Însă, în primii ani ai veacului al XVIII-lea Săhăstria Veche aflată la poalele Ceahlăului a fost îngropată de o mare avalanșă de zăpadă și stânci, prăvălite tocmai din vârful muntelui, în Noaptea Învierii, pe când pustnicii săvârșeau slujba în bisericuță.
Legenda și informația documentară spun că jgeabul de sub piciorul Sahastrului, unde era vechiul schit a fost prefăcut în Groapa Sahaștrilor… Doar icoana hramului – Adormirea Maicii Domnului – ar fi scăpat de prăpăd…
Ctitoria
Pe un Antologhion tipărit la București în 1736, eroschimonahul Sofronie însemna, la 15 august 1760, că acea carte „este a dumisale Ecaterinei, care a fost la un schit la muntele Peon, care schit s-au răsipit în ruptura omătului și moarte de om s-au făcut la răsăpirea bisericii”.
Ecaterina era soția lui Iordachi Cantacuzino, deci Sahastru era ctitorie a Cantacuzinilor, aflându-se pe moșia lor.
Se pare că Ecaterina ar fi ctitorit noul schit Cirăbucu, întemeiat la 1710, în urma distrugerii schitului Sahastru.
Ce spune Asachi
De la Gheorghe Asachi aflăm: Trecând pârâul Sirbenii, după un ceas ajungi la bâtca numită Piciorul Sahastrului și, în urmă, la pârâul Albu, carile curge într-o vale îngustă, în a căria mijloc se înalță chipul anticu al Dochiei.
Din această strâmtoare suflă un vânt puternic și, precum zice balada, plutesc în aer o mulțime de vulturi, carii es din stâncile învecinate, numite Stratul sau Tabăra Vulturilor.
Numele cel mai faimos al acestui loc a îndemnat a se zidi aici un schit carile au fost până la anul 1704, dar în ziua de Paști, pe când se serba în biserică Sf. Înviere, un munte de omăt, desfăcându-se din vârful Pionului și surpând stâncile, au îngropat schitul cu toți săhaștrii și a prefăcut forma acestui loc.
O icoană ce au scăpat de catastrofă au însemnat locul fostului schit și, mai în urmă, au pricinuit facerea schitului Ciribicul, unde se păstrează până astăzi”.
Odoare furate
Em. Grigotovitza, în lucrarea sa „Schitul Cerebucului”, afirmă că de pe stânca Detunata s-au părbușit peste schitul care era dedesupt, în Noaptea Învierii a anului 1704, mari cantități de stânci, gheață și zăpadă, astupând mica poieniță de sub Piciorul Sahastrului, în care sălăsluia schitul și cei câțiva călugări plini de păcate.
Autorul continua cu o poveste petrecută pe vremea lui Vasile Lupu cu Cerepuha piserul lui Timuș, care, mai târziu, sub numele de Gheodon, ajunge stareț la schit, pe care-l înzestrează cu lucruri furate de cazaci, tovarășii săi.
Pentru păcatele sale și ale altora, Dumnezeu i-a pedepsit cumplit, prăvălind la 1704, în Noaptea Învierii, peste schitul înzestrat cu odoare furate de pe la bisericile și mănăstirile Moldovei, o avalanșă din vârful Ceahlăului.
Iar călugării scăpați cu viață din chiliile învecinate au reclădit schitul în dreapta pârîului Izvorul Alb.
Sursa: Constantin Turcu, Schiturile de sub Ceahlău: Sahastru și Cirăbucu
