România sprijinea aceste două schituri până la 1914 cu o subvenție anuală de 1200 de lei aur, suplimentată cu alte sume variabile, în funcție de nevoile determinate de situații neprevăzute (incendii, cutremure). După primul război mondial sprijinul statului român a crescut și mai mult deoarece prin reformele agrare din Grecia și România, o mare parte din proprietățile rurale ale schiturilor au fost expropiate.
După al doilea război mondial, odată cu instaurarea comunismului, a început să scadă și numărul monahilor români de la Muntele Athos, dar viața monahală a început să reînvie după 1989, venind alți călugări din România.
Mențiunea lui Giurescu
În #ArhiveleDiplomatice există un fond documentar special dedicat Școlilor și Bisericilor românești în străinătate (Problema 15), din care vă prezentăm integral un interesant „Memoriu istorico-statistic asupra Muntelui Athos și situațiune ce au aci călugării de alt neam, în special, românii”, elaborat de Părintele Soroceanu.
Directorul Arhivelor Diplomatice, academicianul și istoricul Constantin Giurescu, a menționat personal pe marginea memoriului: „S-a tipărit cu cheltuiala Ministerului Afacerilor Străine în martie 1910. C.Giurescu”.
Documentul integral AICI
Mănăstirea Marea Lavra este considerată prima mare mănăstire din Muntele Athos și a fost întemeiată în jurul anului 963, fiind construită cu ajutorul împăraților bizantini Nichifor al II-lea Focas (963-969) și Ioan Tzimiskes (969-976). De-a lungul timpului această mănăstire a beneficiat de donațiile unor ctitori domnești din Țările Române.
Schitul Prodromu depinde de Mănăstirea Lavra și a fost întemeiat între anii 1852-1866 de ieroschimonahul Nifon Ionescu și ucenicul său, ieroschimonahul Nectarie, pe locul unei vechi chilii menționată cu același nume și în 1820.
La ridicarea schitului au contribuit Grigorie Ghica, domnitorul Moldovei, Alexandru Ghica, fost domnitor și caimacan al Munteniei, Mitropolitul Moldovei Sofronie și Mitropolitul Munteniei Nifon, precum și simpli credincioși din România.
Schitul Lacu, cu hramul „Sfântul Mucenic Dimitrie”, aparține de Mănăstirea Sfântul Pavel și datează încă din secolul al XIV-lea, fiind refăcut la 1760 de monahul moldovean Daniil. După 1830, au venit și mai mulți călugări români, iar ambele schituri au cunoscut o mare înflorire.
