Ajungând la Chilia Prodromul, pe locul unde mai târziu s-a înfiinţat schitul, nu au găsit mai nimic, deoarece monahii ascunseseră lucrurile de valoare.
Intrând soldaţii turci în paraclis şi repezindu-se spre icoana Sfântului Ioan Botezătorul, acesta s-a încruntat spre ei încât au fost cuprinşi de frică şi au scos pistoalele începând să tragă asupra icoanei.
Însă i-a cuprins şi mai mult groaza când au văzut că gloanţele se întorceau şi îi loveau tot pe ei. Atunci au fugit, nemaifăcând nici un rău.
Chilia Românească
Schitul Prodromu, adică Înaintemergătorul, este cel mai cunoscut loc de nevoinţă al monahilor români din Sfântul Munte Athos.
Aşezământul se află la capătul răsăritean al peninsulei Athos, în zona pustnicească numită Vigla, între Marea Egee, la răsărit, şi vârful Athonului, la apus.
În acest loc, au sihăstrit călugări români încă din secolul al XIV-lea. În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, în peşterile de aici se nevoiau mai mulţi sihaştri din Ţările Române, care şi-au construit câteva colibe şi o mică biserică de piatră având hramul „Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul”.
La începutul secolului al XIX-lea, aşezământul se numea Chilia Sfântului Ioan Botezătorul, Chilia Românească de la Vigla Ianicopoli sau, mai apoi, Chilia Prodromu.
Vechiul loc de nevoinţă al monahilor români a fost ridicat la rangul de schit în 1820, dar represiunile turcilor de după Revoluţia Greacă din 1821 au făcut ca vieţuitorii să se risipească, iar biserica şi chiliile să ajungă în ruină.
Noua biserică şi trei corpuri de chilii
Refacerea schitului Prodromu s-a făcut între anii 1852-1866, de către ieroschimonahul Nifon Ionescu şi ucenicul său, ieroschimonahul Nectarie.
Aceştia erau de metanie de la mănăstirea Horaiţa. Cu ajutoare aduse din ţară, ei au ridicat noua biserică şi trei corpuri de chilii.
Sfinţirea bisericii cu hramul Botezul Domnului s-a făcut în anul 1860 de către Isaia Vicol, episcop de Roman.
Primul stareţ al schitului a fost chiar ctitorul schitului, părintele Nifon Ionescu, care a adunat în jurul său 60 de ucenici.
Ctitoria schitului a fost recunoscută prin hrisoavele domneşti semnate de Grigorie Alexandru Ghica al Moldovei, în data de 7 iulie 1853 şi de Carol I al României, în data de 19 iulie 1871.
Cel mai de preţ odor al Schitului Prodromu este icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului Prodromiţa, a cărei prăznuire se face pe 12 iulie.
Evlaviosul pictor Iordache Nicolau
În timpul construcţiei schitului, ieroschimonahul Nifon, având dragoste către Maica Domnului, se gândea cum ar putea să afle o sfântă icoană a Maicii Domnului, care să fie ocrotitoarea acestui sfânt lăcaş, aşa cum au toate mănăstirile din Sfântul Munte.
După multe rugăciuni a căutat să găsească un pictor care ar putea să-i picteze o icoană cu Maica Domnului, dar punea şi unele condiţii: cât timp va lucra la icoană pictorul să se roage tot timpul, fără să mănânce ceva, iar după ce va mânca să nu mai picteze.
După multe căutări a găsit în ţară, unde a venit în 1863 împreună cu părintele Nectarie, un pictor evlavios cu numele de Iordache Nicolau, care locuia în Iaşi.
Pictorul găsit a primit cu bucurie condiţiile puse de părinţi, dar îşi cerea iertare spunând că-i tremură mâna fiind bătrân şi nu ştie dacă va reuşi.
După ce a pictat veşmintele şi celelalte părţi ale icoanei a ajuns la feţe. Dându-şi toată silinţa să le facă cât mai frumoase a constatat cu mâhnire că nu ieşeau după cum dorea el.
Cu cât încerca mai mult, cu atât le făcea mai urâte.
Ostenindu-se toată ziua, nu a reuşit nimic.
Venind şi părinţii să vadă icoana s-au întristat şi ei de cele întâmplate, dar l-au încurajat pe pictor să mai încerce, că ei tot vor lua icoana aşa cum va ieşi.
După ce au plecat părinţii, pictorul s-a rugat mult la Maica Domnului şi s-a pus să se odihnească.
Dimineaţa, sculându-se, a luat cheia şi s-a dus să mai încerce pentru ultima dată de a face ceva, dar când a ridicat pânza de pe sfânta icoană, a văzut cu uimire că feţele erau cu desăvârşire îndreptate şi bine încuviinţate, pline de dumnezeiesc har şi veselie, după cum se văd şi acum.
Văzând această minune, pictorul s-a închinat cu evlavie Maicii Domnului, apoi a chemat pe vecini să vadă şi ei dumnezeiasca minune. S-a adunat atunci mulţime mare de oameni şi cu greu a putut să fie luată icoana.
Icoana Maicii Domnului este îmbrăcată în argint şi împodobită foarte frumos. Uneori Maica Domnului îşi schimbă înfăţişarea, devenind foarte întunecată, sau foarte strălucitoare.
Icoana este aşezată în faţa catapetesmei, la iconostasul din partea stângă.
Iconostasul este împodobit şi poleit cu aur. În faţa icoanei se află un sfeşnic împărătesc.
Maica Domnului din icoană este impunătoare, asemenea unei împărătese.
Alegerea locului
Pe locul unde se află astăzi schitul, cu mulţi ani în urmă, cuviosul Marcu, ucenicul Sfântului Grigorie Sinaitul, a văzut pe Maica Domnului şezând ca o împărăteasă pe un tron, fiind înconjurată de îngeri şi de Arhangheli şi de toţi cuvioşii Sfântului Munte, care i se închinau şi o slăveau.
Avea palate de aur înalte. Şi întrebând cuviosul Marcu pe Sfântul Grigorie, stareţul său, ce va fi însemnând oare aceasta, i s-a tâlcuit că Maica Domnului voieşte ca în timpurile mai de pe urmă să se ridice în acele părţi un locaş dumnezeiesc, spre slava Sa.
Pe locul acesta se află astăzi Schitul Românesc Prodromu.
În Schitul Prodromul se află şi alte icoane făcătoare de minuni: Icoana Maicii Domnului „Apărătoare de foc”, care a scăpat de multe ori schitul de incendiu.
În fiecare an se face agheasmă şi procesiune cu această sfântă icoană. Altă icoană a Maicii Domnului este Înainte Vestitoarea’, apoi icoana Maicii Domnului ‘Ctitoriţa’.
Mai sunt icoana Sfintei Treimi şi icoana Sfântului Ioan Botezătorul, care este foarte veche. Ea se păstrează în Paraclisul cel vechi, care a fost rezidit în anul 1660 de duhovnicul Filotei.
Icoana a fost îmbrăcată în argint de către domnitorul Moldovei, Grigorie Al. Ghica, în anul 1853.
Alte sfinte moaşte care se află în biserica schitului sunt Sfinţii Ierarhi Ioan Gură de Aur, Grigorie Teologul şi Modest, patriarhul Ierusalimului, Sfântul Apostol Matei, Sfânta Mare Muceniţă Varvara, Sfinţii 40 de Mucenici din Sevastia, Sfântul Mucenic Trifon, Sfinţii Doctori fără de arginţi Cosma şi Damian şi Cuviosul Antipa de la Calapodeşti.
