Evenimentul Istoric > Articole online > Dumnezeu i-a chemat la El pe 5 februarie – Ziua de Cenușă în care au murit Maniu și Mihalache. Ultima batistă care i-a șters fruntea Sfinxului de la Bădăcin
Articole online

Dumnezeu i-a chemat la El pe 5 februarie – Ziua de Cenușă în care au murit Maniu și Mihalache. Ultima batistă care i-a șters fruntea Sfinxului de la Bădăcin

Se împlinesc 68 de ani de la asasinarea lui Iuliu Maniu, la închisoarea Sighet, și 58 de ani de la exterminarea lui Ion Mihalache, în penitenciarul de la Râmnicu Sărat,

Bătrân, grav bolnav, subțiat până la transparență de cazne, umilințe, frig și foame albastră, Iuliu Maniu (80 de ani) a trecut la Domnul după o îndelungată agonie, în noaptea de 5 februarie 1953, într-o celulă de la parterul penitenciarului.

În apropierea morții, administrația închisorii i-a permis lui Nicolae Carandino (fostul redactor-șef al Dreptatea, ziarul PNȚ) să-l vegheze până în ultima clipă.

Carandino avea să-i șteargă fruntea cu o batistă (foto), pe care a păstrat-o ca pe o relicvă de cel mai mare preț.

După eliberare, i-a dăruit-o lui Ionel Pop, nepot al lui Iuliu Maniu și strănepot al lui Simion Bărnuțiu, pentru ca apoi să îi fie dăruită lui Ion Rațiu, și el nepot (prin alianță) al lui Iuliu Maniu.

Într-un final, batista a ajuns în proprietatea Rațiu Family Foundation, putând fi văzută la sediul centrului înființat la Londra.

Cel mai probabil, trupul neînsuflețit al lui Iuliu Maniu a fost îngropat în Cimitirul Săracilor, pe malul mâlos al Tisei, într-o noapte înghețată și în cel mai adânc secret, locul nefiind însemnat în vreun fel, tocmai pentru ca rămășițele sale umane să nu mai fie găsite.

Există și ipoteza mutării ulterioare a osemintelor, însă repetatele căutări coordonate de arheologul Gheorghe Petrov nu au fost până acum încununate de succes.

La distanță de un deceniu de la moartea lui Maniu, în 1963, tot într-o fatidică și înghețată zi de 5 februarie, fruntașul țărănist Ion Mihalache (81 de ani) era asasinat în bestiala închisoare de exterminare de la Râmnicu Sărat, în urma a șapte ani de tortură, lipsuri elementare, izolare totală și permanentă, frig, foame și umilințe îngrozitoare.

Rezistența lui Mihalache

Deși în ultimul an de viață a fost imobilizat la pat, într-o celulă umedă și claustrofobică (3 metri și jumătate pe 2 metri, cu o înălțime de 3 metri și cu o spărtură/ferestruică în apropierea tavanului), după o pareză pe partea stângă, complicată de multe și grave alte afecțiuni, Ion Mihalache – erou decorat pe front și lider al celui mai important partid interbelic – a fost o pildă de demnitate până în ultima clipă, supraviețuitorii penitenciarului-cavou lăsând mărturii tulburătoare despre dramatica sa rezistență și curajoasele sale proteste (soldate cu bătăi animalice și numeroase alte sancțiuni disciplinare, care finalmente i-au adus moartea), dar și despre refuzurile categorice ale bătrânului țărănist de a-și abjura crezurile în schimbul ameliorării regimului carceral sau chiar a unei eliberări condiționate, așa cum l-au tot momit Securitatea și partidul-stat, care-l doreau zdrobit, compromis și lichidat.

Ion Mihalache a respins toate trocurile și a ales să moară, deși i se cerea doar o desolidarizare formală (în scris) de idealurile lui Iuliu Maniu și ale PNȚ.Când a pierit, devenind astfel nemuritor, fruntașul țărănist era paralizat și aproape surd și orb, suferea de afecțiuni cardiace, pulmonare, avea glaucom și rinichii distruși, la care se adăugau afecțiuni ale stomacului și o dureroasă strangulare a herniei.

Asta nu-l oprea pe comandantul criminal Alexandru Vișinescu să-l bată cu sălbăticie acolo, imobilizat în pat, și să-l supună celor mai bolnave umilințe. „Eu? Eu n-am tăiat un pui de găină!”, avea să insiste Vișinescu, în 2016, asaltat de presa care îl întreba dacă l-a bătut, dacă l-a torturat pe Ion Mihalache.

Pagini: 1 2

Registration

Aici iti poti reseta parola