşa i-au şi apărut primele pretenţii de primenire intelectuală.
„Înalta Doamnă a Țării” nu putea apărea în marile cancelarii recomandată doar de cele 3 clase primare din satul natal Petreşti. Dacă tot fusese legiferată în 1957 obligativitatea învăţământului de 7 clase, Elena Ceauşescu şi-a spus că n-ar fi rău să fie în ton cu vremurile.
Vorba aia, trebuia să fie şi ea în rând cu tovarăşii. Chiar dacă asta însemna recuperarea unui decalaj imposibil de recuperat dacă n-ar fi fost soţia preşedintelui. Cert este că i-a plăcut Chimia. Sau mai corect spus, puţinul pe care l-o fi înţeles din ea…
Ascensiunea intelectuală a început în 1967
În decembrie 1967, Elena Ceauşescu a devenit doctor în Chimie cu teza de doctorat „Polimerizarea stereospecifică a izoprenului”. Desigur, lucrarea a fost redactată de savanți și susținută în condiții a căror expunere ar fi de prisos.
Cunoștințele ei în Chimie se limitau în cel mai fericit dintre cazuri doar la noțiuni elementare. Nu avusese când să intre adânc într-o asemenea materie în scurtul şi singurul timp petrecut în băncile unei şcoli.
Şi ce n-a putut înfăptui prin propriile ei forţe a înfăptuit prin apropourile diplomatice prezentate înaintea vizitelor de stat de diverşi interpuşi. Un titlu pentru Elena Ceauşescu devenise o chestiune de protocol în vizitele externe ale cuplului de dictatori.
Astfel, între anii 1968-1989, Elena Ceaușescu a primit zeci de distincții din partea a zeci de state. Titlul onorific Doctor Honoris Causa îi hrănea vanitatea tovarăşei Ceauşescu până la saturaţie. Dar cum dorea şi un mic desert, în 1974, ea a fost aleasă membru al Academiei Române.
Academician Doctor Inginer Elena Ceauşescu
Blindată cu toate aceste aprecieri academice, avea pretenţia să i se spună la un moment dat «Academician Doctor Inginer Elena Ceauşescu». Uitase cât de agramată fusese în autobiografia redactată la 5 decembrie 1949.
Tot în 1974, la Congresul al XI-lea al PCR, ea este aleasă și membru al Biroului Permanent al Comitetului Politic Executiv al CC al PCR (n.r. – care avea doar 16 membri). Va fi realeasă deputat de Pitești în legislaturile 1980-1985 și 1985-1989.
Cât a fost deputat de Pitești, între 1975-1989, Elena Ceaușescu a efectuat numeroase vizite oficiale în Argeș, fie singură (îndeosebi la Combinatul Petrochimic, la mitingurile de la Casa Sindicatelor), fie însoțindu-l pe Nicolae Ceaușescu.
O listă cu 26 de titluri academice
„Membru de Onoare al Societăţii Internaţionale de Chimie Industrială, Franţa, 1970
Membru active al Academiei de Ştiinţe din New York (SUA), 1973
Membru de onoare al Colegiului Chimiştilor şi Inginerilor Chimişti din Costa Rica, 1973
Membru de onoare al Consiliului Universitar şi Consiliului de Conducere al Universităţii Centrale din Ecuador, 1973
Ceauşeasca nu i-a iertat nici pe ecuadorieni
Membru de onoare al Institutului Ecuadorian de Ştiinţe Naturale, 1973
Membru de onoare al Şcolii de Ştiinţă a Informaticii din cadrul Universităţii Centrale din Ecuador, 1973
Profesor onorific al Universităţii Naţionale de Inginerie din Lima, Peru, 1973
Membru de onoare al Institutului American al Chimiştilor, 1973
Doctor Honoris Causa al Universităţii din Buenos Aires, 1973
Doctor Honoris Causa al Universităţii din Sud-Bahia Blanca, Argentina, 1974
Tovarăşa a bifat şi Manila
Doctor Honoris Causa al Universităţii Feminine din Manila, Filipine, 1975
Membru de onoare al Societăţii de Chimie din Mexic, 1975
Doctor Honoris Causa al Universităţii din Yucatan, Mexic, 1975
Profesor universitar extraordinar al Universităţii Naţionale Autonome din Mexic, 1975
Doctor Honoris Causa în ştiinţe al Universităţii din Teheran, 1975
Membru de onoare al Societăţii de Ştiinţă a Polimerilor, Japonia, 1975
Membru correspondent al Academiei din Atena, 1976
Şi dacă tot au fost nişte contacte cu Ghana…
Membru de onoare al Academiei de Ştiinţe şi Arte din Ghana, 1977
Membru asociat al Institutului Egiputului, 1977
Membru de onoare al Academiei de Ştiinţe din Illinois, SUA, 1978
Membru al Institutului Regal de Chimie din Londra, 1978
Professor Honoris Causa al Institutului Politehnic al Londrei Centrale, 1978
Membru titular şi membru al Comitetului de Onoare al Academiei Europene de Ştiinţe, Arte şi Litere, Paris, 1981
Doctor Honoris Causa la Universităţii Tehnice pentru Orientul Mijlociu, Ankara, 1983
Doctor Honoris Causa al Universităţii din Malta, 1983
Doctor Honoris Causa în Ştiinţe al Universităţii din Islamabad, 1984”, se arată pe comunismulinromania.ro.